Directorii MI5 și FBI avertizează asupra intensificării spionajului comercial din partea Chinei
-
07 Iulie 2022 08:19
Directorii FBI și MI5 au avertizat miercuri cu privire la o intensificare a activităților de spionaj comercial ale Chinei în Occident, într-un discurs comun rar, care a avut loc la sediul serviciilor secrete britanice din Londra, transmite joi AFP, potrivit Agerpres.
În fața unei audiențe formate din oficiali și directori din lumea afacerilor la Thames House, directorul general al MI5, serviciul intern de informații al Regatului Unit, Ken McCallum, și directorul poliției federale americane, Chris Wray, au afirmat că amenințarea din partea spionilor chinezi este în continuă creștere.
Potrivit lui Ken McCallum, MI5 a avut grijă să își extindă operațiunile în relație cu China."Astăzi efectuăm de șapte ori mai multe investigații decât în 2018", a spus el."Plănuim să le extindem încă pe atât, menținând în același timp un efort major împotriva amenințărilor ascunse rusești și iraniene".
Potrivit acestuia, serviciile de informații chineze adoptă o abordare lentă și răbdătoare în dezvoltarea surselor și accesarea informațiilor, iar puține ținte se identifică ca atare."Activități ostile au loc în prezent pe pământul britanic", a spus el.
"În ceea ce privește volumul, cea mai mare parte a ceea ce este amenințat de agresiunea Partidului Comunist Chinez nu sunt, ca să spunem așa, lucrurile de care mă ocup, ci cu ceea ce vă ocupați voi - expertiză, tehnologie, cercetare și avantaj comercial de vârf, dezvoltate și deținute de persoane din această sală și de alții ca voi", a adăugat el.
Chris Wray a spus că amenințarea chineză este un "pericol complex, durabil și omniprezent" pentru SUA și Marea Britanie, precum și pentru alți aliați.
China este "hotărâtă să vă fure tehnologia... și să o folosească pentru a vă submina activitățile și a vă domina piața", a spus directorul FBI.
Ambii au avertizat, de asemenea, că o invazie a Chinei în Taiwan va perturba masiv comerțul și industria la nivel mondial.
Directorii FBI și MI5 au cerut comunității de afaceri să rămână vigilentă și să semnaleze eventuale amenințări."Partidul Comunist Chinez este interesat de sistemele noastre democratice, mediatice și juridice. Nu pentru a le imita, din păcate, ci pentru a le folosi în beneficiul său", spus McCallum.