Din ce bani a plecat delegația PSRM în Coreea de Nord (VIDEO)

  • 27 Octombrie 2017 15:50
Din ce bani a plecat delegația PSRM în Coreea de Nord (VIDEO)

După jumătate de an, abia acum s-a aflat din ce bani delegația PSRM în Coreea de Nord. În cadrul unui briefing de presă, întrebat de reporterul UNIMEDIA, cine a plătit pentru vizita în țara comunistă, deputatul Grigore Novac a declarat că țara gazdă a plătit totul.

În același timp, președintele partidului, Zinaida Greceanîi a declarat că nu întotdeauna cheltuielile pentru deplasare a membrilor formațiunii sunt achitate din contul partidului. Ba chiar uneori, membrii formațiunii pot să își achite călătoria, notează UNIMEDIA.

Mai mult, Greceanîi nu știa cine a plătit pentru transportul și cazarea în Coreea de Nord a delegației PSRM.

UNIMEDIA precizează că în raportul financiar al PSRM, prezentat la CEC, la secțiunea „cheltuieli pentru deplasare în țară și străinătate”, PSRM nu dat niciun ban, asta în pofida faptului că în aprilie 2017, o delegație a Partidului Socialiștilor din Moldova, în frunte cu Grigore Novac, a fost primită într-o atmosferă prietenoasă la ceremonia dedicată aniversării a 105 ani ai celui care este numit fondatorul Coreei de Nord, Kim Il Sung.

Tot atunci, contactată telefonic de reporterul UNIMEDIA, purtătorul de cuvânt al PSRM-ul a declarat că toate cheltuielele pentru deplasare vor putea fi găsite ulterior în raportul financiar la CEC. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:4,12 m/s
Sun
2
Mon
3
Tue
8
Wed
7
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău