DOCUMENTAR | Cinci secole de la moartea titanicului artist al Renașterii, Leonardo Da Vinci
-
02 Mai 2019 09:30
Leonardo Da Vinci a fost unul dintre cei mai influenți artiști ai umanității, lăsând o moștenire aparte nu doar în domeniul artei ci și în cel al științei. A fost unul dintre cei mai reprezentativi artiști ai Renașterii.
S-a născut la 15 aprilie 1452, într-o comunitate mică lângă Vinci. A început la vârsta de 9 ani să lucreze ca ucenic în atelierul lui Andrea del Verrocchio, un sculptor popular, pictor și aurar, care era o figură importantă a acelei epoci, potrivit www.leonardodavinci.net.
La atelierul din Florența al lui Verrocchio, tânărul Leonardo l-a întâlnit pe Sandro Botticelli. Verrocchio, care fusese pregătit de Donatello, a fost sculptorul oficial al cunoscutei familii Medici. Sub îndrumarea lui Verrocchio, Da Vinci și-a dezvoltat îndemânarea în desen, pictură și sculptură, dar și în alte domenii precum mecanică, metalurgie, proiectare arhitecturală și chimie.
Prima operă care îi este atribuită lui Da Vinci este o descriere a văii răului Arno. Picturile au devenit o parte importantă a moștenirii sale. Chiar dacă devenise un membru al Asociației pictorilor din Florența în 1472, Da Vinci a continuat să lucreze cu Verroccio în calitate de asistent al acestuia până în 1476. Influențele maestrului său erau vizibile în vitalitatea remarcabilă și corectitudinea anatomică a picturilor și desenelor lui Leonardo.
După ce a părăsit atelierul lui Verrocchio, și-a stabilit propriul atelier, în 1477, dedicându-se pentru început temelor religioase, însă a acceptat să realizeze și portrete. În următorii cinci ani a realizat picturi memorabile printre care se numără ''Ginevra de Benci'' sau ''Benois Madonna''. ''Adorația Magilor'' (1482), care a rămas neterminată, se află la Galeriile Uffizi din Florența din anul 1670. A încheiat în 1482, pictura ''Sf. Jerome în Sălbăticie'', aflată în posesia Muzeului Vaticanului, conform https://www.artsy.net.
În timp ce se afla la Milano, a primit mai multe cereri, pentru realizarea unor proiecte atât civile cât și militare, din partea ducelui Ludovico Sforza. Una dintre primele picturi realizate la curtea ducelui a fost ''Madonna of the Rocks'', 1483. Din dorința de a folosi o tehnică similară unui efect de fum, care era denumită ''sfumato'', multe dintre picturile lui Leonardo Da Vinci s-au deteriorat, printre care și celebra "Cina cea de Taină", exemplarul care se află în prezent la Muzeul Louvre din Paris este o reproducere.
În urma invaziei franceze asupra orașului Milano, artistul s-a întors la Florența, în 1500. A primit o cerere din partea lui Francesco del Giocondo de a o picta pe soția acestuia, astfel a apărut ''Mona Lisa''. Specialiștii în domeniu au convenit asupra faptului că această pictură a fost începută în 1503.
A început o pictură murală a Bătăliei de la Anghiari pentru Sala 500 a Palazzo Vecchio din Florența, însă a rămas neterminată, iar în baza schițelor sale a fost realizată a replică a bătăliei de către Peter Paul Rubens.
A realizat mai multe proiecte de arme pentru Cesare Borgia, în anul 1502, însă acestea nu au rămas decât la stadiul de proiect, fiind expuse la Muzeul Național de Știință și Tehnologie Leonardo Da Vinci din Milano, potrivit https://www.artsy.net.
Întors la Milano, în 1506, a acceptat cererea de a realiza o statuie ecvestră din bronz a tatălui ducelui, Francesco Sforza, conform biography.com. În cei șapte ani cât a stat în acest oraș, a realizat mai multe desene pe teme vizând anatomia umană, botanică, invenții de arme și studii privind zborul păsărilor.
După recucerirea orașului de către regele Francisc I al Franței, în octombrie 1515, Leonardo Da Vinci a primit titlul de arhitect principal al regelui și s-a mutat la o reședință de lângă Fontainebleu, la Cloux. Numeroși istorici ai artei apreciază că în această perioadă Leonardo a reușit să își definitiveze pictura sa finală, ''Sf. John Baptistul''. Această pictură expune perfect tehnica "sfumato". Tot în această perioadă a definitivat pictura ''Fecioara și Pruncul cu Sfânta Ana'', începută în 1503.
Da Vinci a murit la 2 mai 1519, la vârsta de 67 de ani.
Influența operei lui Leonardo Da Vinci poate fi regăsită și în lucrările lui Rafael și Michelangelo, care au adoptat anumite tehnici mai ales pentru realizarea unor figuri anatomice realiste.
Până în prezent, numeroși specialiști din istoria artei au convenit asupra faptului că ''Mona Lisa'' este una dintre cele mai importante picturi ale tuturor timpurilor.
În 2017, a fost lansată o nouă lucrare biografică dedicată lui Leonardo Da Vinci, în viziunea lui Walter Isaacson.
''Salvator Mundi'' a celebrului pictor a fost vândută în noiembrie 2017 la o licitație organizată de casa Christie's pentru suma de 450,3 milioane de dolari.
Pentru a marca cei 500 de ani de la moartea celebrului artist al Renașterii, cinematografia italiană lansează în mai 2019 pe marile ecrane pelicula ''Being Leonardo Da Vinci'', după un scenariu și regia semnate de Massimiliano Finazzer Flory, care se află și în distribuție.
De asemenea, Ministerul italian al Culturii și Turismului organizează o serie de evenimente pe întreg parcursul anului dedicate marelui artist, conform www.iitaly.org.
sursa: AGERPRES