Discursul ambasadorului Daniel Ioniță cu ocazia marcării Zilei Naționale a României

  • 01 Decembrie 2020 08:23
Discursul ambasadorului Daniel Ioniță cu ocazia marcării Zilei Naționale a României

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a venit cu un mesaj de Ziua Națională a României. Vă prezentăm mai jos discursul său:

„Doamnelor, domnișoarelor și domnilor,

Dragi Prieteni,

Mă simt onorat să mă adresez Dumneavoastră într-un moment important și festiv pentru noi, sărbătorirea Zilei Naționale a României.

În pofida, pandemiei de coronavirus, care ne-a impus tuturor măsuri de protecție și restricții fără precedent, vom marca această Zi de suflet a tuturor românilor în condiții cu totul speciale. Nu mai organizam recepții, însă suntem la fel de atașați obiectivelor noastre politico-diplomatice, economice, culturale și de altă natură, în folosul tuturor cetățenilor.Totodată, prețuim la fel de mult fundamentele relației noastre speciale, care este bazată pe comunitatea de limbă, cultură și istorie dintre România și Republica Moldova.

Anul acesta celebrăm 102 ani de la Marea Unire, și 100 de ani de la recunoașterea internațională a acestui moment astral din istoria României, când toate provinciile românești au spus DA și s-au reunit în cadrul aceluiași teritoriu, iar inimile tuturor locuitorilor acestora au bătut la unison.

A fost un moment de referință în istoria noastră modernă, o dovadă incontestabilă a atașamentului poporului român față de valorile libertății, echității sociale, democrației, respectului reciproc și al toleranței. Acestea sunt de fapt valorile pe care România le promovează și astăzi cu consecvență în plan intern, precum și în politica sa externă.

Marea Unirea de la 1918 rămâne poate cea mai sublimă pagină de istorie, ale cărei învățăminte trebuie cunoscute și duse mai departe prin vremi. Această Lecție obligă generațiile actuale la responsabilitate, la curaj, la demnitate și dăruire, deoarece este o faptă istorică a unei întregi națiuni, este o stare de spirit în care s-au regăsit în armonie interesele tuturor etniilor din provinciile istorice românești.

Dragi Prieteni,

Se cuvine ca în astfel de momente aniversare să ne referim succint și la stadiul și perspectivele relațiilor bilaterale profunde și speciale dintre România și Republica Moldova.

Recent s-au desfășurat alegerile prezidențiale din Republica Moldova și, după cum cunoașteți, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost primul șef de stat care a transmis Președintelui ales al Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, felicitări din partea României și a sa personal, pentru victoria covârșitoare obținută. Cetățenilor Republicii Moldova li s-a redat speranța într-un viitor mai bun, european și este important să nu fie irosit momentul.

Președintele României și Președintele ales al Republicii Moldova au convenit, în cadrul discuției lor telefonice, că obiectivul principal în relația bilaterală îl reprezintă acum extinderea și aprofundarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre cele două state, care în acest an a marcat 10 ani de la semnare, în beneficiul direct al tuturor cetățenilor Republicii Moldova.

În acest scop, un prim pas îl va reprezenta vizita oficială pe care Președintele României, domnul Klaus Iohannis, o va efectua în Republica Moldova în perioada următoare, la invitația doamnei Președinte Maia Sandu, imediat după preluarea mandatului prezidențial.

România a fost și va fi în continuare un susținător consecvent și fără rezerve al aspirațiilor legitime ale cetățenilor și al parcursului european ireversibil al Republicii Moldova, al eforturilor autorităților pentru construirea unor instituții democratice solide, performante, cu adevărat europene, care să lucreze eficient doar în beneficiul direct al cetățenilor și pentru implementarea reformelor cuprinse în Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană. Credem cu tărie că aceasta este unica garanție a stabilității, securității și prosperității pentru toți cetățenii Republicii Moldova.

Drumul spre Europa nu este întotdeauna simplu, dar este mereu benefic. Este un drum al progresului și al transformării, care necesită aplicarea unor reforme curajoase, în special în domeniul justiției și combaterii corupției, și care, dacă va fi parcurs, va avea ca efecte imediate consolidarea democrației și a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. România va continua să sprijine fără rezerve Republica Moldova în aceste eforturi.

În baza Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, România este pe deplin pregătită să reia cât mai repede posibil dialogul la nivel politic și tehnic cu Republica Moldova pentru continuarea și aprofundarea multiplelor noastre proiecte comune.

Chiar și în condițiile dificile de până acum, în anul aniversării a 10 ani de Parteneriat Strategic privilegiat pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, am reușit realizarea câtorva obiective majore printre care aș menționa: darea în exploatare a gazoductului Iași – Ungheni – Chișinău, obiectiv important pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, lansarea construirii noii clădiri a Liceului în limba română „Mihai Eminescu” din Comrat, continuarea proiectelor de renovare a grădinițelor, numărul acestora depășind 1200.

De asemenea, România a acordat un sprijin consistent Republicii Moldova pentru combaterea coronavirusului Covid-19, constând în deplasarea în Republica Moldova a unei misiuni umanitare formată din 42 de medici și asistenți medicali și oferirea unui sprijin în aparatură, medicamente și materiale sanitare în sumă totală de 3,5 mil. euro.

Totodată a mai oferit Spitalului Raional din Comrat echipamente și materiale medicale în valoare de 45.000 euro.

Sigur, am mai fi avut și multe alte proiecte în domeniile artelor și culturii, de infrastructură sau de interconectare economică, de dezvoltare regională în interesul dvs. direct, cetățenii Republicii Moldova, indiferent de apartenența etnică, religioasă sau de limba vorbită, proiecte care așteaptă vremuri mai bune.

În încheiere, cu speranța că anul viitor va fi unul al revenirii pe deplin la normalitate în toate domeniile, vă rog să-mi permiteți să vă urez multă sănătate.

La mulți ani Dumneavoastră!

La mulți ani români oriunde v-ați afla!

La mulți ani România!”

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău