Dialogul Serbia-Kosovo este 'din nou pe drumul cel bun' (UE)

  • 12 Iulie 2020 19:00
Dialogul Serbia-Kosovo este 'din nou pe drumul cel bun' (UE)

Dialogul între Serbia și Kosovo, întrerupt timp de aproape un an și jumătate, este 'din nou pe drumul cel bun', a indicat duminică reprezentantul special al UE pentru Balcanii Occidentali, Miroslav Lajcak, după o videoconferință între președintele sârb Aleksandar Vucic și prim-ministrul kosovar Avdullah Hoti, desfășurată sub auspiciile Uniunii Europene, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Cu acest prilej, Vucic și Hoti s-au pus de acord asupra agendei viitoarei lor întâlniri de joi, la Bruxelles, unde vor fi prezenți fizic, a precizat Lajcak într-un comunicat, în care le-a mulțumit celor două părți pentru 'angajamentul lor constructiv'.

Înaintea videoconferinței, șeful diplomației europene, Josep Borrell, i-a chemat pe cei doi lideri să dea dovadă de 'curaj politic' în această a doua reuniune în format virtual, în cadrul reluării dialogului vizând normalizarea relațiilor între Belgrad și Pristina.

'Aceasta necesită curaj politic de cele două părți, o voință și angajamente într-un spirit de compromis și de pragmatism', a menționat Borrell.

'Nu este niciodată ușor să fie găsite soluții la probleme ce persistă de atât de mult timp și au fost atât de dureroase, însă pentru aceasta suntem aici astăzi: să încercăm în continuare', a spus Borrell, subliniind că impasul actual 'împiedică dezvoltarea celor două părți'.

Vucic și Hoti au discutat pentru prima dată vineri, tot de la distanță, cu participarea cancelarului german Angela Merkel, a președintelui francez Emmanuel Macron și a unor reprezentanți ai UE, discuții ce au marcat reluarea dialogului.

Președintele kosovar Hashim Thaci este împiedicat să participe la discuții de recenta sa punere sub acuzare pentru crime de război în timpul conflictului cu Serbia (1998-99) de către Tribunalul internațional pentru Kosovo.

Diferendul care opune Belgradul fostei sale provincii sudice este unul dintre conflictele teritoriale cele mai spinoase din Europa.

Serbia refuză să recunoască independența autoproclamată în 2008 de Kosovo după războiul sângeros de la sfârșitul anilor 1990.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
0,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău