În anul 1861, la Sibiu, se înființa Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA, o organizație culturală care își propunea, prin statutele sale, acțiuni de prezervare a patrimoniului românesc tradițional, obiectual și de manifestare cultural-artistică.

În anul 1897, apărea ideea creării unui muzeu la Sibiu: la Adunarea generală de la Mediaș s-a decis, cu majoritate de voturi, construirea unei case naționale care să cuprindă și un muzeu istoric și etnografic.

În anul 1904, în Apelul pentru întemeierea unui muzeu istorico-etnografic românesc la Sibiu, apărut în Analele ASTREI, se punea accentul, în mod deosebit, asupra aspectului etnografic: „trebuie să afle aici loc tot ce se referă la traiul original și patriarhal al poporului nostru și mai ales uneltele, sculele și obiectele cari încep a dispare lăsând loc înnoirilor influențate de civilizațiunea care străbate în cele mai ascunse colțuri ale vieții poporului”.

Astfel, în 19 august 1905 era inaugurat Muzeul Asociațiunii – Muzeul Etnografic-Istoric al Românilor din Transilvania, un miracol al vremii, cel mai așteptat eveniment al zilei fiind vernisajul Expoziției etnografice și istorico-culturale care a marcat inaugurarea solemnă a muzeului.

În anul 1940, Romulus Vuia, director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, așternea pe hârtie proiectul înființării unui muzeu în aer liber, la Sibiu, însă anii războiului au împiedicat ducerea mai departe a acestor idei.

Anul 1950 a adus însă schimbări haotice, considerate realizări ale conducerii statului de atunci, Muzeul Asociațiunii a fost desființat, regimul comunist a aplicat o strategie de anulare a oricărui program cultural-național, în țările cu ideologie marxist-leninist-stalinistă, începând cu desființarea asociațiilor culturale iar ASTRA sibiană a fost printre cele dintâi vizate. Cele peste 50.000 de obiecte din colecție au fost transferate la Muzeul Brukenthal, însă mutarea patrimoniului a fost făcută haotic, fără nici o supraveghere și cu mijloace improvizate. Numeroase obiecte de patrimoniu au dispărut, pur și simplu, iar la Muzeul Brukenthal nu s-a încheiat atunci nici un proces verbal de transfer sau de preluare în custodie a obiectelor. În locul muzeului a fost instalat un Ateneu popular.

În anul 1957, un mare pasionat de etnografie, Cornel Irimie, este cel care a valorificat patrimoniul etnografic și de artă populară găsit în Muzeul Brukenthal, printr-o expoziție de artă populară românească. Primul experiment de expunere în aer liber a unui monument de arhitectură populară, transferat din situl de origine, a aparținut fondatorilor Muzeului Asociațiunii și a constat în prezentarea unei stâne aduse din munții Poienii Sibiului.

Abia în anul 1960, proiectul a revenit în actualitate, ulterior acestui scop fiindu-i alocat un teren pe care să se clădească proiectul. Prin decretul Primăriei Sibiu din 11 octombrie 1960, s-a trecut la realizarea propriu-zisă a expoziției în aer liber, iar specialiștii Secției de etnografie și artă populară din cadrul Complexului Muzeal Brukenthal au întocmit Proiectul tematic și de organizare a Muzeului în aer liber și au stabilit etapele ulterioare de dezvoltare ale acestuia. Specialiștii sibieni și reprezentanți ai Academiei Române au dezbătut planul tematic și profilul viitorului muzeu, care avea să se numească Muzeul Tehnicii Populare. Un rol important în dezvoltarea muzeului l-a avut Cornel Irimie (1919 – 1983), cercetător român în etnografie și folclor, cel care este considerat creatorul și organizatorul muzeului, el fiind și primul director al instituției.

În data de 6 mai 1962, Prezidiul Academiei Române a avizat favorabil tematica viitorului muzeu, acesta urmând să reprezinte ocupații, meșteșuguri și „instalații tehnice populare” de pe întreg teritoriul țării, grupate pe diversitatea proceselor tradiționale, pe genuri și tipologii.

Cornel Irimie a întreprins o laborioasă cercetare în identificarea obiectivelor culturale din România, a creat dosare stiințifice ale monumentelor reprezentative precum și reconstrucția și/sau aducerea acestora în muzeul în aer liber din cadrul a ceea ce avea să devină, peste ani, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale din Dumbrava Sibiului.

Începând cu anul 1963, cercetarea științifică întreprinsă de specialiștii muzeului s-a desfășurat prin „expediții” pentru depistarea în teren a monumentelor etnografice cu valoare documentar-istorică sau tehnică ce urmau a fi transferate în Dumbrava Sibiului. Astfel, s-au identificat: joagărul din Gura Râului, moara din Dăbâca, uleinița de la Orăștioara și piua din Rod. În același an, erau cumpărate primele nouă monumente: moara plutitoare din Lucăcești, moara din Dăbâca, piua de ulei din Orăștioara, joagărul din Gura Râului, piua de haine din Rod, moara de mână din Bumbuiești, teascul de ulei din Racovița, piua de ulei și haine din Tălmăcel, podul plutitor din Porcești (Turnu Roșu). În anii 1963-1964 a fost reconstituit primul monument transferat în muzeu, moara din Dăbâca, din ținutul Pădurenilor Hunedoarei, un monument datat 1848, de mare valoare etnografică, a cărui imagine este în prezent parte a siglei muzeului.

În anii 1963 – 1967, reprezentând prima etapă de dezvoltare a muzeului, eforturile specialiștilor s-au îndreptat către  descoperirea și transferarea instalațiilor de industrie populară, cele mai grav amenințate monumente cu distrugerea și dispariția – mori, pive, uleinițe, dârste, joagăre etc. Au mai fost reconstruite: teascul de boștină din Sebeș, moara de la Munteni, joagărul cu roată mică de la Gura Râului, piua cu vâltoare de la Rod, uleinița din Grind (în anul 1964), moara cu ciutură de la Arcani, teascul din Racovița, casa podarului din Porcești (Turnu Roșu) și moara plutitoare din Lucăcești (în anul 1965).

Toate aceste eforturi au alcătuit o primă etapă a colecției muzeale, care avea să se deschidă către public, la 17 octombrie 1967.

În 1971 s-a decis și s-a început adăugarea de case țărănești alături de atelierele meșteșugărești.

În anul 1974, era transferată aici, poarta monumentală de acces în Muzeul din Dumbravă, de la Uzina Mecanică din Mârșa. Aceasta atrage atenția vizitatorilor care pășesc pentru prima oară pe ulițele Satului din Dumbravă prin dimensiunile impresionante: 9,61 metri lungime, 4 metri lățime, 7 metri înălțime, în timp ce aripile porții au o lățime de 6 metri. În plus, ornamentele atent migălite îi sporesc frumusețea, cu atât mai mult cu cât monumentul a fost la origine un arc de triumf ridicat între anii 1940-1942 de către o echipă de elevi ai Școlii de Arte și Meserii din comuna Racoviță.

În perioada 1980-2000, tematica muzeului a fost extinsă prin integrarea monumentelor de arhitectură populară și de utilitate publică, care exprimau fenomenul complex al civilizației populare tradiționale.

În anul 1989, muzeului i se adaugă sectorul monumentelor de utilitate publică și socială (biserică, școală, cârciumă, popicărie).

În anul 1990, muzeul își modifică titulatura în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale.

Începând cu anul 2000, au fost transferate și reconstruite în Muzeul în aer liber construcții provenind din toate zonele țării: gospodării țărănești, instalații de tehnică populară, edificii de utilitate publică, complexe de industrii țărănești și edificii religioase etc., care au completat cele 6 sectoare și 18 grupe și subgrupe tematice, întregind cea mai vastă expoziție monumentală în aer liber din Europa, întinsă pe nu mai puțin de 96 de hectare care cuprind peste 10 kilometri de alei.

În 2007, în Muzeul în aer liber s-a inaugurat un loc special, un centru instructiv-recreativ, dedicat copiilor: Etno-Tehno Parc. Ansamblul cuprinde trei pavilioane realizate de meșteri maramureșeni, unde se regăsesc între altele cele 14 machete de mici dimensiuni ale monumentelor hidraulice (morile) iar cei mici pot înțelege modul acestora de funcționare într-un mod accesibil. Din când în când, profesorii de fizică, de la școlile din Sibiu, își aduc aici elevii, reușind să se facă înțeleși în explicarea unor fenomene, prin intermediul mechetelor de la Etno-Tehno-Parc.

În 2009, prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European, a fost finanțat proiectul Complexului Național Muzeal ASTRA, „Conservarea și restaurarea patrimoniului Muzeului în Aer Liber din Dumbrava Sibiului”.

Din anul 2011, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu a deschis “Centrul ASTRA pentru patrimoniu” o amplă investiție realizată în cadrul proiectului “Conservarea și restaurarea patrimoniului etnografic din Muzeul în aer liber – Dumbrava Sibiului”.

În anul 2013, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înființarea Muzeului Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea aniversară de mărci poștale dedicată sărbătoririi acestui eveniment.

Gospodăriile din satul din Dumbravă, grupate pe categorii de activități, sunt aparte: spre exemplu, universul pescăresc este redat în cele mai mici detalii, așa cum se regăsește în localitățile din Delta Dunării, împreună cu cherhanaua, cu coliba și ghețăria și cu bogatul inventar de unelte, alături de acareturi precum grajdul, cotețul găinilor sau cuptorul.

În Muzeul în aer liber din Sibiu se regăsește Teascul de boștină pentru extragerea cerii dar și gospodăria boștinarului (lumânărarului) și, de asemenea, au fost strămutate aici mai multe stâne, așa cum se regăseau ele în sit, cu staul, cu hodaia de locuit și toate anexele, în funcție de zonele din care provin.

La o plimbare pe aleile Muzeului din Dumbrava Sibiului, pe jos sau cu trăsura, poate primele monumente spre care îți este condusă privirea sunt morile de vânt, care pot fi observate cu ușurință din oricare zonă a lacului. În sectorul morilor, realmente impresionant, se regăsesc mori acționate prin curea de transmisie, cu ajutorul cailor, cu ciutură și diferite tipuri de transmisie, de vânt, cu pânze, plutitoare ori hidraulice.

Un monument de excepție este Hanul tradițional de la Tulgheș-Harghita, care este împrejmuit cu un gard din nuiele împletite, și se afla odinioară la o răscruce de drumuri, în mijlocul comunei. Între “piesele” excepționale se află o popicărie tot din 1920, adusă în Dumbravă de la Păltiniș, o gospodărie de la Găleșoaia, cu două case: cea bătrânească și casa “nouă”, aceasta din urmă având sub cornișă un brâu traforat, o adevărată dantelărie realizată cu migală în scândură de brad.

O casă misterioasă este cea a “meșteroaiei” – cea care se ocupa de dezlegarea a fel de fel de vrăji și descântece – din Săpânța-Maramureș. De asemenea, în bogata colecție se află gospodării-atelier, în funcție de meseriile care se regăseau cândva în vetrele satelor dar și biserici ori troițe splendide, de o valoare inestimabilă.

În România există mai multe muzee ale satului, alături de Muzeului Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu, existând Muzeul satului “Dimitrie Gusti” din București, ambele având reprezentativitate națională, Muzeul Transilvaniei, importante fiind și Muzeul Satului Bănățean, înființat la 20 august 1971, la Timișoara, Muzeul Satului Bucovinean, înființat la Suceava în 1968, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, înființat în 1974, Muzeul Satului Maramureșean, înființat în decembrie 1971, la Sighetu Marmației.

Cercetările realizate de Cornel Irimie în domeniul portului popular, arta lemnului, pictura pe sticlă, ceramică, vechile industrii textile, etc., au fost valorificate în numeroase studii și cărți publicate în țară și străinătate, iar pasiunea sa excepțională pentru etnografie și folclor s-a tradus și în numeroase achiziții personale de icoane pe sticlă (58 de piese reprezentative din Transilvania, sec. al XIX-lea), mobilier pictat, ceramică, textile. După dispariția sa, toate acestea au fost achiziționate de Muzeul Astra și sunt expuse împreună cu peste 1000 de publicații de specialitate, într-un cabinet memorial „Cornel Irimie” din Piața Mică, nr.12 din Sibiu.

De asemenea, în memoria sa, în cadrul Complexului Național Muzeal „ASTRA”, există Centrul de Informare și Documentare în Etnologie „Cornel Irimie”.

Muzeul Național ASTRA din Sibiu este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice de la noi din țară, alături de Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, Castelul Bran și Castelul Peleș.

Fotografii din arhiva personală realizate în mai 2010, august 2010, august 2012, august 2016, decembrie 2017, mai 2018