Ultimul din această serie este războiul din Ucraina care a început cu ocuparea Crimeii de către Rusia și a continuat în Donbas, adică în regiunile Donețk și Luhansk din estul acestei țări. Printre zonele cele mai fierbinți ale războiului din Donbas se numără și orașul Mariupol, unul din centrele rezistenței ucrainene.

La câteva sute de kilometri de Chișinău, e război

Cucerirea orașului port ucrainean Mariupol, cu o populație de aproape jumătate de milion de locuitori, și  țintă repetată a bombardamentelor rebelilor pro-ruși din estul Ucrainei, ar crea un pod terestru între Rusia și Crimeea, peninsula anexată acum doi ani, și care depinde foarte mult de Kiev pentru aprovizionarea cu apă, electricitate și produse alimentare.Preluarea controlului asupra acestui oraș puternic industrializat ar îngrădi totodată accesul Ucrainei la Marea Azov, care asigură unele dintre cele mai importante rute fluviale ale țării. Pentru că se află pe linia frontului, Mariupol este în prezent în stare de alertă. Altădată, luptele se dădeau în imediata apropiere a Mariupolului, iar mai multe clădiri din localitate au fost distruse de bombardamentele rebelilor proruși.

Militari ucraineni înarmați sunt dislocați în diferite zone ale urbei, iar la ieșirea din oraș bărbaților li se verifică pașapoartele și telefoanele mobile. Astfel de puncte de control, formate din blocuri de beton în mijlocul străzii, patrulate de militari înarmați, se pot observa la ieșirea din câteva orașe și după Mariupol. Mariupol este ultimul oraș strategic din zona Bazinului Donbas, puternic industrializat, și care a mai rămas, deocamdată, sub controlul autorităților de la Kiev.

După mai multe săptămâni de căutări și încercări de a stabili contacte cu persoane care locuiesc sau știu mai bine care este situația în Estul Ucrainei, într-o dimineața, am pornit spre Mariupol. M-am asigurat că situația este suficient de  calmă în zonă, sigură, ținând seama de context, nu prea are cum să fie. Am vrut să înțeleg mai bine drama prin care trec vecinii noștri, la doar câteva sute de kilometri de Chișinău, similară cu cea pe care noi basarabenii am trăit-o pe propria piele, în 1992 (și încă nu s-a terminat).

La frontieră, Ucraina te întâmpină cu soldați înarmați. E de la sine înțeles: țara se află în război. Nu se știe ce ”prieteni” pot să le treacă granița venind dinspre Republica Moldova. Nu ai voie să faci fotografii.

Ajunsă la Odesa, în cele câteva ore pe care le aveam rezervă până a urca în autobuzul cu destinația Mariupol, m-am plimbat prin centrul orașului. Nu am ajuns să văd marea, deși la  o temperatură de peste 30 de grade, m-aș fi bucurat de o scăldătoare.

În fața Teatrului Muzical de Comedie am întrebat pe cineva cum pot să găsesc Casa Sindicatelor. La începutul lunii mai 2014 în această clădire ar fi fost arși de vii aproape 40 de persoane. (Au existat mai multe versiuni legate de cauza adevărată a morții acestora, inclusiv că ar fi fost aduse acolo trupuri ale rebelilor pro-ruși sau celor care au luptat de partea forțelor ruse în zona de conflict, într-o  încercare eșuată de a organiza și la Odesa mișcări separatiste după modelul celor din Lugansk și Donețk).

Casa Sindicatelor, Odesa. Drapelul este coborât în bernă. Clădirea mai păstrează urmele incendiului de acum doi ani, iar pe gardul metalic ce înconjoară construcția sunt jerbe de flori, pe jos mai multe lumânări.

Nu am avut curaj să scot din rucsac aparatul de fotografiat. Am făcut la repezeală câteva poze cu telefonul, după care am revenit în autogară.

Mariupol, rezistența anti-rusească înscrisă dramatic pe clădiri dar mai ales în conștiina oamenilor

La Mariupol am ajuns sâmbătă dimineața, în  jurul orei 7,  după o  noapte care a trecut relativ repede, cu mai multe reprize de somn pe jumătate de scaun, din cauza unui vecin cam lung în picioare.

Mai mulți militari ucraineni sunt dislocați la punctul de control de la intrarea în oraș, baricadat cu blocuri de ciment. Șoferii sunt nevoiți să se miște pe o porțiune de câteva zeci de metri, în zig-zag.

Unele autovehicule care intră în oraș sunt oprite pentru verificări. Noi nu am fost verificați. Nimeni nu a aflat că fata în tricoul roz și pălărie, de pe locul 23,  vine din Republica Moldova, este jurnalistă și a intrat în oraș fără a avea vreo acreditare din partea autorităților de la Kiev. Despre necesitatea unei astfel de dovezi, am aflat în săptămânile de căutări de la o jurnalistă din Cernăuți, care mergea des în misiuni în Est și care s-a oferit să mă ajute.

