Din ministere la Președinție. Ciocoi, Popovici și Gaiciuc, numiți consilieri
-
16 Martie 2020 16:33
Foștii miniștri Aureliu Ciocoi, Corneliu Popovici și Victor Gaiciuc au fost numiți consilieri prezidențiali. Decretele au fost semnate de către președintele Igor Dodon, transmite IPN.
„Le-am mulțumit tuturor pentru activitatea desfășurată în funcțiile de miniștri și i-am felicitat cu prilejul revenirii în echipa prezidențială. Mi-am exprimat convingerea că și pe viitor își vor depune eforturile în îndeplinirea cu succes a sarcinilor responsabile care le revin”, menționează șeful statului într-o postare pe Facebook.
Astăzi, 16 martie, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de către patru miniștri noi în guvernul condus de Ion Chicu, ca urmare a creării noii coaliții de guvernare de către Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat. Este vorba despre Cristina Lesnic, numită în funcția de vicepremier pentru reintegrare, Oleg Țulea numit în funcția de ministru al afacerilor externe și integrării europene; Alexandru Pânzari – ministru al apărării, Igor Șarov – ministru al educației, culturii și cercetării și Sergiu Railean – ministru al economie și infrastructurii.