A fost cel care a descoperit dinamita (1866-1867), potrivit volumului "Personalități ale științei. Mic dicționar", Editura Științifică și Enciclopedică.

Immanuel Nobel, tatăl lui Alfred, inginer de profesie, s-a confruntat de multe ori cu problema aruncării în aer a blocurilor de piatră pentru a putea construi poduri și clădiri în Stockholm. Deși mama sa, Andrietta Ahlsell, provenea dintr-o familie bogată, anul 1833 avea să fie însă un an nefast pentru familia Nobel, din cauza falimentului tatălui său.

Acest fapt îi va despărți o bună bucată de timp pe cei doi soți, tatăl plecând, în 1837, în Finlanda și Rusia pentru a o nouă carieră. Andrietta a rămas la Stockholm și, pentru a-și putea susține familia, a deschis o băcănie, care îi aducea un venit modest.

Între timp, tatăl lui Alfred Nobel a pus pe picioare o companie în St. Petersburg, Rusia. El furniza echipament militar armatei rusești și i-a convins pe generalii ruși de utilitatea plasării unor mine acvatice pentru a împiedica accesul navelor britanice. Minele construite de Immanuel Nobel au ținut la distanță flota britanică în timpul războiului Crimeei (1853-1856).

În 1842, Immanuel Nobel își poate permite să-și aducă familia în St. Petersburg. Aici, fiilor săi li se predă științele naturii, limbile străine și literatura. La 17 ani, Alfred vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza și germana. Era atras deopotrivă de literatura engleză și de științele exacte, cum ar fi fizica sau chimia.

Timp de doi ani, Alfred a vizitat Suedia, Germania, Franța și Statele Unite ale Americii. La Paris are șansa să lucreze în laboratorul unui chimist renumit pe atunci, T.J. Pelouze. Aici îl întâlnește pe tânărul chimist italian Ascanio Sobrero, care cu trei ani în urmă inventase nitroglicerina, un lichid exploziv deosebit de puternic și de instabil. Nitroglicerina a fost considerată în epocă mult prea periculoasă pentru a putea fi folosită în practică, din cauza faptului că putea provoca explozii la variații mici de temperatură sau presiune. Alfred era însă interesat de posibilitatea folosirii ei în construcții și începe să lucreze la elaborarea unor metode de controlare a exploziei cu nitroglicerina.

În 1852 Alfred este chemat să lucreze pentru compania tatălui său, care cunoștea o dezvoltare continuă datorită livrărilor către armata rusă. Cu toate acestea, sfârșitul războiului avea să provoace cel de-al doilea faliment al lui Immanuel Nobel. El și-a luat doi dintre fiii săi, Alfred și Emil, și s-a reîntors la Stockholm. Ajuns în orașul natal, Alfred continuă cercetările prin care încearcă să folosească nitroglicerina ca exploziv.

În curând avea să descopere că prin amestecarea nitroglicerinei cu cuarț se formează o pastă care putea fi modelată în diferite forme și dimensiuni. În 1863, i s-a atribuit primul brevet suedez pentru "Metoda de obținere a prafului de dinamită", un amestec de nitroglicerină și praf de pușcă, formulă inventată în cooperare cu membrii familiei. La câteva luni de la inventarea formulei explozibilului, laboratorul familiei a fost distrus. Experiențele cu nitroglicerină, soldate de nenumărate ori cu explozii și pierderi de vieți omenești, l-au determinat pe Nobel să aprofundeze cercetările în acest domeniu. Cercetările sale vor avea urmări tragice, provocând, în 1864, moartea fratelui său, Emil. Autoritățile se văd nevoite să-i interzică experimentele în interiorul orașului. Alfred se mută, astfel, pe un vas ancorat în Lacul Mälaren.

În 1865, a instalat o fabrică la Viterviken (Suedia), apoi una la Krümmel (azi un cartier al orașului Geesthacht), în apropiere de Hamburg.

Pentru a putea declanșa explozia, brevetează o altă invenție, un detonator bazat pe aprinderea unui fitil. Datorită faptului că dinamita reducea substanțial costurile aruncării în aer a blocurilor de piatră, Alfred a făcut din vânzarea dinamitei o afacere profitabilă, astfel încât fabrica sa din Krümmel începe să-și exporte produsele în alte țări din Europa și chiar în America și Australia. În 1868, s-au produs 11 tone de dinamită, cinci ani mai târziu, de zece ori mai mult, iar în anul 1874 peste 3.000 de tone.

A descoperit posibilitatea amorsării detonării nitroglicerinei cu ajutorul fulminatului de mercur. A reușit să realizeze praful (pudra) de dinamită, guma de dinamită, apoi formula unei pudre propulsive, căreia i-a dat numele de "balistită", un amestec în părți egale de nitroglicerină și nitroceluloză.

Din 1873, s-a stabilit la Paris, iar în 1881 a instalat la Servan un laborator, unde a continuat cercetările în vederea îmbunătățirii formulei dinamitei, laborator pe care l-a transferat, în 1890, la San Remo, în Italia.

A brevetat 355 de invenții, a făcut fotografii aeriene, a dezvoltat metode de obținere a mătăsii sintetice, a cauciucului sintetic și a pielii sintetice. Pasionat și de literatură și poezie, a scris o tragedie și câteva romane.

Savantul suedez s-a definit întotdeauna ca "un umanist care iubește umanitatea", declarându-se convins că "prosperitatea lumii ar putea combate toate relele". Alfred Nobel a fost un adept al pacifismului. Era conștient de pericolele reprezentate de posibilele utilizări defectuoase ale invențiilor sale. El a calificat războaiele drept "oroare a ororilor și cea mai mare dintre toate crimele".

Nu s-a căsătorit niciodată. Călătorind neîncetat între Suedia, Germania, Franța, Rusia, SUA, Italia, a trăit cel mai adesea singur, fără un cămin stabil, fără familie. Prin testamentul de o pagină, redactat la Paris, la 27 noiembrie 1895, Alfred Nobel cerea ca toate fabricile sale să fie vândute și banii încasați să fie plasați într-un depozit bancar destinat acordării de premii anuale acelora care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii omenirii. Este, potrivit volumului "Personalități ale științei. Mic dicționar", întemeietor al Fundației Nobel care acordă anual din 1901 Premiile Nobel pentru: fizică, chimie, fiziologie-medicină, literatură-artă, și pace, și din 1969 și pentru economie.

A încetat din viață la San Remo, la 10 decembrie 1896.