Directorul companiei Termoelectrica, Veaceslav Eni, și-a anunțat demisia

  • 30 Noiembrie 2021 10:42
Directorul companiei Termoelectrica, Veaceslav Eni, și-a anunțat demisia

Directorul companiei Termoelectrica, Veaceslav Eni, și-a anunțat demisia. Potrivit agenției INFOTAG despre aceasta el a scris pe pagina sa de Facebook.

Eni nu a explicat motivele demisiei sale, urându-le foștilor săi colegi "succes în viitor și implementarea tuturor proiectelor minunate și mult așteptate ale întreprinderii".

Săptămâna trecută, împotriva lui Veaceslav Eni a fost pornită o anchetă pentru suspiciunea de îmbogățire ilicită. Perchezițiile au fost efectuate la domiciliul și biroul său.

"În cursul urmăririi penale au fost strânse probe, în baza cărora există suspiciuni rezonabile că în perioada 2015 - noiembrie 2021, cheltuielile suspectului (Veaceslav Eni), personal și prin terți, au depășit veniturile înregistrate în mărime de 3.849.796 lei (circa 200 mii euro - "I."), a raportat serviciul de presă al Procuraturii Anticorupție.

Totodată, directorul Termoelectrica este unul dintre cei mai bine plătiți funcționari dintre toate companiile de stat din Moldova, cu un salariu de 67 de mii de lei pe lună.

Termoelectrica este principalul furnizor de energie termică din Chișinău și, de asemenea, generează peste 20% din energia electrică consumată în capitală. Săptămâna trecută, Termoelectrica a transferat o parte din datoria sa către Moldovagaz - 1,4 mlrd. de lei din aproape două miliarde de lei - către compania de stat Energocom. Din contul acestei sume, Energocom a transferat bani către Moldovagaz, care a putut achita datoria curentă către Gazprom în valoare de 75 mil. dolari. Mulți politicieni au criticat această înțelegere, considerând că schema este coruptă și sunt încrezători că banii alocați nu vor fi returnați la bugetul de stat.

Curtea de Conturi va audia marți un audit efectuat la Termoelectrica pentru anul 2020.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău