Maica Domnului este cel mai important sfânt din întreaga Ortodoxie, fiindu-i închinate, alături de cele șapte sărbători mai mici menționate și patru mari praznice împărătești: Nașterea Maicii Domnului – la 8 septembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – la 21 noiembrie, Bunavestire – la 25 martie și Adormirea Maicii Domnului – la 15 august.

Praznicul Izvorului Tămăduirii și-a luat numele de la o minune săvârșită de Maica Domnului prin apa unui izvor cu puteri tămăduitoare, petrecută în apropierea Constantinopolului.

Astfel, conform tradiției, un înțelept orb rătăcind prin această parte de lume se întâlnește cu viitorul împărat Leon cel Mare, om de rând la vremea aceea, bun, blând și pios, care văzând deficiența omului l-a călăuzit prin acest ținut.

La un moment dat, omului fără vedere i s-a făcut sete, iar Leon a pătruns într-un desiș plin de arbori și verdeață. Inițial Leon nu a găsit nicio sursă de apă, însă se spune că la întoarcere, a auzit o voce spunându-i: „Nu e nevoie să te ostenești, Leone, căci apa este aproape !”, astfel că se reîntoarce la căutări, și aude același glas: „Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea aceasta și luând cu mâinile apa tulbure, potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați și vei cunoaște de îndată cine sunt Eu, Care sălășluiesc aici de multă vreme”. Leon a urmat îndemnul acelei voci iar de îndată orbul a început să vadă.

După înfăptuirea minunii, omul care tocmai își recăpătase vederea spune: „Maica Domnului ești aici! Te-am găsit !”, iar Leon a îngenuncheat și a rostit cuvintele: „Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată. Aici este izvorul tămăduirilor, fântâna dătătoare de sănătate !”. Tot atunci înțeleptul i-a prezis lui Leon că, în curând, va ajunge împărat.

În anul 475 Leon, împlinește profeția și devine împărat, în același an începând, în apropierea locului în care s-a produs minunea, cu multe eforturi financiare, construcția Bisericii Izvorul Tămăduirii, care se regăsește și astăzi la Istanbul, în forma ei restaurată, împreună cu ceea ce se crede a fi izvorul aducător de minuni.

Astfel Biserica „Izvorul tămăduirii” a devenit loc de manifestare a milostivirii Maicii Domnului față de cei aflați în suferință.

Tot tradiția arată că, mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor, iar în semn de mulțumire, acesta a construit o biserică și mai mare, care în anul în anul 1435 a fost distrusă de turci.

Se spune că acest izvor a înviat un corăbier din Tesalia care și-a dat obștescul sfârșit pe mare. Acesta apucase să-i roage pe colegii lui să-l îngroape la biserica Izvorului, iar aceștia conformându-se acestei dorințe, au turnat peste corpul fără viață trei ciuturi de apa, aducând învierea lui.

Într-un alt moment se spune că biserica de la Izvor, fiind afectată de cutremure, era în pericol de prăbușire, dar o minune a Maicii Domnului a făcut ca biserica să fie sprijinită, până ce toți credicioșii aflați aici s-au pus la adăpost.

Există mărturii privind nenumărate alte minuni înfăptuite aici: vindecarea împăratului Leon Ințeleptul de pietre la rinichi, vindecarea de friguri a soției acestuia, Teofana, vindecarea de surzenie a patriarhului Ioan al Ierusalimului.

Este interesant că, în iconografie, în ilustrarea praznicului Izvorului Tămăduirii, Maica Domnului și Hristos sunt prezentați într-o cristelniță, Fecioara Maria fiind reprezentată cu mâinile înălțate în semn de rugăciune, iar Iisus este imaginat binecuvântând ca răspuns al rugăciunilor maicii Sale, în timp ce din vasul Tainei Botezului este figurat izvorul care are menirea de tămaduire a trupului și sufletului.

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, care mai este numită și Vinerea Luminată, iar popular – Fântânița sau Vinerea Scumpă – este însoțită la români de nenumărate tradiții și obiceiuri.

Una din tradiții arată că în această zi, după sfințirea la biserică a Aghiazmei mici, preoții îi stropesc cu apa sfințită pe credincioși cântând troparul: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvântează moștenirea Ta, biruința binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu crucea Ta, păzește pe poporul Tău”, ceea ce în credința populară înseamnă purificare și alungarea energiilor negative.

În unele regiuni, preotul merge pe la gospodăriile credincioșilor pentru a le sfinți cu această apă.

Agheazma sfințită de Izvorul Tămăduirii se păstrează peste an, existând credința că în caz de boli sau necazuri, aceasta poate fi băută, spre a aduce alinare și noroc.

În unele zone, încă din dimineața acestei zile, credincioșii se spală cu rouă și beau Agheasmă pentru a se feri de boli și pentru a se vindeca.

În orice caz, în această zi nu se lucrează, nu se spală, nu se calcă și nu se coase.

Se spune că cine respectă acest obicei, are un loc asigurat în Rai, iar cine îl încalcă este lovit de o boală din care nu își mai revine.

În Crișana, în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii, preoții obișnuiesc să sfințească toate izvoarele din regiune, existând credința că astfel alungă spiritele rele și păstrează apele pure și tămăduitoare.

În alte zone din țară, există obiceiul de curățire a fântânilor, aceasta însmnând că apa se va găsi din belșug în tot timpul anului.

În zonele rurale, oamenii obișnuiesc în această zi să își ude vitele cu apă sfințită  pentru a fi sănătoase și de asemenea, să stropească viile și recoltele, pentru a fi roditoare peste an.

De asemenea, se spune că în această zi „se dă cep tuturor apelor”, astfel încât să își astâmpere setea toți cei care nu au avut parte de apă, pe pământ sau în ceruri.

În unele zone din Moldova, credincioșii merg la mormintele celor dragi trecuți în ceruri, cu ouă și cozonaci, și acolo se săvârșește o mică slujbă în amintirea acestora.

Fotografii din arhiva personală realizate la Biserica Izvorul Tămăduirii din Istanbul, cu ocazia Praznicului din 20 aprilie 2012