DiscoverEU: 2.343 de tineri din România vor călători gratuit în Europa, utilizând mijloace de transport sustenabile

  • 06 Ianuarie 2022 16:15
DiscoverEU: 2.343 de tineri din România vor călători gratuit în Europa, utilizând mijloace de transport sustenabile

Comisia Europeană a anunțat astăzi rezultatele celei mai recente runde de candidaturi pentru DiscoverEU, care a fost lansată în octombrie 2021: 60.950 de tineri vor primi un permis de călătorie gratuit pentru a vizita Europa, se arată în comunicatul oficial. 

Din cei 60.950 de tineri care vor primi câte un permis de călătorie gratuit pentru a vizita Europa, 2.343 sunt români, scrie caleaeuropeana.ro.

Solicitanții selectați vor călători singuri sau într-un grup de maximum cinci persoane între martie 2022 și februarie 2023, timp de până la 30 de zile.

În conformitate cu Green Deal, participanții vor călători în principal pe calea ferată, cu unele excepții pentru a le permite celor care locuiesc pe insule să ia parte.

„Boom-ul mobilității pentru tineri, pe care îl reprezintă aceste 60.000 de permise de călătorie, oferă tinerilor mari oportunități de a trece peste aceste vremuri dificile. Anul 2022 începe în forță. Acesta va fi anul tinerilor europeni“, a declarat Vicepreședintele pentru modul de viață european, Margaritis Schinas,

Comisarul pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel, a declarat: „Ce mod bun de a începe Anul european al tineretului prin anunțarea rezultatelor pentru DiscoverEU! Ne dorim ca acest an să fie o sărbătoare a tuturor tinerilor. Vom multiplica oportunitățile pentru ei pe tot parcursul anului, de exemplu prin creșterea numărului de bilete pentru DiscoverEU în următoarea rundă care va avea loc în primăvara anului 2022.”

Runda de înscrieri din octombrie a fost deschisă tinerilor europeni născuți între 1 iulie 2001 și 31 decembrie 2003. În mod excepțional, tinerii de 19 și 20 de ani au putut, de asemenea, să se înscrie după ce rundele lor au fost amânate din cauza pandemiei COVID-19.

Această rundă de înscrieri este deschisă tinerilor europeni născuți între 1 iulie 2001 și 31 decembrie 2003. În mod excepțional, se pot înscrie și tineri în vârstă de 19 și 20 ani, deoarece rundele dedicate lor au fost amânate din cauza pandemiei de COVID-19.

Tinerii selectați pot călători din martie 2022 până în februarie 2023 pentru un număr de maximum 30 de zile. Întrucât evoluția pandemiei rămâne incertă, tuturor călătorilor li se vor oferi rezervări flexibile prin intermediul unui nou permis de călătorie mobil. Data plecării poate fi modificată până în momentul deplasării. Permisele de călătorie mobile au o valabilitate de un an. Comisia recomandă tuturor călătorilor să verifice eventualele restricții de călătorie pe site-ul ReopenEU.

Pentru a promova mobilitatea sustenabilă, contribuind astfel la realizarea obiectivelor Pactului verde european, participanții la DiscoverEU vor călători în principal cu trenul. Cu toate acestea, pentru a se asigura un acces larg pe întregul teritoriu al UE, participanții vor putea să utilizeze și alte mijloace de transport, cum ar fi autocarul sau feribotul, sau, în mod excepțional, avionul. Acest lucru va garanta că tinerii care locuiesc pe insule sau în regiuni îndepărtate vor avea și ei șansa de a participa la această inițiativă.

Fiecărui stat membru i se alocă un număr de permise de călătorie, în funcție de populația sa, ca proporție din populația totală a Uniunii Europene.

Comisia a lansat DiscoverEU în iunie 2018, în urma unei propuneri a Parlamentului European. Această inițiativă a fost integrată oficial în noul program Erasmus+ 2021-2027.

DiscoverEU conectează mii de tineri, construind o comunitate în întreaga Europă. Participanți care nu se cunoșteau până atunci au intrat în contact pe platformele de comunicare socială, au făcut schimb de informații sau au oferit sfaturi privind atracțiile locale, au format grupuri pentru a călători dintr-un oraș în altul sau au locuit acasă la alți participanți.

În perioada 2018-2019, 350 000 de candidați s-au înscris pentru un total de 70.000 de permise de călătorie disponibile: 66 % dintre aceștia au călătorit pentru prima dată cu trenul în afara țării lor de reședință. Pentru mulți dintre ei, a fost și prima dată când au călătorit fără părinți sau adulți însoțitori, iar majoritatea au afirmat că au devenit mai independenți. Experiența DiscoverEU le-a oferit posibilitatea de a înțelege mai bine alte culturi și istoria Europei, dar și de a-și îmbunătăți competențele lingvistice. Două treimi dintre ei au declarat că nu și-ar fi putut plăti permisul de călătorie dacă n-ar fi existat inițiativa DiscoverEU.

Începând din 2018, foștii și viitorii călători DiscoverEU formează o comunitate diversă și implicată care se întâlnește online și offline pentru a-și împărtăși experiențele.

 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
5,52
Ploaie ușoară
Umiditate:82 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău