El a avut doi directori adjuncți: generalul Alexandru Nicolski (numele real Boris Grunberg) și generalul Vladimir Mazuru (numele real Wladimir Mazurow). Toți trei erau ofițeri sovietici KGB. În același timp în Securiate fuseseră trimiși numeroși consilieri sovietici care în realitate culegeu informații. În momentul în care Gheorghe Gheorghiu Dej a început distanțarea de sovietici, în cadrul Securității a fost creată o unitate secretă care trebuia să supravegheze serviciile de informații din celelalte țări comuniste, în mod special KGB. I se spunea “unitatea specială anti-KGB”. Era secretă chiar și față de celelalte structuri ale Securității, nu se cunoșteau agenți și nici unde este sediul. Primul comandant al acestei unități a fost generalui Neagu Cosma, numit ulterior director al Directiei a III-a de Contraspionaj.

Politica de independență, de desprindere de Uniunea Sovietică s-a reflectat și în activitatea serviciilor speciale și în activitatea Securității. Cât au fost aici sovieticii și aveau consilieri, când aveau oamenii lor în poziții de comandă, în serviciile speciale, treburile se rezolvau simplu. Se rezolvau a la Kremlin, cu tolpanul. Atunci se făceau arestări masive pe motive întemeiate și mai puțin întemeiate, pe lucruri minore. La Ministerul de Interne, la Securiate existau consilieri sovietici. Rolul consilierului, ofițerului KGB-ului, era de a consilia pe comandantul unității. La nivel de ministru îl consilia pe ministru. Deci, exista la nivel de ministru un consilier care era șeful consilierilor. În același timp existau consilieri la unități… la toate unitățile centrale și la multe din unități teritoriale, cum era Brașovul, Timișoara…. Teoretic, ei trebuiau să consilieze la cererea comandantului de unitate, la cererea ministrului.   Însă practic ei se amestecau în toate. De fapt ei erau și dirijori de rețele, ale propriilor rețele care existau în structurile Securității. Și am să vorbesc despre Direcția de Contraspionaj. În 1960, când eu am luat comanda Direcției, am avut consilier pe colonel KGB Serov. În biroul lui avea un translator și aștepta să-i cer părerea. Dar el nu aștepta numai să-i cer părerea. În timpul ăsta, în unitate la mine, la Contraspionaj, erau foarte mulți agenți KGB pe eu îi surprindeam uneori la discuții cu Serov. Apoi ei se întâlneau în altă parte, după regulile muncii de spionaj. Deci consilierii sovietici dirijau o rețea. Ei doreau să pună mâna pe toate informațiile pe care le obținea unitatea noastră. Să pună mâna pe informații și apoi să le interpreteze. De exemplu, erau interesați de informații despre Gheorghiu Dej. Venea cineva și ne spunea: „Acolo se discută foarte urât despre Gheorghiu Dej.“ Vine omul și îți spune, îți lasă și o hârtie. Noi stimulam asemenea chestiuni ca să avem pulsul și să informăm. Or, asemenea informații nu era de dorit să ajungă la consilierii sovietici. Aveam o dispoziție: ,,Informațiile astea să nu ajungă (la consilierii sovietici), ăstea sunt treburi de-ale noastre.” Noi, trebuia să le cerem sfatul la treburi concrete, de profesie, ei fiind considerați ca fiind mari specialiști. În timpul ăsta ei își lărgeau rețeaua. După evenimentele din Ungaria din 1956, ne-am trezit deodată cu șase consilieri în direcție. Adunau informații … Au fost instalați în toată unitatea. Unul pe un etaj, alții pe alt etaj, unul la mijloc, unul la capăt, cum am avut birouri să le pună la dispoziție. Nu am încrcat să-i izolăm. Ar fi fost și foarte urât și foarte riscant, erau suspicioși.

Desprinderea de consilierii sovietici s-a făcut cu aprobarea lui Gheorghiu Dej. Gheorghiu Dej avea un fler politic fantastic. El intuia nemaipomenit. Știa să-ți ghicească evenimentul cu mulți pași înainte. El a divizat acțiunile de desprindere. Și el a manevrat acțiunea cu o prudență fantastică.   Avea „moldoveanu’ ” o răbdare să asculte, să o întoarcă și iar să o suceasacă și iar să o învârtească. Eu l-am cunoscut mai ales prin documentele pe care le trimitea. Aveam un buletin care mergea la el permanent: erau tematici, informări … Spre exemplu, aveam o tematică despre jaful care se întâmpla când erau rușii pe aici și aveau consilieri. Jaful în economia țării. La această temă s-a lucrat la mine în unitate, constituisem un grup special. Și elaboram diferite documente: ce s-a întâmplat în agricultură, ce au făcut în industrie, ce au făcut cu flota, cu minele, cu uraniu, cu aurul… Sovromurile. Noi făceam informări care ajungeau la Dej. Și veneau înapoi cu întrebări unde nu era clar, cu indicații: „Să vedeți mai bine aici…”, „Nu vă lăsați păcăliți cu asta”. În 1960, pe toamnă, spre sfârșit de an, Gheorghiu Dej îl cheamă pe [Alexandru] Drăghici și îi spune: „Bă, vezi tu prin cine și cum, cu niște oameni foarte serioși și profesional și politic și discreți, treceți să identificați agentura sovietică că ăștia ne-au încălecat!” Drăghici m-a chemat pe mine. Eu eram colonel și eram director al Contraspionajului. Și îmi spune: “Formează un grup de câțiva oameni, nu mulți, cinci – șase oameni, foarte serioși, capabili și patrioți și ocupați-vă de identificarea rețelei sovietice. Ăștia ne-au năpădit”. Noi știam … de exemplu Ana Pauker (FOFO) era colonel KGB, Vasile Luca era maior …și tot așa până jos. Și am făcut lista, am completat-o. Echipa am izolat-o undeva să nu bată la ochi și să nu pună multe semne de întrebări pentru că aveam consilieri sovietici în unitate. Și ofițerii au primit misiunea: „Identificați această rețea!” De unde am pornit? Întâi ne-am dus la arhive. Am luat legătura cu comandantul de la Arhivele Securității. S-a pornit de la vechile documente. S-a făcut un tabel. Până prin ‘62   am identificat în proporție de 80 % rețeaua sovietică de pe teritoriul țării noastre. S-au făcut niște tabele cu scurte trimiteri, cu scurte comentarii, note …ce a făcut fiecare, despre ce e vorba. Cuprindea și rețeaua veche care activa pe aci, rețeaua care a venit cu Divizia.

