Dinu Plângău: Modificarea Constituției poate fi susținută și de socialiști

  • 16 Septembrie 2021 08:25
Dinu Plângău: Modificarea Constituției poate fi susținută și de socialiști

Nu există premise ca proiectul de modificare a Constituției, aflat pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Parlamentului, să nu fie susținut și de deputații PSRM. O spune președintele interimar al Partidului Platforma DA, Dinu Plângău, potrivit căruia proiectul a fost convenit cu partenerii externi ai țării și este în beneficiul sistemului judiciar din Republica Moldova, notează IPN.

Potrivit proiectului de modificare a Constituției se propune excluderea termenului inițial de 5 ani la numirea judecătorilor, aceștia fiind numiți în funcție de către Președintele țării la propunerea CSM, până la atingerea plafonului de vârstă. De asemenea, potrivit noilor modificări aduse Legii Supreme, judecătorii vor beneficia doar de imunitate funcțională. Adică,  judecătorii nu vor beneficia de imunitate în cazul actelor de  trafic de influență sau luare de mită.

„Încă în legislatura trecută a fost creat un grup de lucru pe lângă Ministerul Justiției cu sprijinul unor experți de la Consiliul Europei, acest proiect este consultat cu Comisia de la Veneția. Nu cred că va fi o problemă să fie votat și de deputații opoziției, mai ales că în grupul de lucru a participat și Ministrul Justiției de atunci din partea PSRM”, a spus  Dinu Plângău în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Potrivit modificărilor ce urmează a fi operate în Constituție, judecătorii Curții Supreme de Justiție vor fi numiți în funcție de președintele Republicii Moldova la propunerea CSM, Parlamentul fiind exclus din această ecuație. Potrivit autorilor proiectului, această modificare va reduce influența politicului în procesul de numire a judecătorilor.

„În prezent, prerogativa numirii judecătorilor instanțelor de judecată și Curții de Apel este a președintelui țării la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Există o dualitate de participare în acest proces. Factorul decisiv este CSM, iar factorul formal, tehnic, este șeful statului. Acum, dacă Parlamentul refuză să numească un judecător la Curtea Supremă de Justiție, nu se întâmplă nimic, pentru că e organ politic, de asta avem judecători care așteaptă câte 3-4 ani ca să fie numiți. Respectiv, s-a delegat această prerogativă, după modelul instanțelor judecătorești, către președintele țării”, a mai spus Plângău.

Proiectele de lege pentru modificarea Constituției se adoptă cu votul majorității constituționale, adică cu sprijinul a cel puțin 68 de deputați. Fracțiunea parlamentară PAS are 63 de mandate în Parlament, iar pentru modificarea Legii Supreme mai are nevoie de voturile a cel puțin 5 deputați din opoziție.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:42 %
Vint:9,77 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău