Dino Park și-a dublat suprafața și numărul de „locatari", a fost adus cel mai mare dinozaur descoperit

  • 24 Aprilie 2019 09:27
Dino Park și-a dublat suprafața și numărul de „locatari

Cel mai mare dinozaur descoperit, până nu demult, poate fi admirat la Dino Park Râșnov! Imensa reptilă măsoară nu mai puțin de 43 de metri, astfel că și masa unui asemenea dinozaur trebuie că era impresionantă.

Ca să poată fi expus, parcul de lângă Cetatea Țărănească de la Râșnov și-a dublat suprafața. 

Până acum doi ani, Seismosaurus era cel mai mare dinozaur descoperit. Se pare, însă, că Patagonosaurus, ale cărui fosile au fost găsite, recent, în Argentina, îl depășește pe cel care este vedeta parcului de la Râșnov, România.

Simpla vedere a unei "șopârle" gigant cum este Seismosaurus este impresionantă, astfel că, deși se află în capătul opus față de intrarea în geoparc, Seismosaurus îi atrag pe toți vizitatorii.

La asemenea dimensiuni era aproape imposibil ca un cercetător să găsească un schelet întreg. Pentru ca dimensiunile animalului preistoric să fie corect determinate, mai departe intervine munca specialiștilor.

Profesorul Dan Grigorescu, fondatorul Parcului Geologic de la Hațeg, spune că singurul domeniu în care imaginația are frâu liber este cel al culorilor, însă, chiar și aici se presupune că reptilele de mici dimensiuni trebuie să fi fost colorate asemănător mediului în care trăiau, pentru un cât mai bun camuflaj, în timp ce giganții este probabil că aveau culori care contrastau cu mediul.

În partea opusă reptilelor gigant a apărut o zonă numită Țara Hațegului. Aici sunt dinozauri de mici dimensiuni, toate fosilele fiind găsite în județul Hunedoara.

Dino Park Râșnov se întinde pe 3 hectare și găzduiește 100 de exemplare de dinozauri, deliciul copiilor care vin în vizită. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău