După ce, în 1906, și-a terminat studiile primare la Sebeș, a urmat liceul Andrei Șaguna la Brașov, absolvit în 1914, conform lucrării ''Membrii Academiei Române'', ediția a III-a, Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003. A studiat teologia la Universitatea din Sibiu, între 1914 și 1917, pentru ca, apoi, să urmeze cursurile Facultății de Filosofie din cadrul Universității din Viena. Aici, în 1920, devine doctor în filosofie cu teza ''Kultur und Erkenntnis''.

A luat parte la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918.

Din 1926, a îmbrățișat cariera diplomatică, ocupând postul de atașat de presă pe lângă legațiile române de la Varșovia (1926-1927), Praga (1927-1928) și Berna (1928-1932). A fost consilier de presă la Legația română din Viena (1932-1937) și la Legația română din Berna (1937-1938). Între anii 1938 și 1939, a fost ambasador și ministru plenipotențiar al României la Lisabona.

Își începe cariera de profesor universitar în 1938, în cadrul Catedrei de Filosofia Culturii, creată special pentru el la Universitatea din Cluj. Cursul inaugural a purtat titlul ''Despre plenitudinea istorică''. În 1948, însă, i se interzice să mai predea, din cauza refuzului său de a elogia noul regim comunist. Din 1951, a fost numit bibliotecar-șef la Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj, al cărei director adjunct a devenit în 1954.

A debutat cu versuri în revista "Românul" (poezia "Noapte", 1910), continuând să colaboreze cu articole și studii filosofice la "Convorbiri literare", "Gazeta Transilvaniei", "Adevărul literar și artistic", Cugetul Românesc", "Cuvântul" etc. Între 1943 și 1944 a scos, la Sibiu, revista bilunară de filosofie "Saeculum".

Editorial, a debutat în 1919, cu o culegere de versuri ("Poemele luminii") și cu un volum de notații filosofice ("Pietre pentru templul meu"). Cel de-al doilea volum de versuri, "Pașii profetului", a apărut în 1921 și a fost distins cu premiul "V. Adamachi" al Academiei Române.

Casa memorială 'Lucian Blaga'

În dramaturgie, a debutat cu piesa de teatru "Zamolxe" (1921).

Scriitor foarte prolific, Lucian Blaga a publicat mai multe volume de versuri: "În marea trecere" (1924), "Lauda somnului" (1929), "La cumpăna apelor" (1933), "La curțile dorului" (1938) etc. și piese de teatru: "Tulburarea apelor" (1923), "Daria" (1925), "Fapta" (1925), "Învierea" (1925), "Meșterul Manole" (1927), "Avram Iancu" (1934) etc.

Lucian Blaga a scris importante eseuri și studii filosofice: "Filosofia stilului", "Fețele unui veac", "Despre personanță", dar mai cu seamă "Trilogia cunoașterii" (1931-1934); "Trilogia culturii" (1936-1937); "Trilogia valorilor" (1939-1942) și "Trilogia cosmogonică" (1940-1948). Opera sa filosofică este una din marile construcții ale filosofiei universale, aducând contribuții importante pentru teoria cunoașterii, filosofia culturii etc.

Remarcabilă a rămas distincția sa dintre cunoașterea paradisiacă-logică și cea luciferică-poetică. Prima este de tip rațional și urmărește să explice și să reducă misterul obiectivului cunoașterii. În viziunea lui Blaga, însă, excesul de raționalism împiedică accesul la esența lucrurilor. De cealaltă parte, cunoașterea luciferică urmărește, din contră, amplificarea și potențarea misterelor, în acest fel, paradoxal la prima vedere, permițând spiritului uman să înțeleagă esența lucrurilor.

Pentru Lucian Blaga, cultura definește specificul omului, mai mult decât alte trăsături ale sale, pentru că, prin cultură, omul devine un creator. Astfel, prin încercarea de a decripta și revela misterul lumii, omul îi oferă înțelesuri care, în totalitatea lor, devin cultură: ''Prin încercările sale revelatorii omul devine însă creator, și anume creator de cultură în genere; ... cultura rezultă ca o emisiune complementară din specificitatea existenței umane, ca atare, care este existență întru mister și pentru revelare'', scria gânditorul român în ''Trilogia culturii''.

I s-a încredințat de Academia Română (1949) redactarea a două capitole din ''Istoria filosofiei românești''. În 1930, a întocmit, împreună cu poetul Hermann Hauswirth, o "Antologie de poezie populară românească". Lucian Blaga a lăsat o serie de traduceri din Goethe ("Faust") și Lessing ("Natan înțeleptul"). Opera sa a fost tradusă în mai multe limbi.

La 28 mai 1936, a devenit membru titular al Academiei Române, cu excepționalul discurs ''Elogiul satului românesc''; repus în drepturi ca membru titular al Academiei Române, la 3 iulie 1990. Universitatea din Sibiu îi poartă numele.

A încetat din viață la 6 mai 1961, la Cluj-Napoca, și a fost înmormântat în cimitirul din satul natal, Lancrăm.