Tudor Vladimirescu, cu Divizia Horia Cloșca și Crișan, pe cei care au fost parașutați de sovietici în timpul războiului prin țară. Unii erau la noi în direcție, spre exemplu generalul Naum Grigore „Grișa” care în primăvara anului 1944   fusese trimis din URSS cu o echipă [Grupul Alpin Carpați] să saboteze instalațiile petroliere de pe Valea Prahovei. În primă fază cred că am avut pe tabel vreo 180… pe toată țara. La aceștia s-au adăugat cei cu situații mai puțin clare, dar cu temeinice indicii că ar putea să fie agenți sovietici. Spre exemplu, cei care au fost la studii în Uniunea Sovietică și au venit căsătoriți cu rusoaice. Într-un regim normal nu e nimic deosebit. Dar la ruși treaba nu mergea așa: „Îi dau aprobarea de căsătorie, dar întâi o recrutez pe ea și dacă pot și pe el”. Noi știam regula. Deci pentru noi erau suspecți cei care veneau căsătoriți cu rusoaice. Și atunci pe rusoaice le-am luat pe toate în lucru. Și nu au fost puține. Erau căsătorite cu militari care dețineau funcții mari în armată și în Ministerul de Interne, pe la economie, în aparatul politic. Și dacă era ea urmărită, îl mai urmăream și pe el. Unii erau oameni excepționali. Ca măsura generală până la urmă   i-am exclus pe toți din instituțiile principale. Din Securitate i-am scos pe toți. Cu regret pentru că unii erau nemaipomeniți. În 1962 am prezentat tabelul lui Gheorghiu Dej (FOFO). ,,Uitați, tovarășe, până acum am stabilit că ăștia sunt oamenii KGB-ului.” De unii îi știa și Dej, stătuse cu ei pe la închisoare, începând cu Patiușa și cu Nikolski… Și atunci Atunci Gheorghiu Dej l-a chemat pe [Vasile] Patilineț care era șeful secției militare [a Comitetului Central – Partidul Comunist Român] și i-a zis: „Patilineț, formezi un colectiv de băieți din secția militară și cu oameni de la Cosma și discutați cu fiecare în parte, îi chemați și le spuneți așa: Știm că ai lucrat cu rușii, cunoaștem activitatea din trecut, te întrebăm acum dacă confirmi sau infirmi, dar indiferent care ți-e răspunsul, noi știm și îți punem în vedere că începând din clipa asta, dacă mai lucrezi pentru sovietici intri sub incidența legii penale și intri la pușcărie. Pentru ce ai făcut nu-ți spunem nimic, nu-ți reproșăm …”. La discuțiile pe care le-am avut unii își puneau poalele în cap, făceau pe bățoșii, alții erau gata să coopereze. Am să vă dau un exemplu.

Era în București unul Serghei Nicanov, care era o mare figură în spionajul rusesc. Acesta în timpul războiului a condus o agentură sovietică în Belgia. Nicanov, care era inginer chimist, înainte de război lucrase în România și fusese arestat. A stat în închisoare la Gheorghiu Dej care îl aprecia foarte mult, chiar spunea despre Nicanov: „Mă, în ăsta trebuie să aveți încredere, eu îl cunosc, nu se poate să nu fie loial țării!”. Datorită activității sale la începutul anului ’45, Nicanov a fost numit șeful SSI-ului. Apoi și-a schimbat numele, în acte, oficial. Acum îl chema Sergiu Nicolau. Și Sergiu Nicolau – Nicanov avea un foarte bun amic, tot evreu, cu care lucrase și în timpul războiului, făcuseră împreună și studii de chimie pe la Praga. Acest prieten …. nu îi mai țin minte numele adevărat…. își spunea acum Victor Nicolau-Cacica pentru că era din satul Cacica din Bucovina. Și acest Nicolau Cacica lucrese în Securitate, îl avusesem în subordine mult timp. Și când au început verificările l-a chemat Patilineț și de față cu mine l-a întrebat dacă lucrează pentru ruși. Nu a negat că a lucrat cu rușii. Și la un moment dat, după aceea, l-am înregistrat la Serghei acasă, povestindu-i lui Serghei Nicanov – Nicolau cum l-a întâlnit pe cutare, care îi dirijase …. un colonel sau general, nu mai știu…. Zice: „E pensionar și el, dar e tot activ, adică e ancorat în treburile astea … și uite ce mi-a spus: <<Să nu ne lăsăm!>> … Noi și așa am riscat de atâta ori și eu să știi că nu mă las!” Și Serghei, care nu era dirijat de noi: „Măi Victore, măi … vremea noastră a trecut. Nu înțelegi? A trecut! Ce să zgândărim, ce mai putem face? Nu are rost! Hai să ne încheiem aici în liniște bătrânețile!” Nicanov l-a sfătuit cum trebuie. Deci, unii ne-au ascultat, alții nu ne-au ascultat.

Nouă, celor de la contraspionaj Gheorghiu Dej ne-a dat ordin: „Acum urmăriți, vedeți ce fac, care ascultă sfatul, care nu ascultă…. Și ce fac rușii!” . Și noi am început să ne organizăm serios. Dacă la început am avut șase ofițeri, pe parcurs am devenit un serviciu întreg și prin ‘73-‘74, după ce am plecat eu, s-a transformat în așa-zisa Unitate 110.