Din 25 iulie, cetățenii Rep. Moldova își pot administra al doilea booster de vaccin anti-COVID-19
-
23 Iulie 2022 09:53
Ministerul Sănătății a anunțat despre intrarea în vigoare a ordinului privind începutul imunizării, din 25 iulie, cu al doilea booster de vaccin anti-COVID-19, informează Radio Chișinău.
Instituția a precizat că pentru a doua doză de rapel sunt eligibili adulții cu vârsta mai mare de 60 de ani, persoanele cu comorbidități, femeile gravide și cele care alăptează, beneficiarii din instituțiile rezidențiale și centrele de plasament. Pentru vaccinare este eligibil personalul din mai multe domenii, în special medicină, educație, structurile de menținere și asigurare a ordinii publice, și securității statului. Se recomandă administrarea celei de-a doua doze booster persoanelor sever imunocompromise cu vârsta de 18 ani și peste.
A doua doză booster se va administra la un interval de cel puțin patru luni de la prima doză de rapel.
Rata de vaccinare în Rep. Moldova a trecut ușor de 30%.