Dispută între două puteri nucleare: Pakistanul afirmă că India ar pregăti un nou atac împotriva sa
-
07 Aprilie 2019 19:08
Ministrul pakistanez de externe, Shah Mehmood Qureshi, a declarat duminică la Multan (sud) că India pregătește o nouă agresiune împotriva Pakistanului, prevăzută să aibă loc între 16 și 20 aprilie, declarație ce survine după ce între cele două țări vecine au avut loc în februarie primele lupte aeriene din ultimele decenii, relatează AFP.
''Dispunem de informații fiabile potrivit cărora India are un nou plan, care este în curs de elaborare. Există riscul să se producă o nouă agresiune împotriva Pakistanului. Potrivit informațiilor noastre, această acțiune ar putea avea loc între 16 și 20 aprilie'', a declarat ministrul în fața presei.
''O spun cu responsabilitate (...). Știu că fiecare cuvânt pe care îl voi spune va face obiectul presei internaționale'', a afirmat ministrul pakistanez, subliniind fiabilitatea informației sale, transmisă acum două zile ambasadorilor la Islamabad ai țărilor cu statut de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU.
Potrivit șefului diplomației pakistaneze, planul indian are drept scop ''de a spori presiunea diplomatică asupra Pakistanului''.
O nouă criză a izbucnit între cele două puteri nucleare după un atentat sinucigaș sângeros pe 14 februarie în Kashmirul indian, revendicat de Jaish-e-Mohammad (JeM), o grupare extremistă cu sediul în Pakistan, atentat soldat cu moartea a peste 40 de paramilitari indieni.
Islamabadul a negat c-ar fi avut vreun rol în acest atac.
Drept represalii, aviația indiană a bombardat pe 26 februarie un sat din nordul Pakistanului unde se afla o tabără a JeM. A doua zi, Islamabadul a afirmat că a doborât două avioane indiene. Tensiunea nu a cedat decât odată cu eliberarea, pe 1 martie, a unui pilot indian capturat.
Sursa: Agerpres