Dmitri Medvedev cere interdicție pe viață în Rusia pentru „trădătorii'' care critică invazia din Ucraina

  • 28 Decembrie 2022 12:30
Dmitri Medvedev cere interdicție pe viață în Rusia pentru „trădătorii'' care critică invazia din Ucraina

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, care este în prezent vicepreședinte al Consiliului Securității Rusiei, a cerut miercuri interzicerea revenirii în Rusia a ''trădătorilor'' care critică din străinătate ''operațiunea militară specială a Moscovei'' în Ucraina, transmite AGERPRES.

'Trădătorii care își urăsc atât de mult țara, care cer înfrângerea și distrugerea ei, trebuie considerați 'hostis publicus', inamici publici'', a scris Medvedev pe contul său de Telegram.

Fostul președinte rus, care a fost numit recent ''numărul doi'' în Comisia Militară Industrială a țării sale, a adăugat că cei care au fugit din Rusia trebuie catalogați drept ''dușmani ai poporului'', chiar dacă nu au pe rol niciun dosar administrativ sau penal pentru declarații sau acțiuni împotriva țării lor de origine.

''Oamenilor ăstora nu ar trebui să li se permită să se întoarcă în Rusia până la sfârșitul zilelor lor", a insistat el. În plus, "trădătorii" nu ar trebui să continue să-și încaseze salariile în Rusia atunci când lucrează de la distanță din alte țări, a adăugat el. "Este imoral atunci când trădătorii care vor ca țara lor să fie învinsă să își câștige banii în Rusia", a spus el. În opinia sa, această situație trebuie să se termine "odată pentru totdeauna".

Totodată, oficialul rus a lăsat ușa deschisă către o posibilă întoarcere a emigranților nemulțumiți de "operațiunea militară rusă", atât timp cât există "pocăință publică și explicită prealabilă". "Deși ar fi mai bine să nu se întoarcă" nici ei, a conchis el.

Declarațiile lui Medvedev survin în plină dezbatere a unei legi care preconizează creșterea impozitelor pentru cetățenii ruși care au părăsit țara din cauza conflictului cu Ucraina, dar continuă să lucreze de la distanță. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
8,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău