După îndeplinirea condiționalităților, R.Moldova va putea exporta în UE produse compuse și lactate

  • 26 Martie 2021 12:30
După îndeplinirea condiționalităților, R.Moldova va putea exporta în UE produse compuse și lactate

La nivelul Uniunii Europene are loc procesul de modificare a legislației privind sănătatea animală. Odată cu intrarea în vigoare a acestor modificări, precum și listarea Republicii Moldova în decizia UE, țara va avea posibilitatea să exporte produse compuse. Despre aceasta a anunțat secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin, în cadrul unui eveniment, transmite IPN.

Cu referire la produsele lactate, Iuliana Drăgălin a adăugat că procedura de obținere a dreptului de export în UE presupune un spectru mai extins de activități ce urmează a fi implementate la nivel național. La momentul actual are loc procedura de examinare a dosarului Republicii Moldova pentru sectorul respectiv de către Comisia Europeană, care ar putea fi urmată de o misiune de audit similară celei planificate în luna aprilie curent pentru produsele de origine animală.

Republica Moldova a exportat în 2019 produse lactate în valoare de 5,8 milioane de dolari. Exporturile au înregistrat un trend descendent în ultimii patru ani, cu o scădere medie anuală de 17%. Brânzeturile și cașcavalurile au fost principalele produse lactate exportate, nu doar în 2019, dar și în ultimii cinci ani. Importurile de produse lactate în Moldova au înregistrat o tendința de creștere constantă. În medie, importurile au crescut cu 22% anual în ultimii cinci ani, ajungând la circa 58 de milioane de dolari în 2019. Acești 58 de milioane de dolari constituie potențialul de substituire a importurilor sau venitul potențial care poate fi obținut de procesatorii locali, cu condiția că vor dispune de cantitatea necesară de lapte materie primă, notează responsabilii de la minister.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău