DOC | Iurie Reniță s-a adresat procurorului general în privința unui candidat la funcția de ambasador
-
16 Septembrie 2020 11:32
Deputatul Iurie Reniță anunță că a recepționat petiția unui grup de cetățeni ai Republicii Moldova, stabiliți în Republica Franceză. „Petiționarii reclamă faptul că domnul Eugen Revenco, recent nominalizat de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Franceză ar fi fost implicat în acțiuni de corupție, comise în perioada aflării sale în misiunea diplomatică din Geneva, Elveția”, a comunicat Iurie Reniță.
El a mai spus că, totodată, că petiționarii invocă faptul că Eugen Revenco ar fi fost și protagonistul unui dosar penal pentru depășirea atribuțiilor de serviciu care, în consecință, ar fi condus la prejudicierea bugetului de stat.
„Având în vedere faptul că un viitor Ambasador, dincolo de calitățile profesionale de înaltă ținută, trebuie să se bucure de o reputație profesională și morală ireproșabilă atât acasă, cât și în viitoarea țară de reședință, am solicitat Procuraturii Generale să mă informeze dacă în privința domnului Eugen Revenco a fost anterior instrumentată vreo cauză penală și care a fost finalitatea acesteia, iar după verificarea veridicității faptelor menționate de către petiționari să fiu informat personal în scris, în termenii stabiliți de legislația în vigoare”, a declarat Iurire Reniță.
Eugen Revenco nu a reacționat, deocamdată, la aceste declarații.