Doar trei miniștri din actualul Guvern s-ar putea regăsi în Executivul reformat
-
26 Mai 2017 11:14
În Guvernul reformat își vor păstra fotoliile doar trei miniștri din cei 16. Este vorba despre Octavian Armașu de la Finanțe, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari și ministrul Culturii, Monica Babuc. Aceeași sursă scrie că în noul Executiv ar putea reveni Iurie Leancă.
Potrivit Tribuna.md, la conducerea Ministerul Sănătate și Protecție Socială, ce va rezulta din comasarea actualului Minister al Muncii, Protecției Sociale și Familiei și actualului Minister al Sănătății, urmează să se ia o decizie privind una din două candidaturi: Mircea Buga, consilierul Primului ministru, și Aliona Serbulenco, actualul viceministru al Sănătății. Noul ministru al Sănătății și Protecției Sociale va avea și statut de vicepremier, scrie Agora.md.
La Ministerul Apărării ar urma să vină în funcția de ministru generalul Victor Gaiciuc.
La funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene pretinde Iurie Leancă, liderul PPEM, dar, deocamdată, o decizie finală în acest sens nu a fost luată.
Gheorghe Bălan ar putea rămâne vicepremier pentru reintegrare, dar ar putea reveni în funcție deputatul Eugen Carpov.

