Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837, la Humulești, județul Neamț, sau, conform actului din mitrica satului, moșia Mănăstirii Neamțului, Ocolul de sus, ținutul Neamțului, partea I, care indică drept dată a venirii sale pe lume 10 mai 1839. Părinții săi au fost Ștefan a Petrii Ciubotariul și Smaranda Creangă, „răzeși fără pământuri” din ținutul Neamțului.

La 1 septembrie 1846, începe cursul primar în satul natal, la școala înființată de preotul Ion Humulescu (Nemțeanu), cu dascălul Vasile a Ilioaei (Vasilicăi), iar în perioada 1848 – 1850 învață la școala din Broșteni.

În perioada 1950 – 1951, învață la un psalt de la Biserica Adormirea din Tg. Neamț. Despre această perioadă, Creangă afirma: „Biata mama, crezând că am să ies un al doilea Cucuzel, s-a pus cu rugăminte pe lângă tata și m-a dat să învăț psaltichie la un psalt de la Adormirea din Târgul Neamțului peste baltă la vreo două azvârlituri de piatră de satul nostru. O iarnă am învățat și la această școală, căci iarna ce mai puteam învăța; iar vara nu făceam purici prea mulți pe la școală; trebuia s-ajut acasă la tors în pieptănași, la nevedit, la făcut țevi cu sucala și la tras la roată”.

În toamna anului 1852, se înscrie la Școala Domnească din Târgu Neamț, iar doi ani mai târziu este înscris la Școala catiherică din Fălticeni.

În iunie 1855, trece primul examenul public la Școala din Fălticeni, calificându-se astfel pentru Seminarul de la Socola din Iași.

La 28 iunie 1858 moare Ștefan a Petrii Ciubotariul, tatăl său, iar Ion Creangă, fiind cel mai mare dintre frați, devine „capul familiei”, în sarcina sa intrând îngrijirea celorlalți frați, renunțând pentru moment la cursurile seminarului.

La 25 ianuarie 1859, sărbătorește alături de foștii colegi de seminar și cu profesorii săi unioniști, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza și înfăptuirea Marii Uniri, iar în același an, se va căsători – la 23 august, cu Ileana Grigoriu, fata preotului Ioan Grigoriu, și va intra în rândul clericilor, fiind hirotonit diacon la Biserica Sf. Paraschiva din Târgu Frumos. Este perioada în care evenimentele sociale, politice și familiale îl maturizează rapid, marcând personalitatea scriitorului, făra a-i altera, însă, umorul irezistibil.

La 12 ianuarie 1860, începe calvarul vieții de diacon, acesta fiind momentul în care socrul său, preotul Ioan Grigoriu, încearcă să-l sugrume. Despre acest moment, Creangă avea să noteze: „12 zile ale lunii ianuarie, orele bătute unul după 12 noaptea, au venit și stăpânul casăi, aflându-mă eu dormind, pe când toată suflarea să odihnește, lângă a me soție; fără să știu când au intrat în casă, s-au repezit și mi-au pus unghiile în gât (ghiarale), de a mă sugruma cu totul ! …”.

O zi mai târziu, Creangă scrie o jalbă adresată Mitropolitului, însă nu i se face dreptate, ba dimpotrivă, este arestat și închis în beciurile Mitropoliei.

La 2 mai 1860, diaconul Ion Creangă obține mutarea de la Biserica Sf. Treime la Biserica Sf. 40 de Mucenici unde locuia, tocmai în casa socrului său, iar leafa se stabilește la 700 de lei pe an.

În octombrie, același an, devine student în anul I la Facultatea de Teologie din Iași, o instituție care nu după multă vreme avea să se închidă, iar în decembrie 1860 i se naște fiul, Constantin.

La 30 aprilie 1863, obține mutarea la Mănăstirea Barboi din Iași, iar la începutul anului 1864, după întoarcerea lui Titu Maiorescu ca director la Școala Normală de învățători de la Trei Ierarhi din Iași, acesta, descoperind calitățile extraordinare ale diaconului, cere Ministerului să-l numească învățător suplinitor până la terminarea studiilor de doi ani ale școlii.

În noiembrie 1864, prin decretul domnesc nr. 1501, semnat de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Ion Creangă este numit provizoriu institutor.

În anul 1865 este, pentru o perioadă, diacon la Biserica Sf. Pantelimon din Iași, iar în iunie încheie cursurile de doi ani la Institutul Vasilian din Iași, primind Atestatul cu nota „eminentă” la toate materiile.

La 30 aprilie 1866 este numit diacon la Biserica Golia din Iași, iar în februarie 1868 este acuzat de presa vremii că a frecventat spectacolele Teatrului Național din Iași, un lucru interzis, însă, de canoanele bisericești, Creangă fiind oprit de la slujire pentru câteva luni.

În septembrie 1868, apare, în 8.000 de exemplare, „Metoda nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primare”, de Ion Creangă, C. Grigorescu, G. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A. Simionescu, și, de asemenea, Creangă semnează și publică poezia „Păsărica în timpul iernei”.

La 24 octombrie 1870, Ion Creangă face schimb de posturi didactice cu părintele Gh. Ienăchescu, fost coleg și colaborator la manualele școlare, astfel că ajunge la Școala primară sucursala nr. 1 din Iași, iar un an mai târziu apare „Învățătoriul copiilor – carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove și buchi, cuprinzând învățături morale și instructive”, de C. Grigorescu, Ion Creangă și V. Răceanu.

Într-o zi de duminică, pe 10 august 1871, diaconul Ion Creangă apare la slujbă tuns și cu pălărie, acest moment fiind începutul unui lung șir de necazuri pentru el. Este convocat de mai multe ori în fața Consistoriului Mitropoliei, dar nu se prezintă, este oprit din lucrarea diaconiei, și, în cele din urmă este judecat în lipsă, inclusiv pentru faptele din anul 1868, iar verdictul Consistoriului suna astfel: „Diaconul Ioan, pentru că au mers la teatru și apoi la cercetare au cutezat a susține că nu au greșit, ci încă s-a silit a argumenta că acolo au găsit moralul dumnezeiesc; pentru că au slobozit cu pușca asupra bisericii; pentru că după aceea nici trăiește cu soția sa și încă s-au tuns părul, să fie oprit de lucrarea diaconiei pentru totdeauna”.

Era în anul 1872, când Creangă pierde calitatea de cleric, este destituit și din învățământ și este dat afară și din casa din curtea Mănăstirii Golia în care locuise încă din anul 1866.

O va cunoaște pe Tinca Vartic, nepoata diaconul Vartic, alături de care își va petrece tot restul vieții, mutându-se în Țicăul Iașului, într-o „bojdeucă de căsuță”, situată pe o ulicioară dosnică, „plină de noroi cînd sînt ploi mari și îndelungate zise și putrede iar la secetă gemea colbul pe dînsa.”

Fiind exclus din rândul clerului, are voie să divorțeze, astfel că în februarie 1873 înaintează Tribunalului cererea de desfacere a căsătoriei, iar în septembrie se pronunță divorțul lui Creangă de soția sa, Ileana , „pentru abandonarea domiciliului de șase ani de zile, care se consideră cea mai mare insultă conform art. 212 Cod Civil și pentru alte insulte tot atât de grave”. Martorii declaraseră că în anul 1867 Creangă merge la Neamț și soția sa ramasă în Iași „a abuzat de încrederea soțului său”.

În septembrie 1874, este numit institutor la clasele I și II-a de la Școala primară de băieți nr. 2 din Păcurari, Iași

La 29 noiembrie 1874, Ion Creangă publică poeziile „Nu lucrezi n-ai ce mânca !” și „Ia, clopoțelul sună” și povestirile „Păcală, Inul și cămeșa”, „Acul și barosul” și „A fost, a fost, că de n-ar fi fost nu s-ar povesti”.

În anul 1875, este numit într-o comisie de examinare a cărților didactice, ocazie cu care face cunoștință cu Eminescu, care avea apoi să îl introducă la Junimea, unde Creangă publică, în același an, în revista „Convorbiri literare”, „Soacra cu trei nurori” și „Capra cu trei iezi”.

În anul 1876, în ianuarie, revizorul școlar Mihai Eminescu dă o Circulară de introducere a cărților didactice în școală, între acestea aflându-se și „Metoda nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primare” și „Învățătorul copiilor”, de Ion Creangă.

În iunie, Mihai Eminescu se va muta pentru câteva luni la Țicău, la bojdeucă, la bunul său prieten Ion Creangă. Eminescu a rămas încântat de acest fel de viață, de peisajul rustic din jurul bojdeucii unde „cînd se lasă sara, coborau turme de oi, buciumul suna cu jale, apele izvorau clar din fîntîne, de undeva, dinspre biserica Vulpe sau Sf. Haralambie, se auzeau toaca răsunînd mai tare”. Încetul cu încetul, Creangă își dezlega sacul cu povești, zicători și snoave, iar poetul râdea cu poftă și-l îndemna mereu să scrie. În zilele însorite, cei doi buni prieteni ieșeau prin spatele bojdeucii și porneau încet spre Ciric, admirând în tăcere frumusețile Iașului.

Tot în iunie, Mihai Emienscu primește postul de redactor al ziarului „Curierul de Iași”, iar în numerele din 13 și 16 iunie va fi retipărită povestea „Dănilă Prepeleac”, de Ion Creangă.

În iunie 1879, Ion Creangă cumpără locul și Bojdeuca din Țicău pe numele Tincăi Vartic, după ce a scris el însuși actul și l-a semnat ca martor și după ce a plătit 50 de galbeni austrieci – „a treizeci și șepte de lei vechi galbenul”. Astfel Creangă o face proprietară pe femeia care avea grijă de el și de gospodărie, însă întreaga viață s-a considerat proprietar pe această „bojdeucă de căsuță”, cu două odăi.

Aici, s-a gospodărit „ca la mama acasă”. „În odaia din stînga și-a făcut un pat sănătos de blană de stejar, și-a așezat o masă oleacă boierească pentru scris, un raft pentru cărți, iar lîngă vatra sobei cu horn și-a pus o măsuță rotundă cu trei picioare cu scaunele mici și veselă ca la Humulești: străchini adînci, linguri de lemn, cofe, ceun de tuci, oale de lut în care fierb bine sarmalele. Cuptorul ere pregătit pentru poale în brîu și alivenci înecate în smîntînă.”

Căsuța mai avea o prispă înspre nord, unde se afla și ușa de intrare și un cerdac – o logie populară, cu deschidere generoasă spre orizontul dinspre răsărit, sprijinit de dealurile Ciric și Sorogari.

Exista și un adevărat ritual, el se punea pe pat, Tinca Vartic așeza masa pe pat în fața lui și acolo mânca. Trebuie spus că Tinca Vartic era o femeie simplă, bună gospodină, a avut grjă de Creangă mai ales atunci când a fost foarte bolnav, între cei doi fiind vorba de o înțelegere între doi oameni în vârstă, încercați de greutăți.

La vremea aceea, Ion Creangă devenise recunoscut pentru faptul că la căsuța sa din Țicău deținea un număr foarte mare de pisici, peste 30, iar fiecare purta câte un nume asociat unei persoane reale din viața sa, elocvent fiind numele dat unei din feline, Mărioara, după mătușa lui zgârcită din satul natal Humulești.

Anul 1880 este plin de evenimente în viața marelui povestitor, perioadă în care începe să scrie „Amintiri din copilărie”, cu care a atins apogeul creației sale, la doar cinci ani de la debutul său în „Convorbiri literare”. Tot atunci devine membru în Consiliul Instrucțiunii, însă apar și primele semnele serioase ale îmbolnăvirii de epilepsie.

În septembrie, același an, aflat în București la ședințele Consiliului general al Instrucțiunii, Creangă participă la întâlnirile „Junimii” din casa lui Titu Maiorescu.

În martie și aprilie 1881, Creangă publică primele două părți din „Amintiri din copilărie”, în „Convorbiri literare”, însă în același an se va interna la Spitalul Brâncovenesc pentru a căuta alinare pentru boala sa.

În iunie 1883, Mihai Eminescu sosește la Iași, ca trimis al ziarului „Timpul”, fiind găzduit, din nou, la bojdeuca lui Creangă.

În anii următori starea de sănătate a lui Creangă se deteriorează tot mai mult, viața sa împărțindu-se între publicarea unor noi scrieri, concedii medicale și tratamente, însă comunicarea cu Eminescu, neîntreruptă din momentul în care s-au cunoscut, era marea lui dorință și alinare.

În iunie 1889, Creangă află din ziare despre moartea lui Eminescu, bunul său prieten, moment care avea să îi grabească și lui sfârșitul, moment survenit la 31 decembrie 1889, la Iași, în urma unei crize de epilepsie. În a doua zi a anului 1890, este înmormântat la Cimitirul Eternitate din Iași.

La Bojdeuca din Țicău, s-a înființat în 1918, la 15 aprilie, primul Muzeu memorial din România, ca un omagiu adus celor două mari personalități ale literaturii neamului: Creangă și Eminescu.

În anul 1968, a fost instalat, în curtea Bojdeucii, bustul de granit al lui Ion Creangă, realizat de Iftimie Bârleanu, iar în perioada 1984-1989, la Bojdeuca „Ion Creangă” au avut loc lucrări complexe de consolidare a terenului, de amenajare a unui amfiteatru în aer liber, cu 250 de locuri, de construire a unei clădiri, special gândită pentru a adăposti expoziția documentară „Viața și opera lui Creangă” și Biblioteca Bojdeucii, spații de serviciu, depozit, cameră pentru supraveghetoare. Lucrările de restaurare și reorganizare a muzeului „Ion Creangă” au avut în vedere păstrarea autenticității casei.

În clădirea nouă, realizată de arhitectul Virgiliu Onofrei și inaugurată la 11 iunie 1989, la centenarul morții scriitorului, sunt expuse cărți, fotografii și documente, ilustrînd viața lui Ion Creangă – școlar, preot și învățător, activitatea de scriitor – „Bucoavna” – unul din primele abecedare, fotografia originală a scriitorului, manuale didactice originale, redactate de Ion Creangă, colecția revistei „Convorbiri literare”, 1867-1889, în care Ion Creangă și-a publicat opera, alte documente ale lui și ale familiei.

Nu în ultimul rând, în anul 1990, în fața Bojdeucii a fost instalată statuia lui Ion Creangă, realizată de studenții Academiei de Arte Plastice, clasa prof. D. Căileanu, povestitorul fiind reprezentat cu fața spre Bojdeucă, ținând de după umeri doi copii.

Bojdeuca „Ion Creangă” organizează anual patru sărbători devenite tradiționale: 2 ianuarie – ziua înmormântării scriitorului, 1 martie – ziua de naștere a lui Ion Creangă, 14 – 15 aprilie – Zilele Bojdeucii – aniversarea inaugurării primului muzeu memorial literar din România și 31 decembrie – ziua morții scriitorului – „Colinde la Bojdeucă”.

Să mai spunem că Bojdeuca „Ion Creangă” este cel mai vizitat muzeu din Iași, cu circa 100.000 de vizitatori anual, fiind o oglindă autentică a valorilor specifice românești, tradiționale.

Pentru vizitatori, aceasta se află pe Strada Simion Bărnuțiu nr. 4, din Iași, programul de vizitare este marți-duminică, între orele 10:00 – 17:00, iar prețul de intrare este de 3 lei.

Sursa: RADOR