Dialog European | Europarlamentarul Dan Barna: Niciun stat membru nu s-a opus explicit aderării Republicii Moldova la UE (Audio)
-
17 Decembrie 2025 10:18
Consiliul European din decembrie ar putea permite, chiar fără o decizie politică completă, inițierea procesului tehnic de negociere și monitorizare a reformelor, susține europarlamentarul român Dan Barna. Republica Moldova este pregătită să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană, dar decizia politică finală rămâne dependentă de contextul regional, a subliniat europarlamentarul în emisiunea Dialog European de la Radio Chișinău.
Europarlamentarul român Dan Barna afirmă că Republica Moldova beneficiază în prezent de o „fereastră autentică de oportunitate” la nivelul Uniunii Europene pentru avansarea parcursului de aderare. Acest mesaj a fost transmis și în cadrul vizitei Delegației Parlamentului European la Chișinău din 5-6 decembrie, unde oficialii europeni au încurajat accelerarea reformelor necesare integrării europene. Potrivit lui Dan Barna, UE apreciază orientarea pro-europeană clară a cetățenilor Republicii Moldova, reconfirmată prin rezultatele alegerilor, și așteaptă progrese concrete în special în domeniul reformei justiției, funcționării instituțiilor statului și valorilor fundamentale.
Referindu-se la deschiderea oficială negocierilor de aderare, Barna a explicat că R. Moldova este pregătită din punct de vedere tehnic, dar decizia politică este influențată de contextul regional și de cuplarea dosarului cu cel al Ucrainei. El a subliniat însă că procesul de extindere se bazează pe merit individual și că R. Moldova este considerată „premiantul clasei” în pregătirea pentru aderare. Deschiderea primului capitol de negocieri – cel al drepturilor fundamentale, ar putea declanșa automat deschiderea celorlalte capitole, susține Dan Barnă subliniind că blocajele nu sunt tehnice, ci politice.
„Niciun stat membru nu s-a opus explicit aderării Moldovei. Totuși, procesul este influențat de percepția cuplării parcursului Moldovei cu cel al Ucrainei, în contextul războiului din Ucraina”, a spus Barna.
Consiliul European din decembrie ar putea permite, chiar fără o decizie politică completă, inițierea procesului tehnic de negociere și monitorizare a reformelor, a mai explicat Dan Barna
„Este important să începem pașii necesari, astfel încât atunci când oportunitatea politică apare, Moldova să fie pregătită”, a declarat el.
Eurodeputatul a precizat că Republica Moldova va beneficia de asistență tehnică și expertiză din partea UE și a statelor membre, în special a României, iar Comisia Europeană, prin comisarul pentru extindere, rămâne activ implicată pe teren, inclusiv în dialog direct cu cetățenii.

