DOC | Un deputat PAS cere sancționarea lui Ion Chicu pentru abuz de serviciu
-
31 August 2020 14:00
Deputatul Partidului „Acțiune și Solidaritate” (PAS), Radu Marian, cere sancționarea premierui Ion Chicu, acuzându-l de abuz de serviciu.
„Pe lângă faptul că a sfidat regulile pe care tot el le-a impus, atunci când a participat la nunta feciorului său, Chicu a comis și abuz în serviciu. La organizarea acestei nunți, el ar fi utilizat pe ascuns ofițerii Serviciul Protecție și Pază de Stat (care s-au prezentat drept agenți de pază particulară) pentru a bloca accesul oamenilor în zona dată. Vă amintesc că acești agenți SPP sunt plătiți bani publici. Avem toate dovezile ca să credem că Prim-ministrul Chicu a folosit a ilegal colaboratorii SPP în asigurarea pazei la nunta feciorului său”, a declarat deputatul.
Astfel, Radu Marian, a anunțat că a transmis astăzi, 31 august, o sesizare la procuratură prin care solicită investigarea faptelor lui Ion Chicu prin prisma art. „Abuzul de putere sau abuzul de serviciu” alin. (2), lit. b) și b/1), ce se sancționează cu amendă în mărime cel puțin 67.000 lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
„Eu totuși îi recomand lui Chicu să nu aștepte răspunsul Procuraturii și să-și dea demisia și singur. Să facă un cadou țării de Ziua Limbii Române”, a mai spus deputatul PAS.
Menționăm că premierul Ion Chciu nu a reacționat, deocamdată, la aceste acuzații. PAS s-a adresat și Poliției, acuzând că la nunta fiului lui Ion Chcu ar fi fost încălcate prevederile privind prevenirea răspândirii coronavirusului.