Am găsit repede hotelul în care îmi făcusem rezervare. Am ajuns în cameră plină de emoții, într-un oraș în care, deși am fost asigurată că e sigur, mă încerca o stare de incertitudine.

Cu Maxim Kuțiuk,  persoana mea de contact în Mariupol, un bine cunoscut activist ucrainean, organizator al Maidanului local în orașul Ivano-Frankivsk, mă întâlneam câteva ore mai târziu într-un local de pe strada Universității, împreună cu doi dintre prietenii săi, soț și soție. Toți trei lucrează la Mariupol în cadrul filialei unei organizații umanitare internaționale care oferă suport emoțional victimelor războiului, în special copiilor. În oraș sunt peste 30 astfel de organizații nonguvernamentale.

Maxim povestind despre bombardamentele fostei clădiri a Consiliului Orașului Mariupol, în timpul asaltului soldat cu preluarea pentru o perioadă de trei luni de către forțele separatiste a orașului Mariupol, începând din mai 2014.

La centrele comunitare de susținere psihologică copii sunt antrenați în diferite activități: sport, pictură sau fotografie, pentru a mai uita din ororile războiului, îmi mărturisește în continuare Maxim. El nu a mai fost acasă în Sevastopol, Crimeea, unde i-au rămas părinții, din martie 2014, cu câteva zile înainte de așa numitul referendum soldat cu ocuparea teritoriului de către omuleții verzi.

”Atunci am înțeles că este mai bine pentru mine și pentru cea mai mare parte a prietenilor mei activiști să părăsim Crimeea pentru că  noi am conștientizat că autoritățile ucrainene nu ne pot proteja aici.  În piața centrală din Sevastopol am întâlnit un cunoscut, fost polițist, care i-a observat pe acești omuleți verzi stranii care apăruseră în oraș și mi-a spus că ar fi mai bine să părăsesc orașul. Erau deja raportate cazuri cu activiști care au fost bătuți și chiar închiși de acele așa-zise noi autorități”

Interviul cu Maxim Kuțiuk (audio)

Maxim Kuțiuk, s-a regăsit pe o listă, alături de alte sute de persoane considerate indezirabile de așa-numitele autorități din Crimeea.

”Oamenii s-au obișnuit să trăiască în această stare de război. Cu câțiva ani în urmă când undeva în Ucraina o persoană era ucisă, toată lumea discuta acel caz. Astăzi când se raportează câte 10, 20, 50 sau o sută de morți ucrainenii par deja obișnuiți cu acest fapt. Este îngrozitor”…

Colegul de muncă al lui Maxim, Roman Pleșkun, este originar din orașul Donețk, acum regiune controlată de separatiștii pro-ruși. Când a început războiul, a înțeles că trebuie să își salveze familia. Și-a luat soția și fetița acum în vârstă de 13 ani, și-a lăsat în urmă casa și mica afacere din orașul Donețk și au plecat cu doar două valize.

”Am înțeles că trebuie să plecăm din acel oraș când deja s-a început să se tragă în apropiere de locuința noastră și să cadă minele lângă casa noastră. În acel moment din Donețk pleca foarte multă lume, iar orașul era aproape gol. Nu erau oameni sau mașini pe drum, au fost închise școlile și grădinițele, iar orașul era pustiu. Am înțeles că nu mai eram în siguranță”.

Cea mai mare partea a tineretului a plecat din Donețk, locuri de muncă nu sunt, prețurile la produse sunt foarte mari. În timp ce o mare parte dintre locuitorii din Donețk susțin Ucraina, o altă parte sunt totuși de partea Rusiei, în special bătrânii. În ceea ce privește presa, Roman susține că adesea se spun lucruri care nu sunt reale.

Fetița lui Roman are de 13 ani. Ea înțelege foarte bine ce se întâmplă în Ucraina, spune Roman:

”Ea înțelege foarte bine cine împușcă și cu ce fel de proiectile se trage. Copiii care locuiesc în prezent mai ales în acele regiuni, se descurcă aproape mai bine decât maturii deja în tehnică militară de luptă  și obuze”, ne mărturisește Roman.

Roman alături de soția sa Angela, refugiați din orașul Donețk, în fața clădirii fostului sediu al Miliției (în prezent Poliției) din Mariupol, grav afectată de bombardamentele din 2014.

Interviu Roman și soția sa Angela (audio)

Sediile Consiliului orășenesc și al postului de miliție din Mariupol au fost bombardate de separatiști. În acele bombardamente și-au pierdut viața peste 30 de polițiști potrivit datelor oficiale, în timp ce localnicii cred că numărul victimelor ar depăși 100.

Sediul de altădată al Miliției (acum Poliției) din Mariupol, unde, în urma unor bombardamente, peste 30 de milițieni ucraineni au murit arși de vii.

Drumul dinspre clădirea fostului Consiliu orășenesc spre sediul fostei miliții din Mariupol trece prin preajma oficiului de stare civilă din oraș.

Dragoste în vreme de război. O mireasă surprinsă în fața sediului Stării Civile din centrul orașului Mariupol.

La câțiva metri distanță, Valentina se grăbește să ajungă și ea la o nuntă. ”Suntem pentru pace, cui îi trebuie războiul, doar suntem cu toții ucraineni. Luptă oligarhii pentru bani”, crede femeia.

Din discuțiile cu o vânzătoare am înțeles cum să ajung în Cartierul Vestic al orașului, bombardat pe 24 ianuarie 2015, după intrarea în vigoare a Acordului de la Minsk de încetare a focului. Serile, acolo se aud cel mai tare exploziile.

Nu există niciun stâlp din Mariupol pe care să nu fluture drapelul Ucrainei.

Bulevardul Lenin, transformat în urmă cu trei luni în Bulevardul Păcii. Raisa Nicolaevna e paznic la Universitate. Am găsit-o vopsind ușa de la intrarea instituției. Are doi fii grăniceri și abia așteaptă să fie pace în Ucraina.

”Vrem să se sfârșească odată toate astea. Nimănui nu-i trebuie acest război. Am trăit atât de bine. Îmi fac griji. Pe fiii mei îi întâmpin și îi petrec. Ce post să fac?”

Centrul orașului Mariupol

Monumentul Prințului Sviatoslav, centrul orașului Mariupol. Monumentul a fost realizat acum un an de tatăl unui militar ucrainean, care a luptat în Mariupol, în cadrul Batalionului ”Azov” împotriva separatiștilor. Presa a scris atunci că a fost ridicat fără autorizație. Crucea a fost instalată ulterior, de către un grup de creștini ucraineni pentru a alunga duhul războiului din oraș.

Înainte de a ajunge în cartierul mărginaș pentru a auzi cu propriile mele urechi exploziile, am trecut prin port.

Un lider local îi felicită cu ocazia Zilei Constituției Ucrainei, pe locuitorii orașului Mariupol de la unul din radiourile ce răsuna într-o mică piață din apropiere de port. Radiourile conectate la postul local, date la maxim, le-am auzit în mai multe spații publice. Este o modalitate de comunicare rapidă în masă, în cazuri de urgență.

Portul Mariupol este principalul port al Ucrainei la Marea Azov prin care se exportă cărbune și oțel încă din timpurile sovietice. Are o capacitate de cinci milioane de tone de cărbune anual.

Rachetele Grad, trupuri sfârtecate pe asfalt și exploziile înainte de culcare din Raionul Vestic

Raionul Vestic, regiune mărginașă a orașului Mariupol, este situat pe partea dreaptă a râului Kalmius ce împarte orașul Mariupol în două.  Această parte a orașului,  potrivit unor localnici ar fi mai pro rus. Am traversat râul și am trecut de imensele fabrici de oțel, ce fac din orașul Mariupol unul din cele mai industrializate orașe ale Ucrainei. Zona se află la 15-20 de kilometri distanță de teritoriul ocupat de separatiști, iar exploziile aici se aud cel mai intens.

Cartierul a fost țintă a unor bombardamente puternice la 24 ianuarie 2015. Acestea au lăsat în amintirea localnicilor răni foarte adânci. Imagini cu oameni rupți în bucăți de suflul exploziilor, zeci de familii decedate în propriile case după ce rachetele au lovit direct în blocuri nu vor putea fi uitate ușor.

Printre martorii acelor tragice evenimente sunt și Svetlana Iablunovskaia și Ira Ostapenco, vânzătoare în piața din cartier.

” Când a avut loc bombardamentul, copiii mei se aflau acasă împreună cu mama mea. După ce s-a oprit  tot, am deschis ușa la magazin și oamenii au putut să iasă. M-am speriat de fumul și tot ce era afară. A venit cineva și mi-a spus că blocul nostru este în flăcări. Că acolo a nimerit o bombă. Mi s-au înmuiat picioarele, am căzut jos, dar știam că trebuie să ajung acasă. M-am ridicat și am fugit acasă. Am găsit fata mai mare pe hol, plângând și cu sânge pe ea. Am întrebat unde este băiatul. Și mi-a zis că zace în cameră. Când am auzit că zace, am mai căzut odată. Am ajuns cum am putut în cameră, și l-am văzut capul era acoperit de sânge. I-a nimerit sticlă în cap, picioare. Mulțumesc lui Dumnezeu că era viu. După aceea am mers la spital și s-a făcut bine.”

Copiii Irei Ostapenco, adolescenți, care erau acasă în timpul bombardamentului, au supraviețuit pentru că una dintre rachetele căzute peste blocul lor nu a explodat. Imaginile la care a fost martoră Ira, însă, nu le va putea uita niciodată:

”Apartamentul meu se află la etajul nouă.  Când au început să cadă rachete, am văzut de la etaj cum ardeau mașinile în această parcare. Totul ardea. Magazin, acoperișuri. Nimeni nu va uita niciodată. Când am fugit de la muncă, totul aici ardea, pe drum stăteau trupuri. Acolo am alergat, stătea o femeie ruptă în jumătate, în altă parte ardeau acoperișuri, în alt colț ardeau mașini. Unii care au copii mici, au suferit traume psihologice mari. Fiica unei prietene, are 4 ani, numai aude sunet de explozii și se ascund sub masă. Ne dorim ca toate aceste lucruri să înceteze. Când mergem la culcare ne rugăm să se termine totul. ”

Reporter: Ce credeți dumneavoastră, cine cu cine se luptă aici?

Nu avem de unde să știm. Unii spun într-un fel, alții în alt fel. Aici toți își doresc să afle cine până la urmă împușcă. Toți spun că ei sunt buni, dar de unde apar toate astea nu știm.

Potrivit datelor oficiale, bombardamentele din 24 ianuarie 2015 lansate de separatiștii pro-ruși cu rachete de tip Grad,  au luat viața a 30 de persoane, copiii, maturi părinți și a dus la rănirea altor peste o sută. Localnicii spun însă că numărul victimelor ar fi fost cu mult mai mare.

Când se lasă seara, imaginea acelor evenimente tragice revine în amintirea locuitorilor acestui cartier din Mariupol. De la o depărtare de doar 15- 20 de kilometri se aud, când mai slab când mai puternic, sunete de explozii. Acestea se auzeau chiar în momentul când discutam cu Ira:

”Oamenii au obosit foarte mult și fiecare mamă, fiecare părinte își dorește ca toate aceste lucruri să înceteze odată.  Chiar acum se împușcă cu artilerie grea, auzi? Uite auzi cu urechile tale? Sunt de la o depărtare de vreo 17-20 de kilometri. Acum două zile exploziile s-au auzit foarte aproape.

În parc, pe o bancă, se odihnea, în pofida exploziilor, o femeie de vreo  40-45 de ani, obosită și ea de teroarea pe care o trăiesc:

”Ne este foarte frică. Nu știm la ce să ne așteptăm în minutul următor. Ne-am dori ca politicienii să se înțeleagă pe cale pașnică. În fiecare seară mergem la somn cu această frică. Copii nu pot merge la somn. Când sunt explozii mai puternice ieșim în hol. ”

Reporter: Cine credeți că se luptă?

Ni se spune că Ucraina cu Rusia. Dar mie mi se pare că nu este adevărat. Totuși mai mult cred că America cu Rusia se luptă aici pe teritoriul nostru.

Reporter: Credeți că Mariupol ar trebui să fie independent?

Nu știu ce să vă spun. Doar să nu se tragă. Să fie oricum ar fi, doar să fie pace. Înainte prieteneam cu Rusia, eram ca frații, iar acum și rudele de acolo nu pot veni la noi. Uniunea Europeană, totuși cred că ne este mai străină. Noi am trăit întotdeauna mai aproape de Rusia. Ucraina, Rusia, aproape că sunt un tot întreg. Aici ni se pune că Rusia ne este dușman. Oamenii, însă, cum erau un întreg așa și au rămas”.

Copii se dădeau în leagăne, continuau să se joace, să strige și să alerge… așa cum o fac copiii în orice alt colț de lume, chiar dacă războiul se întâmplă după deal.

Explozii

Un grup de militari care patrulează Gara Mariupol, din apropierea plajei de pe malul Mării Azov, surprins cu telefonul prin deschizătura ușii unui chioșc

Mariupol, este centrul industriei metalurgice ucrainene. Aici sunt cele mai mari uzine metalurgice din estul Ucrainei. Un punct strategic care, dacă ar ieși de sub controlul Kievului, ar permite legarea frontierei ruse de Crimeea, ocupată în martie 2014. Pierderea Portului Mariupol, ar însemna pentru Ucraina și pierderea accesului la unele dintre cele mai importante căi fluviale al Ucrainei.

Plaja din Mariuopol, într-o duminică după amiază

Între timp locuitorii Mariupolului  încearcă să-și continue viețile. În pofida războiului din spatele caselor, repară străzile, se căsătoresc, merg la plajă și se bucură de soare...

”Mariupol este Ucraina”. Acest mesaj, alături de drapelul național al Ucrainei, acoperă în prezent urmele bombardamentelor de pe fațada clădirii Consiliul orășenesc.

Un reportaj în exclusivitate realizat de Ina Guțu.