DOC | Răspuns către Avocatul Poporului: Aflarea în alte spații publice, cu excepția parcurilor, este interzisă

  • 29 Aprilie 2020 12:35
DOC | Răspuns către Avocatul Poporului: Aflarea în alte spații publice, cu excepția parcurilor, este interzisă

Relaxarea restricțiilor privind aflarea în locurile publice a persoanelor în perioada stării de urgență se referă doar la parcuri, în timp ce rămân a fi valabile interdicțiile privind ieșirea în alte spații publice cum ar fi păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement etc.

Un răspuns în acest sens i-a fost expediat Avocatului Poporului ca reacție la demersul anterior al Ombudsmanului, prin care s-a solicitat stabilirea unor condiții clar definite privind aflarea în locurile publice a persoanelor, pentru evitarea aplicării unor măsuri de răspundere disproporționate.

În răspunsul primit de la secretarul general al Guvernului se menționează că, potrivit pct.2 din Dispoziția nr.3 dn 23 martie 2020, începând cu data de 25 martie curent, a fost interzisă aflarea persoanelor în spațiile publice, cu specificarea acestor spații (parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement), în timp ce prin Dispoziția nr.21 din 24 aprilie 2020, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a stabilit în mod expres, la pct.6, că începând cu data de 27 aprilie 2020 aflarea în parcuri este deja permisă, cu respectarea anumitor cerințe (aflarea în grupuri nu mai mari de trei persoane și menținerea distanței sociale).

Astfel, din analiza comparativă a acestor prevederi reiese cu claritate că aflarea în alte spații publice (păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement), cu excepția parcurilor, este în continuare restricționată.

Or, în opinia CSE, aflarea persoanelor în aceste spații încă continuă să prezinte un risc iminent de infectare si răspândire a virusului.

De la începutul stării de urgență, 17 martie, polițiștii au aplicat amenzi de peste 35 de milioane de lei pentru încălcarea restricțiilor impuse de Comisia pentru Situații Excepționale, fiind documentate peste 1700 de contravenții. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, au fost sancționați 64 de agenți economici, 32 de transportatori de pasageri, 1625 de persoane fizice și 26 de  preoți care nu au respectat măsurile prevăzute în perioada pandemiei.

DOC | Răspuns către Avocatul Poporului: Aflarea în alte spații publice, cu excepția parcurilor, este interzisă

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
13,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:72 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău