A studiat, între 1862-1870, la Institutul Rossat și la Colegiul din orașul natal fiind unul dintre cei mai străluciți elevi, uimindu-i pe colegi și profesori cu precocitatea inteligenței sale și a geniului poetic. A scris versuri în latină cu o mare ușurință, una dintre poezii, "Jugurtha", i-a adus premiul Academiei din Douai, în 1869, la numai 15 ani.

Modelele sale au fost poeți, precum Victor Hugo, Charles Baudelaire sau Théodore de Banville. În 1870, a fost remarcat de Georges Izambard, profesorul său de retorică, care îi devine prieten și unul dintre primii săi îndrumători. A compus poeme, pe care le-a trimis lui Banville sau prietenilor. Revoltat împotriva principiilor educaționale severe ale mamei sale, a făcut mai multe călătorii la Paris, unde a asistat la căderea regimului imperial, apoi în Belgia, unde și-a încercat șansele ca ziarist. A revenit acasă și a scris cele două "scrisori ale Vizionarului", în mai 1871, conform ''Istoriei literaturii franceze'', Ed. Științifică, 1970.

L-a cunoscut pe poetul Paul Verlaine, în septembrie 1871 și, în cele din urmă, s-a stabilit la Paris, la insistențele acestuia. După 1871, pe cei doi scriitori i-a legat o strânsă prietenie. Rimbaud s-a lăsat purtat prin saloanele boemei contestatare, a călătorit împreună cu Verlaine în Belgia și Anglia și a compus o parte din "Illuminations", volum intitulat inițial "Poemes en prose".

Adeziunea lui Rimbaud la Comuna din Paris n-a fost numai un elan juvenil, ci rezultatul unei evoluții autentice, mărturisită de însăși poezia lui. Aproape toate versurile scrise de el, în perioada 1869-1871, vădesc un spirit protestatar, antiburghez, care, pentru a se exprima, găsește un limbaj vehement, lipsit de orice dulcegărie. În furia lui iconoclastă, Rimbaud a atacat multe dintre certitudinile burgheziei de la vremea respectivă și nu a cruțat nici valorile ei literare consacrate. El a ridiculizat clișeele poeziei pariziene și a tratat în chip ireverențios temele ei preferate, precizează volumul ''Rimbaud'' — poezii, Ed. Tineretului, 1961.

Poezia lui Rimbaud a oscilat între tendințele realiste și cele antirealiste, acestea din urmă așteptând doar o conjunctură prielnică pentru a dobândi întâietatea. În climatul nesănătos, viciat de decadentism, al vieții literare pariziene de după Comună, poetul a căzut pradă unor influențe nefaste, care l-au transformat curând într-un cinic, atât, în poezie, cât și în viață.

Retras, în 1873, în orașul natal, a scris poemul "Une saison en Enfer" și a continuat să scrie poeme cuprinse în ciclul "Les Illuminations", apărut postum.

Arthur Rimbaud și-a compus întreaga operă literară între 17 și 23 de ani. Primele sale lucrări suferă de influența vădită a lui Hugo și a autorilor raliați parnasianismului. După plecarea la Paris, și-a constituit o estetică proprie, expusă cu toată limpezimea într-o scrisoare către Paul Demeny: "poetul este receptorul unui impuls străin de el însuși, poezia fiind o formă de cunoaștere proiectată în timp și spațiu, menită să releve unitatea lumii, inaccesibilă majorității oamenilor, și viitorul ei", conform volumului ''Rimbaud'' — poezii, Ed. Tineretului, 1961.

Poetul este, în concepția sa, un "vizionar", care ajunge să stăpânească tainele universului printr-o "lungă și savantă dereglare a simțurilor". De la poezia muzicală de început, Rimbaud a ajuns la o poezie aplecată spre raporturile primordiale ale universului, ilustrată de volumul său de împlinire poetică, "Les Illuminations". Acest volum, în care forma predominantă este poemul în proză (proză ritmată), exprimă, pe lângă revolta individualistă împotriva conformismului social, profeția unui viitor liber (reminiscență a entuziasmului pe care i l-a trezit Comuna din Paris), revelarea adâncurilor cețoase ale eului, fascinația naturii sălbatice și a faptelor naturale, nostalgia purității primordiale, crearea unui univers magic, circumscris unei realități transcendente. Universul și forma poeziei sale fac din Arthur Rimbaud un precursor al simbolismului, potrivit ''Rimbaud'' — poezii, Ed. Tineretului, 1961.

După ce în 1874, a renunțat definitiv la poezie, în mai 1876, s-a angajat în armata olandeză. A plecat spre Indonezia și odată ajuns în Batavia, a dezertat și a revenit la Bordeaux. Și-a petrecut un timp învățând limbi străine, precum engleza, germana, spaniola, araba, italiana, greaca modernă, olandeză, iar, apoi, a reluat călătoriile în Anglia, Belgia, Elveția, Italia, Olanda, Germania, Suedia, Danemarca, Egipt, Cipru, unde a practicat diverse meserii. S-a implicat inclusiv în trafic de arme încercând să facă avere cu orice preț, însă fără succes. A petrecut 10 ani (1881-1891) ca funcționar la Aden și Harar (Etiopia de azi), ignorând stăruințele lui Paul Verlaine de a-i publica creația, se arată în ''Dicționar istoric critic — literatura franceză'', Ed. Științifică și Enciclopedică, 1982.

O tumoare la genunchi l-a obligat să revină la Marsilia. I s-a amputat piciorul, dar, cu toate acestea, infecția nu a putut fi oprită. Jean-Arthur Rimbaud a murit la 10 noiembrie 1891, la numai 37 de ani.

Cu puțin timp înaintea morții poetului a apărut volumul de poezii "Relicvariul", incomplet. Abia în 1898, a fost tipărită ediția intitulată "Operele lui Jean-Arthur Rimbaud", care a fost completată, în 1899, cu "Corespondența lui Jean-Arthur Rimbaud".

Sursa: agerpres.ro