DIÁRIO DE NOTÍCIAS | Rasismul și-a arborat drapelul la Casa Albă

  • 18 August 2017 17:27
DIÁRIO DE NOTÍCIAS | Rasismul și-a arborat drapelul la Casa Albă

Tragedia de la Charlottesville nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Acest orășel universitar american din statul Virginia a fost scena unui marș al urii, în care extrema-dreaptă americană a decis să se reunească pentru a-și manifesta furia și intoleranța.

Manifestația extremei-drepte a fost tot ceea ce promisese: bărbați și femei înarmați, mulți etalând echipamente militare, cu drapele naziste și svastici, afișe cu insulte rasiste și antisemite, mesaje homofobe și cu mulți membri ai Ku Klux Klan-ului. Uniți împotriva mutării statuii unui general sclavagist căzut în războiul civil. În esență, ei și-au exprimat nostalgia față de vremurile în care sclavia și segregarea rasială erau protejate prin lege.

De cealaltă parte a baricadei s-au reunit democrații, activiștii pentru drepturile omului, umaniștii și pacifiștii pentru a spune că istoria nu va regresa. Acei hooligans ai extremei-drepte au răspuns cu violență: de mâinile neonaziștilor a murit Heather Heyer, lovită cu o mașină, alți oameni fiind răniți.

"Dacă nu sunteți indignați, aceasta este pentru că nu acordați atenție". Aceasta este ultima frază a lui Heather Heyer de pe contul său de Facebook. Pentru a-i spune că suntem indignați, că nu am rămas indiferenți, scriu acest articol.

Reacția președintelui Statelor Unite ale Americii față de aceste evenimente a fost mizerabilă. Nu există altă modalitate de a o califica. Trump a afirmat că cele două părți sunt vinovate de violența de la Charlottesville și că există "oameni buni" în cadrul manifestației naziștilor.

Cuvintele lui Trump nu au avut nici o intenție de a liniști spiritele. Dimpotrivă. Ele au reprezentat acceptarea manifestărilor de ură. Nu întâmplător, extrema-dreaptă simte că își poate continua exhibiționismul public, programând deja noi manifestații în alte orașe americane.

"Oamenii buni" nu poartă svastici și nici nu participă la marșuri ale urii. Încercarea de a neutraliza extrema-dreaptă este o favoarea care i se face și acesta este obiectivul lui Trump. Liderul Ku Klux Klan-ului a mulțumit deja pentru amabilitate.

Trump vorbește despre "două părți", ca și cum acestea ar fi echivalente: două fațete ale aceleiași monede, capul și pajura opțiunilor politice cu aceeași greutate, yin-ul și yang-ul unor alegeri absolut firești. Nimic mai eronat. Știm bine ce a însemnat nazismul și ce costuri poate avea normalizarea terorii sale. Tocmai de aceea, Constituția Republicii Portugheze interzice orice modalitate de exprimare sau organizație fascistă, așa cum s-a întâmplat în multe țări democratice. Nu există semn de egalitate între neonaziși și cei care li se opun.

Limitele unei societăți tolerante trebuie să fie alegerile care pun în pericol tocmai această cultură a toleranței. Cei care au ieșit în stradă pentru a se opune manifestației naziste au făcut această alegere pentru apărarea toleranței, a egalității și a drepturilor civile. A tăcea în fața unui marș al urii înseamnă să accepți faptul că intoleranța nu poate avea limite.

Mutarea statuii unui general sclavagist nu înseamnă, măcar, rescrierea istoriei, așa cum sugerează Trump. O face din nou numai pentru a legitima manifestația extremei-drepte. Scoaterea acestei statui înseamnă să alegi felul în care este construită memoria noastră colectivă și felul în care este pomenită istoria noastră comună. Respingerea în momentul de față a simbolurilor trecutului de oprimare, de tortură și de sclavie reprezintă garanția faptului că progresul nu va fi anulat.

Uruguayanul Eduardo Galeano povestea că în copilărie era convins de faptul că ceea ce se pierdea pe Terra ajungea pe Lună. Dar astronauții nu au găsit pe Lună vise periculoase, promisiuni înșelate sau speranțe distruse. Atunci, unde sunt? Gânditor a conchis că nu au dispărut, doar s-au ascuns, subterane, în așteptarea unei noi șanse. Așa cum s-a văzut la Charlottesville, există multe pericole ascunse care stau la pândă, așteptând să coborâm garda.

Alegerea lui Donald Trump a fost apreciată de mulți drept un fel de  redeschidere a disputelor din perioada războiului civil american. Extrema-dreaptă dorea un președinte dintre ai săi, iar mișcările sociale sunt aici pentru a demonstra acest lucru. Creșterea unor grupări rasiste albe și a Ku Klux Klan-ului este de notorietate publică și constituie un motiv de imensă îngrijorare mondială.

Combaterea acestui fenomen trebuie să se producă la scară internațională. Nu putem accepta repetarea istoriei. Așadar, să adoptăm o poziție în această dispută. Să nu rămânem indiferenți și să ne unim glasurile cu cei care au ieșit în stradă la Charlottesville pentru a apărar drepturile omului. (Articol de Pedro Filipe Soares)

Traducerea: Iulia Baran

Sursa: Rador / dn.pt

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:2,06 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău