La 15 iulie 1990, liderul irakian Saddam Hussein a avansat public alegația conform căreia statul vecin Kuweit accesează resurse de petrol din terenul petrolifer Rumaylah, aflat în zona de graniță a celor două state. Într-o primă fază, s-au desfășurat o serie de fricțiuni pe zona de graniță între militari ai celor două state, pentru ca la 2 august 1990, armata irakiană a invadat Kuweitul cu obiectivul anexării acestui stat vecin. Pentru încălcarea suveranității naționale a acestui stat, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a condamnat imediat, prin Rezoluția 660, actul de agresiune, cerând, totodată, încetarea imediată a focului și retragerea necondiționată a forțelor militare ale Irakului în teritoriul propriu, potrivit https://peacekeeping.un.org. În 29 noiembrie 1990, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a cerut, prin Rezoluția 678, în mod expres retragerea, până la 15 ianuarie 1991, a forțelor irakiene din Kuweit, în caz contrar o coaliție internațională urmând să pună în aplicare prevederile documentului emis de organismul ONU, inclusiv prin folosirea autorizată a forței militare în conformitate cu prevederile Cartei ONU, potrivit ''American Journal of International Law'' (Vol 85, iulie 1991, pp. 516-535).

Lipsa de cooperare, în acest climat de criză, de către factorii decidenți ai Irakului în acord cu cererile avansate, conform Capitolului VII din Carta ONU, de Consiliul de Securitate, a determinat coagularea coaliției internaționale de sprijin formată la inițiativa Statelor Unite ale Americii, căreia s-au alăturat 34 de state cu scopul asumat de eliberare a Kuweitului, conform https://nationalinterest.org. Denumite generic ''Furtună în Deșert'', la 16 ianuarie 1991 au fost declanșate eforturile coaliției internaționale sub forma atacurilor aeriene, fiind folosite inclusiv bombardiere strategice B-52 și lansate rachete de croazieră pentru prima dată într-un conflict, asupra infrastructurii militare și a forțelor irakiene, prima componentă tactică pentru eliberarea Kuweitului, potrivit http://news.bbc.co.uk și https://nationalinterest.org.

Implicarea unui contingent aliat internațional de peste 650.000 de trupe, din care peste 425.000 erau soldați ai SUA, a constituit un aspect definitoriu pentru desfășurarea ostilităților, într-un interval de timp de două luni, fiind obținut obiectivul de eliberare a Kuweitului. În 24 februarie 1991, a început dislocarea terestră a componentei tactice a operațiunii, pentru forțarea unităților irakiene să se retragă. Forțele coaliției au folosit ca zonă de suport logistic, în derularea operațiunii, unități militare americane din Arabia Saudită. La 25 februarie 1991, unități irakiene au lansat un atac cu lansatoare de rachete Scud către unități americane din Arabia Saudită, respectiv la Dhahran, fiind înregistrate victime în rândul militarilor americani și persoane rănite. Derularea ostilităților a determinat, la 26 februarie 1991, emiterea ordinului de către liderul irakian Sadam Hussein de retragere a trupelor irakiene. Avansul forțelor coaliției în zona de nord a Kuweitului a constituit o ultimă etapă a eliberării acestui stat și a confruntării militare cu forțele irakiene.

Acordul negociat între părți de încetare a focului a intrat în vigoare la 28 februarie 1991. Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a adoptat, la 3 aprilie 1991, Rezoluția 687 care stipula condițiile de încetare a focului și încheierea conflictului, instituind, astfel, cadrul pentru asigurarea implementării acestora. După acceptarea de către guvernul irakian a prevederilor rezoluției, acordul de încetare a focului a intrat în vigoare, potrivit https://peacekeeping.un.org. Rezoluția 687 stipula, de asemenea, instituirea unei zone demilitarizate de-a lungul graniței dintre cele două state, ce intra sub jurisdicția de monitorizare a unei misiuni de observare a Națiunilor Unite (denumită UNIKOM), înființate în conformitate cu prevederile Capitolului VII din Carta ONU, ce reunea un corp de 300 de observatori militari. Misiunea și-a început parțial activitatea la 13 aprilie 1991, pentru ca la 6 mai 1991 să fie desfășurată complet în zona demilitarizată, iar la 9 mai 1991 să-și asume pe deplin atribuțiile. Activitatea sa a fost prelungită prin intermediul unor rezoluții ale Consiliului, până la data de 6 octombrie 2003, când, prin Rezoluția 1490, Consiliul de Securitate a încheiat mandatul misiunii care își îndeplinise sarcinile. 

Sursa:Agerpres