Directorul CALM | Anul 2019 va fi unul complex inclusiv din cauza alegerilor locale

  • 31 Decembrie 2018 17:47
Directorul CALM | Anul 2019 va fi unul complex inclusiv din cauza alegerilor locale

Anul 2019 va fi unul complex nu doar din cauza alegerilor parlamentare, dar și din cauza alegerilor locale, mai ales că mulți primari nu mai vor să candideze, chiar dacă au acumulat o experiență foarte bună și sunt efectivi în a găsi soluții la problemele cetățenilor. Opinia a fost exprimată de Viorel Furdui, director executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), transmite IPN.

Eu cred că în condițiile Republicii Moldova primarii sunt un patrimoniul important, deoarece știm foarte bine cât de greu obțin aceste rezultate frumoase și nu doresc să-i pierdem”, a menționat Viorel Furdui.

Potrivit directorului executiv CALM, în anul 2018 autoritățile locale au avut mult de muncit în teritoriu, au fost mai multe provocări, mai multe oportunități de implementare a diferitor proiecte, au existat mai multe programe, inclusiv guvernamentale. „Impresia este că anul acesta mai mulți bani au fost investiți în infrastructura drumurilor din teritoriu, pentru aprovizionarea cu apă, iluminatul stradal, iar APL au dedicat mult timp acestor obiective. Pe de o parte, au existat mai multe posibilități de a îmbunătăți infrastructura locală, dar și calitatea serviciilor”, menționează Viorel Furdui. Pe de altă parte, în rândul APL se simțea o atmosferă tensionată privind relațiile cu organele de control ale statului, anumite presiuni politice ce au avut loc în perioada precedentă și despre care s-a vorbit nu doar în Republica Moldova, dar și la nivel internațional.

Viorel Furdui mai spune că noul sistem de salarizare a fost adoptat într-un regim fulger, fără a fi consultat. „Regretăm foarte mult că nu am reușit să convingem factorii decizionali să acorde mai multă atenție și altor categorii de funcționari din cadrul APL, cum ar fi secretarii, contabilii, inginerii cadastrali, acești angajați fiind în prezent mai puțin motivați de către noul sistem de salarizare. Mai urmează să facem niște analize și să primim mai multe confirmări, dar din informația pe care o avem la moment, aceste categorii de funcționari vor beneficia de majorări într-o măsură mult mai mică, despre aceasta menționând chiar ei în cadrul diverselor întruniri. Acesta rămâne un obiectiv pentru perioada următoare”, a remarcat Viorel Furdui.

Potrivit directorului CALM, anul 2018 a fost și unul bun deoarece nu a existat săptămână fără a fi semnat un nou parteneriat, proiect între APL din Republica Moldova și România sau alte țări. Au fost dezvoltate parteneriate importante cu Asociația Orașelor din România, au fost consolidate relațiile cu Asociația Comunelor din România, cu asociația din Letonia, ș.a. CALM are o relație specială cu Consiliul Europei. „Când au apărut anumite tensiuni pe intern a fost necesar să reacționăm și structurile europene au avut puterea de decizie și de implicare prin monitorizare și elaborarea unor rapoarte, rezoluții”, a menționat Viorel Furdui.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:98 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău