DOC | Lista statelor care fac parte din „zona roșie” pentru ai căror cetățeni se impune carantină la intrarea în R. Moldova
-
18 Iulie 2021 13:02
Ministerul Sănătății a publicat lista statelor cu risc epidemiologic sporit de transmitere a COVID-19, clasificate ca zonă roșie, pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova.
Lista este elaborată în conformitate cu prevederilei hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică; din 17 iulie și se actualizează vineri, o dată la 7 zile, și intră în vigoare începând cu ziua de luni a săptămânii viitoare.
Indicatorul pentru includere în listă a statelor pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor în Republica Moldova reprezintă rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile care este mai mare de 100 cazuri la 100.000 populație;
Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova, și vin, direct sau în tranzit, din statele pentru care se impune regimul de autoizolare, vor completa în mod obligatoriu fișa epidemiologică, precum și vor semna declarația pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile.
Documentul îl găsiți AICI
CITIȚI ȘI: DOC | Noile măsuri privind combaterea infecției COVID–19 aprobate de CNESP