Diplomați ruși și americani, întâlnire „tehnică" la Istanbul

  • 09 Decembrie 2022 18:45
Diplomați ruși și americani, întâlnire „tehnică

Diplomați ruși și americani s-au întâlnit vineri la Istanbul pentru a discuta o serie de chestiuni tehnice în relațiile bilaterale, a declarat viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, transmit agenții ruse de presă citate de Reuters, scrie TVR.ro.

Potrivit agenției TASS, cele două părți discută ''chestiuni dificile'', inclusiv asupra vizelor, asupra efectivelor personalului diplomatic și activității instituțiilor și agențiilor fiecăreia în alte țări, printre ale probleme nespecificate.

Riabkov a ținut să precizeze că este vorba despre o întâlnire la un nivel relativ redus, între șefi de departamente din ministerele de externe, o întâlnire tehnică ce nu trebuie interpretată ca un semn că Washingtonul și Moscova sunt pregătite să reia discuțiile asupra unor ''chestiuni majore''.

Atât Washingtonul, cât și Moscova și-au redus semnificativ în ultimii ani personalul diplomatic în Rusia și, respectiv, SUA, în urma unor serii de expulzări reciproce.

Întâlnirea la cel mai înalt nivel între cele două țări după lansarea în februarie a invaziei ruse în Ucraina a fost pe 14 noiembrie tot în Turcia, la Ankara, între șefii spionajului rus și american, Serghei Narîșkin și William Burns.

La sfârșitul lunii noiembrie, Rusia a amânat o reuniune cu SUA asupra dezarmării nucleare în cadrul Tratatului Noul START, acuzând ''lipsa de dispoziție'' a Washingtonului de a avea în vedere prioritățile Moscovei.

 

Tot vineri, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că duminică va avea discuții telefonice separate cu omologii săi rus și ucrainean, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, pentru consolidarea acordului asupra exportului cerealelor prin Marea Neagră.

''Deși apărăm ferm integritatea teritorială a Ucrainei, ne opunem alimentării tensiunii în regiune prin politici iraționale față de Rusia'', a spus Erdogan la televiziunea publică TRT, potrivit agenției EFE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
12,24
Cer senin
Umiditate:40 %
Vint:6,17 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău