DOCUMENTAR: Armata Română a intrat în război împotriva Uniunii Sovietce pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei
-
22 Iunie 2021 11:05
În vara anului 1941, politica militară a Germaniei naziste a vizat punerea în aplicare a planului Barbarossa, care includea și România între aliații probabili pentru derularea operațiilor militare. Hotărârea privind declanșarea acestei operații i-a fost făcută cunoscută generalului Ion Antonescu de Hitler la 12 iunie 1941, la Munchen, cu prilejul unei vizite. În data de 18 iunie 1941, Ion Antonescu avea să accepte propunerea de coordonare a forțelor armate române și germane în desfășurarea acestor operațiuni, potrivit volumului ''Istoria militară a românilor'' (Editura Militară, București, 1992). La 22 iunie 1941, România a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice, în cadrul operațiunii cu nume de cod ''Munchen'' pentru eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei, scrie AGERPRES.
Generalul Ion Antonescu motiva decizia prin readucerea în cadrul frontierelor naționale a ''gliei străbune a Basarabilor și codrii voievodali ai Bucovinei'', teritorii ocupate în iunie 1940 de sovietici. Omul politic Iuliu Maniu preciza, la 6 iulie 1941, că războiul împotriva Uniunii Sovietice este pentru ''întregirea patriei''. În fața intereselor Germaniei naziste, generalul Ion Antonescu nu a oprit forțele armate române pe linia de pe Nistru, România continuând să participe la războiul din Est, dar cu forțe mult mai puțin numeroase decât în prima fază a campaniei, arată lucrarea citată, iar dotările nu sprijineau această decizie.
Clasa politică înțelegea necesitatea implicării armatei române în război pentru recuperarea teritoriului național pierdut, însă atrăgea atenția asupra alinierii politicii externe și de securitate la interesele Germaniei naziste. La 20 mai 1941, Constantin I. C. Brătianu atrăgea atenția asupra ''angajării în acțiuni militare al cărui rezultat nu putea fi cunoscut, războiul devenind global'', potrivit istoricului Alesandru Duțu.
În dimineața zilei de 22 iunie 1941, la orele 3-3.30 a.m. ora locală a României, s-a declanșat, pe o linie a frontului de la Marea Neagră la Oceanul Înghețat, atacul împotriva Uniunii Sovietice. Alături de trupele Wehrmacht-ului au luptat în această campanie și forțe armate ale altor state: finlandeze, române, ungare, italiene, slovace, pentru ca ulterior să se adauge și contingente din Franța regimului de la Vichy, Olanda, Belgia, potrivit lucrării ''Istoria militară a românilor''. Forțele române implicate erau configurate în armatele 3, comandant fiind generalul Petre Dumitrescu, și 4 comandată de generalul de corp de armată Nicolae Ciupercă, iar Corpul 2 armată era subordonat direct Marelui Cartier General. Efectivele acestora se ridicau la 371.995 militari. Mobilizarea din noaptea de 21 spre 22 iunie 1941 a avut un caracter parțial, fiind aduse la nivel de război numai marile unități considerate operative, pentru ca restul marilor unități să rămână cu efective de pace sau în categoria părților active.
Participarea armatei române la războiul împotriva Uniunii Sovietice s-a desfășurat în cadrul a cinci etape, fiecare având obiective specifice: campania din anul 1941 s-a desfășurat în două faze - iunie - iulie 1941 și august-septembrie 1941; luptele din iarna lui 1941 - primăvara anului 1942; campanie din anii 1942/1943 ce reunește acțiunile purtate în cadrul bătăliei de la Stalingrad; acțiunile militare din Crimeea; luptele pentru apărarea teritoriului național, consolidarea frontului și acțiuni desfășurate până în august 1944, indică volumul ''Istoria militară a românilor''. Obiectivele trasate de Înaltul comandament german, pentru anul 1941, forțelor sale a însemnat organizarea acestora în trei grupuri armate: Leningrad - pentru Grupul de Armate Nord, Moscova - pentru Grupul de Armate Centru și Ucraina - pentru Grupul de armate Sud.
Acțiunile desfășurate în perioada 22 iunie - 1 iulie 1941 au avut un caracter local, purtate sub aspectul unor incursiuni de o parte și de alta a Prutului, majoritatea centrelor urbane de la vest de râul Prut fiind bombardate de aviația sovietică. La 2 iulie 1941 a fost declanșată ofensiva pentru eliberarea nordului Bucovinei și a Basarabiei, în momentul în care aliniamentul la care ajunseseră forțele grupurilor de armate Centru și Sud permitea acțiunea dincolo de linia Prutului. Ofensiva generalizată a fost declanșată în noaptea de 2 spre 3 iulie 1941, fiind purtată pe trei direcții de acțiune: în nord - brigăzile de munte și cavaleria din Armata 3, în centrul dispozitivului de atac fiind concentrate marile unități germane și române subordonate Armatei 11 germane, pentru ca la sud să acționeze diviziile române ale Armatei 4. La 5 iulie Cernăuți a fost eliberat, la 7 iulie orașul Hotin, pentru ca la 9 iulie întregul teritoriu al Bucovinei de nord să fie eliberat. În zona de acțiune centru, forțele româno-germane au respins trupele sovietice și au ajuns la linia Nistrului între 7 iulie și 15 iulie. Până la această dată trupele române și germane au eliberat nordul și centrul Basarabiei - Bălți (7 iulie), Soroca (12 iulie), Orhei (15 iulie). Concomitent, o parte a forțelor a fost dirijată pentru sprijinirea acțiunilor Armatei 4, spre sudul frontului general, unde efectivele armate române vizau străpungerea liniei Prutului și angajarea ofensivei pe direcția generală Tighina, pentru a ieși la Nistru, între Dubăsari și litoralul Mării Negre, în vederea eliberării sudului Basarabiei. Lupte deosebit de grele s-au desfășurat la Epureni și Țiganca, unde infanteria sovietică a contraatacat cu tancuri și aviație, iar artileria a lovit bazele de plecare la ofensivă, cele două divizii române înregistrând pierderi grele. Confruntări deosebit de grele s-au dat pentru cucerirea masivului Cornești, care domina zona centrală a Basarabiei și reprezenta un punct important al liniei de comunicații ce asigura Chișinăul. Pentru cucerirea acestui platou au fost dislocate forțe suplimentare, încă două corpuri de armată (54 german și 3 român). În data de 16 iulie 1941, divizia blindată română a intrat în Chișinău și a continuat înaintarea spre Tighina. Până la 26 iulie 1941, întreaga Basarabie a fost eliberată, forțele sovietice retrăgându-se la est de Nistru. Pe durata ostilităților, de la debutul campaniei, forțele române au înregistrat peste 4.100 de morți, peste 12.100 de răniți și peste 5.500 de dispăruți, reprezentând circa 6% din totalul efectivelor angajate.
Eliberarea Basarabiei și a Bucovinei a expus atenției factorilor decizionali români, politicieni și militari, chestiunea angajării în continuare la operațiunile militare alături de forțele germane sau ''adoptarea modelului finlandez''. Situația celor două state era total diferită, un refuz al factorilor decizionali români de continuare a angrenării în operațiunile împotriva Uniunii Sovietice echivala cu o desprindere din alianța asumată. Hitler își exprimase cererea, într-un ton ultimativ, printr-o scrisoare din 27 iulie 1941 adresată generalului Ion Antonescu, în care motiva desfășurarea operațiunilor pe flancul sudic și cerea ca efectivele române să continue lupta, potrivit lucrării ''Odessa. Gustul amar al victoriei (august-octombrie 1941)'' (Manuel Stănescu, Editura Cetatea de Scaun, 2016). Armata ungară continua lupta alături de Wehrmacht. Mare parte a eșichierului politic românesc exprimase refuzul de a continua confruntarea militară dincolo de linia Nistrului, indică volumul ''Istoria militară a românilor''. Iuliu Maniu transmite o scrisoare lui Ion Antonescu în care îi expune câteva aspecte privind inoportunitatea continuării războiului dincolo de linia Nistrului, amintindu-i de alianța Uniunea Sovietică-Marea Britanie și de posibilitatea ca aceasta să se afla în tabăra câștigătoare la finalul conflagrației. Generalul Ion Antonescu avea să răspundă, tot printr-o scrisoare, la 31 iulie 1941, lui Hitler în care-i transmite că armata română va continua să lupte alături de Wehrmacht, însă face apel, totodată, la încrederea în justețea cauzei românilor de recuperare a teritoriilor pierdute pentru reîntregirea vestului țării și redobândirea graniței statului român. În ședința Consiliului de Miniștri, din 5 septembrie 1941, Antonescu avea să motiveze decizia adoptată de continuare a ostilităților pe frontul din răsărit alături de armata germană, conform volumelor ''Odessa. Gustul amar al victoriei (august-octombrie 1941)'' și ''Istoria militară a românilor''.