O scriere misterioasă, într-un alfabet necunoscut și fără corespondent în istorie, imagini ale unor plante inexistente pe Pământ, semne zodiacale complexe și siluete feminine scăldându-se în bazine diforme, pline cu un lichid ciudat – acestea sunt doar câteva dintre elementele care i-au determinat pe cercetători să declare Manuscrisul Voynich drept cel mai bizar document descoperit vreodată.

Nimeni nu a reușit să dezlege, în cei peste 500 de ani care se presupune că ar fi trecut de la redactarea manuscrisului Voynich, misterele care înconjoară neobișnuitul document: origini, autor, scriere, imagini sau limba în care a fost redactat. Și asta după ce, numai în secolul XX, o veritabilă armată de paleografi, inclusiv specialiștii americani care au descifrat codul german „Enigma”, au eșuat lamentabil.

Originalul se păstrează în biblioteca Beinecke Rare Book and Manuscript Library de la Yale University din New Haven, Connecticut, SUA, sub numărul de catalog MS 408 (începând din 1969). Are forma unei cărți ilustrate cu 232 pagini. Textul este scris cu caractere neidentificate, fără greșeli, tăieturi sau corecturi. Conține ilustrații cu plante, oameni, animale și teme astronomice.

Inițial, decriptarea sa părea o sarcină ușoară pentru lingviștii contemporani, atâta vreme cât textul era format din cuvinte ce se repetau și păreau să urmeze o linie inteligibilă, asemenea tuturor limbilor cunoscute. Entuziasmul acestora avea, însă, să pălească la scurt timp. Alfabetul necunoscut părea să semene cu majoritatea limbilor de circulație internațională din sec. XVI –XVII, și totuși, să nu aibă corespondent în nici una dintre ele.

Manuscrisul pare scris de două persoane diferite, care folosesc sisteme distincte de redactare, specialiștii împărțind textul în două categorii de scriere: Voynich A și Voynich B, fără nici o altă evoluție însă, în descifrarea acestora. Iar ca misterul să fie complet, nici unul dintre cuvinte nu are mai puțin de trei litere, sau mai mult de zece, fapt neîntâlnit în nici o limbă cunoscută, semnele de punctuație lipsesc cu desăvârșire, motiv ce i-a determinat pe paleografi să creadă că este vorba de un document cifrat, un fel de cod medieval, accesibil numai inițiaților.

Documentul, care acum se află în biblioteca Universității Yale din Statele Unite, a fost redescoperit în 1912 de către anticarul polonez Wilfried Michael Voynich, de unde și numele manuscrisului. Acesta l-a găsit „într-un vechi castel din Europa”, mai precis la Colegiul Iezuit Mondragone di Frascati, aflat la sud de Roma, unde se pare că manuscrisul fusese dat uitării câteva secole. Specializat în analiza și evaluarea documentelor vechi, Voynich a remarcat imediat caracterele misterioase și imaginile cel puțin bizare ce ilustrau cele 246 de pagini îngălbenite de vreme.

Nu mai puțin curioasă era și scrisoarea găsită între paginile sale, datată „Praga 19 august 1666”, trimisă de  Joannes Marcus Marci, rector al Universității din Praga, lui Athanasius Kircher, ilustru gânditor și lingvist al vremii, unul dintre primii cercetători care încercase, printre altele, descifrarea hieroglifelor egiptene. Profesorul praghez îl ruga pe Kircher să descifreze manuscrisul, oferindu-i și câteva date privind istoria acestuia. Marci susținea că documentul ar fi aparținut regelui Rudolf al II-lea de Habsburg (1552–1612), care îl achiziționase în schimbul sumei imense de 600 de ducați (aproximativ 60.000 de euro astăzi), în speranța că ar conține dezlegarea misterului transformării plumbului sau a oricărui alt metal, în aur. Scrisoarea mai menționează și că manuscrisul ar fi putut fi opera lui Roger Bacon, renumitul filosof și alchimist englez din secolul al XIII-lea, una dintre puținele persoane din Europa acelor vremuri care ar fi avut cunoștințele necesare creării unei asemenea opere. Joannes Marcus Marci notează în scrisoare că ar fi renunțat de bună voie la document, după ce își dedicase zadarnic întreaga viață descifrării sale.

