Directorul APP, în vizită la „Arena Chișinău”: „În termeni restrânși, va fi găsită soluția optimă pentru finalizarea și darea în exploatare a obiectivului”

  • 03 Septembrie 2021 14:27
Directorul APP, în vizită la „Arena Chișinău”: „În termeni restrânși, va fi găsită soluția optimă pentru finalizarea și darea în exploatare a obiectivului”

Directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP), Eugeniu Cozonac, a efectuat, în această dimineață, o vizită de lucru la complexul ,,Arena Chișinău”.

Potrivit unuui comunicat al APP, el s-a întâlnit cu reprezentanții SRL ,,Arena Națională” și ai companiei private de implementare, fiind efectuat un schimb de opinii privind derularea proiectului de interes național și reliefat specificul construcției. Ulterior, a fost făcut un tur al complexului, fiind vizitate încăperile acestuia, precum și discutate lucrările care urmează a fi efectuate în viitorul apropiat.

Directorul general al APP a reiterat importanța finalizării acestui proiect pentru Republica Moldova, la moment obiectivul fiind gata într-o proporție de circa 98%, lipsind doar amenajarea căilor de acces, fără de care nu este posibilă exploatarea complexului. ,,Proiectul dat se află în atenția Agenția Proprietății Publice, a Guvernului R. M. Urmează încă un pas spre realizarea acestuia. Și este indubitabil faptul că, în termeni restrânși, va fi găsită soluția optimă pentru finalizarea și darea în exploatare a obiectivului”, a subliniat Eugeniu Cozonac.

La rândul său, administratorul complexului Eduard Calancea a remarcat faptul că proiectul dat a fost creat cu scopul de a crea condiții optime pentru organizarea și desfășurarea evenimentelor sportive și socio-culturale. ,,Obiectivul este deja construit și trebuie valorificat. Moldova va avea cu ce se mândri”, a accentuat Eduard Calancea.

Reamintim, că acest proiect a fost executat în cadrul Contractului de parteneriat public-privat nr.01/PPP/AN18 din 24 august 2018, încheiat între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (partener public), succedat de către Ministerul Economiei și Infrastructurii (HG nr.529 din 06-11-2019), SRL ,,Arena Națională” (compania publică de implementare) și SRL ,,Sam Investment Company” (compania privată de implementare) pentru proiectarea, construirea, dotarea tehnică și darea în exploatare a arenei polivalente de interes național.

Amintim că subiectul privind alocarea a peste 67 milioane de lei pentru SRL Arena Națională, care urmează a fi achitați în calitate de următoare tranșă în cadrul unui contract public-privat cu compania Summa Turizm Yatirimciligi Anonim Șirceti, a fost exclus de pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din 25 august. Propunerea a venit din partea premierului, Natalia Gavriliță.

Ea și-a argumentat decizia prin faptul că este necesar de aflat care sunt acțiunile întreprinse de Procuratura generală referitor la investigarea situației legate de acest proiect și a anunțat că Guvernul va pregăti un demers la adresa instituției în acest sens. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
3,29
Cer fragmentat
Umiditate:82 %
Vint:9,26 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău