Directorul Termoelectrica și-a depus demisia
-
28 Iulie 2023 14:05
Directorul general al SA „Termoelectrica”, Vasile Leu, și-a depus demisia. Informația a fost confirmată pentru IPN de către ministrul energiei, Victor Parlicov.
Acum două zile, premierul Dorin Recean a cerut remanierea managementului companiei „Termoelectrica”, până la sfârșitul săptămânii, după cazul cu păcura îngropată pe teritoriul întreprinderii.
Într-o conferință de presă, președintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi a prezentat în public imagini video în care se vede cum o cantitate mare de păcură este îngropată pe teritoriul Termoelectrica. El a menționat că acest lucru a avut loc pe parcursul sezonului de încălzire 2022-2023, inclusiv din momentul recepționării păcurii în 2022.
Anterior, administrația „Termoelectrica” a negat informațiile, spunând că din momentul procurării păcurii în 2022, până la ora actuală, nu a avut loc deversări, îngropări, avarii în procesul tehnologic de recepționare, transvazare, stocare și utilizare a păcurii. Potrivit „Termoelectrica” filmarea respectivă poate fi de la un incident din 2015, când s-au scurs în sol o cantitate de păcură. Chiar și așa, compania a declarat că va porni o anchetă internă pe caz.