Sursa: Beinecke Rare Book and Manuscript Library, Yale University

Minte luminată dar și un om subjugat de mistică, alchimie și astrologie, împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg strânsese la curtea sa faimoși învățați ai timpului. Pentru savanți ca Johannes Kepler sau Tycho Brache, s-au construit observatoare astronomice, iar pentru alchimiști s-au pus la dispoziție laboratoare în care aceștia urmau să-și etaleze cunoștințele lor secrete sau să facă tot felul de experimente.

Însemnările de la curtea regelui Rudolf al II-lea amintesc de achiziționarea unui document, cu presupuse însemnări de alchimie, de la un misterios vânzător ambulant, ce reușise să câștige încrederea monarhului. Însuși Rudolf al II-lea anunțase, în mai multe rânduri, descoperirea unei metode de a umple vistieria cu aur și angajase un numeros grup de învățați, al căror unic scop era decriptarea scrierii necunoscute. Activitățile lor aveau să rămână însă fără nici un rezultat. După ce manuscrisul ajunge la Kircher, va trece în grija Ordinului Iezuiților, prin persoana lui Pierre Jean Beckx, mai marele ordinului, pentru ca, într-un final să fie uitat, în arhivele colegiului din Frascati.

Primul posesor cunoscut al manuscrisului, identificat cu precizie după semnătura existentă pe prima pagină, a fost Jacobus Horicicky de Tepenec, devenit prin grija iezuiților un bogat chimist și farmacist la curtea suveranului de la Praga, căruia îi va deveni confident și sfetnic. După moartea împăratului, manuscrisul s-a găsit cu siguranță în posesia medicului curții imperiale și este de presupus că suveranul îl obținuse încă din anul 1586, de la o persoană misterioasă. Cele mai multe opinii consideră că această persoană nu era nimeni alta decât John Dee, navigator, astrolog, matematician, magician, ocultist și spion englez care, pe la 1584, sosise la Praga pentru a preda cursuri despre Roger Bacon.

Sursa: Beinecke Rare Book and Manuscript Library, Yale University

Cu toate acestea, Voynich era convins că documentul aflat în posesia sa este o creație mult mai veche, din veacul al XIII-lea, aparținând chiar lui Roger Bacon, supranumit „Doctor Mirabilis”, personalitate enciclopedică a Evului Mediu timpuriu, comparabil cu Leonardo Da Vinci, considerat de altfel unul din precursorii Renașterii.

Deși s-a vehiculat des numele călugărului franciscan Roger Bacon, ca autor al manuscrisului Voynich, identificarea a două plante „americane” printre desenele misterioase: floarea-soarelui si piperul „cayenne”, făceau imposibilă datarea sa mai devreme de 1492, anul în care Cristofor Columb debarca în America Centrală, acolo de unde avea să aducă în Europa cele două plante. De altfel, acest aspect ce a fost confirmat cu mai multă sau mai puțină precizie în urma datării cu Carbon 14, realizată în 2011 de cercetători americani, care au stabilit originea sa în jurul anului 1438.

Mult mai aproape de profilul autorului, care nu putea fi decât una dintre mințile luminate ale epocii, pare a fi John Dee, aflat în slujba reginei Elisabeta I a Angliei (1533 –1603). Însă, deși acesta își nota cu meticulozitate activitățile, inclusiv călătoria la Praga, în perioada în care regele Rudolf al II-lea cumpăra documentul Voynich, Dee omite orice referire la bizarul manuscris. Este posibil, cred unii specialiști, ca nevoia sa permanentă de fonduri să îl fi impins spre redactarea înscrisului, asupra căruia să fi lansat zvonul că este scris de însuși Bacon, asta pentru a-i conferi valoare în ideea unei viitoare vânzări.

Prima impresie, lăsată de imaginile din text, ar fi aceea că documentul este unul cu scop farmaceutic, servind cel mai probabil, ca manual, în medicina timpurie. Nici varianta alchimiei nu este de exclusă, atâta vreme cât pentru mult timp s-a crezut, că informațiile oferite în manuscris duc la transformarea metalelor în aur sau la descoperirea Pietrei Filozofale. Nici teoriile pseudoștiințifice nu au întârziat să apară, mulți pasionați de criptologie fiind convinși că manuscrisul Voynich este, nici mai mult, nici mai puțin, un manual cu instrucțiuni lăsat omenirii de către o rasă extraterestră.

Sursa: Beinecke Rare Book and Manuscript Library, Yale University

Conform unei clasificări unanim acceptate de către cercetători, în cuprinsul acestui manuscris există următoarele clase distincte de subiecte:

Secțiunea cu specific botanic (imaginile prezintă desenele unor plante, multe neidentificate încă sau cu caracter fantastic);
Secțiunea cu caracter astronomic (conținând majoritatea semnelor de tip zodiacal);
Secțiunea cu profil biologic ( având desene anatomice sau imagini de ființe umane);
Secțiunea cu specific farmaceutic (ustensile de laborator și părți de plante);
Secțiunea “rețetelor” (conține scurte formule, probabil alchimice).

În legătură cu stilul desenelor, se poate spune că acestea aparțin, mai degrabă, unui om de știință, decât unui artist. Ilustrațiile atrag privirea prin preponderența nuanțelor de roșu închis (purpuriu), bleu, galben deschis, maro și, mai ales, verde viu. Nudurile dau impresia că aparțin unor femei care zboară în eter cu ajutorul unor vehicule ciudate, de forma unor căzi de baie, legate însă prin complicate țevi și tuburi. Acest păienjeniș de tuburi creează impresia unei complicate mașinării hidraulice ori a unor planșe anatomice cu caracter fantastic. Hărți misterioase par a reda imaginea unor corpuri astronomice, privite printr-un telescop, în timp ce alte imagini sugerează celule vii, observate printr-un microscop.

Sursa: Beinecke Rare Book and Manuscript Library, Yale University

Peste tot, printre aceste imagini fantastice, există porțiuni de text. Formal, textul nu prezintă niciun fel de semne care să indice prezența unor criptograme. Literele sunt similare scrierii latine medievale târzii, cu caracteristicile grafice ale epocii. Paleografii s-au arătat însă neputincioși să recunoască vreun izvor alfabetic pentru anumite litere ale manuscrisului, cu toate că numărul simbolurilor este extrem de mic: 29 de grafeme.

Studiul criptoanaliștilor s-a dovedit și el incapabil de a face lumină, deși inițial s-a bănuit că este vorba de un sistem de cifrare destul de simplu: substituție monoalfabetică. Lingviștii, la rândul lor, au comparat scrierea cu texte similare medievale, redactate în latina bisericească, engleza medievală, limba veche a francilor, dar nu au găsit nici un fel de elemente comune cu textul acestui codex. S-a trecut apoi la studierea grafiei, a desenelor, pergamentului și pigmenților folosiți la cerneală sau desene, însă concluziile sunt divergente. Nici un alt document din perioada medievală nu prezintă ceva similar.

Sursa: Beinecke Rare Book and Manuscript Library, Yale University

După moartea lui Voynich, în 1930, soția acestuia, Ethel Lilian Voynich (fiica matematicianului Boole) a păstrat originalul timp de aproape 30 de ani în seiful din New York al “The Guaranty Trust Company”. Anne Nill, fosta secretară a lui Voynich și o bună prietenă a soției acestuia, Ethel, devine moștenitoarea manuscrisului și va încasa doar 15.000 de dolari din vânzarea lui. Ca un amănunt, documentul este asigurat astăzi contra sumei de 1.000.000 de dolari.

În 2014, Stephen Bax, profesor de lingvistică aplicată la Universitatea Bedfordshire, a anunțat că se găsește pe calea cea bună în ceea ce privește descifrarea ciudatului manuscris. Prof. Bax a folosit analiza lingvistică pentru a încerca să descifreze manuscrisul literă cu literă. Pe baza rezultatelor preliminare, ar putea fi vorba despre o limbă asiatică sau din Orientul Mijlociu. Omul de știință britanic afirmă că a reușit, pentru prima oară, să decodifice câteva cuvinte din textul manuscrisului, ce denumesc plante ca ienupăr, coriandru, spânz, bumbac, negrilică, șofran, precum și cuvântul Chiron (numele unui corp ceresc, în astrologie). Vestea a stârnit agitație în urmă cu doi ani în lumea lingviștilor și a criptografilor deopotrivă, deoarece s-ar putea dovedi un pas esențial spre descifrarea integrală.

Surse: www.voynich.nu, beinecke.library.yale.edu, www.lovendal.ro

Traducerea și documentarea: Bianca Ioniță