Dintre vârstnicii vaccinați, doar cei foarte bătrâni și deja bolnavi mor de COVID-19 (studiu)

  • 20 Octombrie 2021 14:30
Dintre vârstnicii vaccinați, doar cei foarte bătrâni și deja bolnavi mor de COVID-19 (studiu)

Persoanele vârstnice vaccinate împotriva COVID-19 prezintă o probabilitate foarte mică de a muri din cauza acestei maladii, cu excepția cazului în care sunt foarte bătrâne și deja grav bolnave înainte de a se vaccina, potrivit unui studiu italian ale cărui concluzii au fost publicate miercuri, informează Reuters, citat de Agerpres.

Studiul, realizat de Institutul Național al Sănătății (ISS) din Italia și publicat într-un buletin oficial despre decesele asociate COVID-19, arată că vârsta medie a persoanelor care au murit din cauza acestei boli, deși erau vaccinate, a fost de 85 de ani. În medie, persoanele decedate sufereau deja de cinci boli subiacente.

Vârsta medie la care s-a produs decesul în rândul celor nevaccinați a fost de 78 de ani, iar aceste persoane prezentau patru comorbidități.

Cazurile de afecțiuni cardiace, demență și cancer au fost depistate la niveluri mai mari în grupul persoanelor decedate care fuseseră vaccinate.

Studiul, realizat în perioada 1 februarie - 5 octombrie, a examinat datele medicale obținute de la 671 de persoane decedate de COVID-19 și nevaccinate și de la 171 de persoane decedate care au fost vaccinate cu schemă completă.

Au fost analizate 38.096 de decese asociate COVID-19 care au fost raportate în Italia în respectiva perioadă.

Dintre ele, 33.620 au vizat persoane nevaccinate, 2.130 primiseră o singură doză de vaccin sau s-au infectat la scurt timp după inoculare, înainte să dezvolte anticorpi, iar 1.440 erau vaccinate cu schemă completă.

La începutul lunii octombrie, Italia a atins obiectivul de a vaccina cu schemă completă 80% din populația sa de peste 12 ani, un prag despre care Guvernul italian a declarat că oferă un grad ridicat de siguranță împotriva virusului.

În pofida atingerii acestei ținte de vaccinare, Guvernul de la Roma a decis ca pașaportul sanitar să devină obligatoriu din 15 octombrie pentru toți angajații, marcând astfel o premieră pentru o țară din Europa. Decizia a declanșat proteste în mai multe orașe italiene, care au fost uneori violente, inclusiv în capitala țării, Roma.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
17,18
Cer fragmentat
Umiditate:52 %
Vint:4,63 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
12
Sat
14
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău