DOCUMENTAR | 110 ani de la primul zbor al lui Aurel Vlaicu, pe dealul Cotrocenilor

  • 17 Iunie 2020 12:19
DOCUMENTAR | 110 ani de la primul zbor al lui Aurel Vlaicu, pe dealul Cotrocenilor

Aeroplanul construit de românul Aurel Vlaicu a fost scos în câmp pentru prima dată în 12 iunie 1910, iar în 16 iunie a avut loc o primă încercare de zbor nereușită. O zi mai târziu, în 17 iunie 1910, după mai multe încercări, a realizat primul zbor cu aeroplanul construit de el însuși. Aparatul de zbor, condus de Aurel Vlaicu, a câștigat viteză și, după circa 40 de metri parcurși pe pământ, a fost văzut de toți cei prezenți cum se ridică în aer la 3-4 metri de sol, pe o lungime de 50 de metri, coborând apoi ușor pe pământ. Prietenii care au participat la eveniment l-au îmbrățișat pe Vlaicu și vorbeau entuziasmați cum l-au văzut zburând, notează inginerul Constantin C. Gheorghiu în cartea "Aurel Vlaicu un precursor al aviației românești" (Editura Tehnică, 1960).

Potrvit AGERPRES, a doua zi, gazetele vremii publicau senzaționala știre a zborului executat de primul avion românesc, inventat, construit și pilotat de un român. Succesul primului zbor al lui Vlaicu a fost sărbătorit într-un cadru festiv de un grup de prieteni apropiați. Vestea zborului executat de Vlaicu s-a răspândit foarte repede în tot orașul. Vlaicu a ajuns pe câmp a doua zi după amiază și, spre surpriza lui, îl așteptau foarte mulți curioși, copiii se adunaseră acolo de dimineață.

Spre seară, când a scos aeroplanul din hangar, câmpul era plin de lume. Vlaicu s-a așezat la postul de pilotaj, iar după ce a încălzit motorul, aeroplanul a plecat vijelios. După vreo 40 de metri, mașina zburătoare și-a ridicat roțile din față și aproape simultan a părăsit pămânul și rotița din spate. Aeroplanul a zburat deasupra câmpului cu o viteză din ce în ce mai mare, în timp ce lumea aplauda. La marginea cealaltă a câmpului, Vlaicu a oprit motorul iar aeroplanul a coborât lin, se arată în cartea menționată.

Dorința de a construi un aparat de zbor mai bun, mai ușor și mai rapid decât cele deja prezentate în străinătate s-a lovit de lipsuri financiare. Tatăl lui Aurel Vlaicu a ipotecat pământul pentru a-i putea oferi bani, dar nu erau suficienți. Aurel Vlaicu a plecat la București, încercând să facă rost de bani pentru invenția la care visa, dar a fost refuzat de guvernanți. Totuși, un grup de intelectuali, între care Octavian Goga, Alexandru Vlahuță, Spiru Haret, l-au susținut și au avut încredere în inteligența și talentul tânărului.

Sprijinit de Asociațiunea ASTRA, a proiectat și a construit la București, la Arsenalul Armatei, două tipuri de avioane monoplane - Vlaicu I (1910) și Vlaicu II (1911). Aurel Vlaicu a învățat singur să piloteze aparatele, ajungând în scurt timp la o măiestrie care i-a îngăduit să-i întreacă pe mulți ași ai acrobației aeriene.

La concursul aviatic de la Aspen, de lângă Viena, din iunie 1912, a obținut, cu aparatul Vlaicu II, Premiul I pentru aruncarea la țintă a unui proiectil și Premiul II pentru aterizare la punct fix, potrivit www.angelfire.com. A făcut zboruri de încercare și demonstrative și în țară cu acest avion (București, Blaj, Sibiu, Brașov, Iași, Ploiești, Lugoj, Orăștie, Alba Iulia, Târgu Mureș), între 1910 și 1912.

Aurel Vlaicu, inginer și pilot, s-a născut la Binținți (sat care astăzi se numește Aurel Vlaicu), în județul Hunedoara, la 6/19 noiembrie 1882, în familia țăranului înstărit Dumitru Vlaicu și al soției sale, Ana. După ce a terminat cursurile școlii primare din sat și studiile secundare de la Orăștie și la Sibiu, în 1902 a susținut examenul de bacalaureat, potrivit ''Dicționarului Membrilor Academiei Române'' (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003). S-a înscris la Școala Politehnică din Budapesta, pe care a urmat-o între 1902-1903. Apoi a urmat cursuri tehnice superioare la Viena și la Munchen. În 1907 a absolvit cursurile Politehnicii din Munchen și a primit diploma de inginer. În 1908, pentru o scurtă perioadă, a fost inginer la Fabrica de automobile Opel din Russelheim, timp în care a obținut și primele lui succese. A patentat două invenții.

 

Foto: (c) MARINELA BRUMAR / AGERPRES FOTO

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
19,24
Câțiva nori
Umiditate:55 %
Vint:5,14 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău