Dezbatere IPN | Punctele forte și punctele vulnerabile ale candidaților Igor Dodon și Maia Sandu

  • 12 Noiembrie 2020 15:41
Dezbatere IPN | Punctele forte și punctele vulnerabile ale candidaților Igor Dodon și Maia Sandu

Cetățenii Republicii Moldova care vor decide să meargă la votare pe data de 15 noiembrie ar putea facă un exercițiu intelectual pentru a analiza meritele candidaților, ca într-un final să-și dea votul pentru unul din aceștia. Cele mai importante argumente „pro” și „contra” celor doi candidați la funcția de președinte au fost discutate de invitații dezbaterii publice „Punctele forte și punctele vulnerabile ale celor doi finaliști”, organizate de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, consideră că puterea unui candidat la o funcție electivă constă în carismă, capacități intelectuale și experiență, echipă profesionistă și resurse financiare sau mediatice. În opinia sa, cel mai mult, un candidat la o funcție electivă trebuie să se ferească „de prezicătoare, de a produce și răspândi fake-uri care produc efectul bumerangului, precum și de încrâncenare, care arată vulnerabilitatea candidatului. Expertul crede că aceste concluzii s-au profilat în actuala campanie electorală în Moldova și alte locuri, unde au existat campanii electorale.

Potrivit lui Igor Boțan,  nu trebuie de uitat că în Moldova există o societate divizată și cei doi candidați, de fapt, reprezintă segmente aproape egale. „Un segment „bizantin” și exponentul lui este Igor Dodon, care se bucură de viață, e comunicabil, promite multe etc. Pe de altă parte este Maia Sandu care este un european care vrea disciplină, relativ rigidă, se teme să încalce normele legale și cele morale”. În opinia expertului, Maia Sandu nu explorează lucrurile care s-ar părea că-i sunt în dezavantaj, pe care ar putea să le transforme în avantaj. „De exemplu – familia. Ar putea opera cu exemplul lui Vladimir Putin și Alexandr Lukașenko care și-au distrus familiile. Irina Vlah care a avut familie, iar acum nu are și acum este un politician de succes. Argumentul Maiei Sandu ar putea fi: „Să nu intrăm în chestiunile personale, în viața intimă a oamenilor”. Sau alt argument în favoarea lozincii „A venit vremea oamenilor buni” , promovată de PAS și criticată de contracandidat. Pentru cei care cunosc istoria, aceasta este lozinca preferată a marelui istoric rus, Vasilii Kliucevski care explica: „oamenii bunuri nu sunt cei care fac mereu fapte bune ,ci cei care nu pot face rău”. Și acest lucru putea fi explorat.

În opinia expertului în comunicare Vlad Țurcanu, ceea ce pentru electoratul lui Igor Dodon reprezintă un avantaj, sau un punct forte, poate însemna un punct slab în raport cu Maiei Sandu. „Când se vorbește despre ceea ce îl face popular pe Igor Dodon în rândul electoratului său, se înțelege că nu e aplicabilă aceeași însușire pentru Maia Sandu. De exemplu, când Maia Sandu promite electoratului său că este capabilă să reia niște legături cu Statele Unite ale Americii, un asemenea argument, poate fi folosit de Igor Dodon, și este folosit, pentru electoratul care încă stă pe gânduri, care provine din bazinul electoral al lui Renato Usatîi, încercând să sublinieze „cu un creion negru” imaginea Maiei Sandu de „om al americanilor”, care în mijlocul electoratului lui Igor Dodon nu se bucură de popularitate. După acest electorat, dacă ești de-al americanilor, din start ai avea o problemă să-ți construiești un discurs pentru mulți locuitorii din orașul Bălți, de exemplu, sau alte locuri unde Maia Sandu nu are o susținere deosebită”, conchide el.

Și dimpotrivă, când se vorbește despre neajunsurile lui Igor Dodon, pe care electoratul Maiei Sandu îl consideră corupt, controlează sistemul cu o „mână de fier”, calcă niște „linii roșii” și că permite și celorlalți să o facă, electoratul lui Igor Dodon, percepe uneori aceste instincte, reflexe ca pe un avantaj. „Se spune de mai multă vreme; „fură, dar ne dă și nouă, Maia Sandu nu fură, deci, este incapabilă să construiască niște scheme din care să ne pice și nouă ceva”. Vlad Țurcanu constată că Maia Sandu a plecat în campania electorală prelungită din turul doi cu un avantaj moral, care se datorează celor câteva procente peste ale lui Igor Dodon. În același timp, contează, în această miză pentru Președinție, în ce măsură va reuși un candidat sau altul să ajungă la electoratul lui Renato Usatîi. „Cert e că Renato Usatîi nu acționează direct, ci continuă să-l atace pe Igor Dodon, favorizând-o astfel pe Maia Sandu”, a spus acesta.

Ion Duminica, doctor în științe politice de la Institutul Patrimoniului Cultural, amintește că, după primul tur, Maia Sandu este pe primul loc, iar Igor Dodon pe cel de-al doilea. Din punct de vedere istoric, Republica Moldova a avut două scrutine prezidențiale, primul a fost în 1996. Atunci, după primul tur, pe primul loc era Mircea Snegur, iar pe cel de-al doilea, Petru Lucinschi. Potrivit lui, simpatizanții lui Mircea Snegur sărbătoreau deja victoria acestuia, neștiind ce-i așteaptă în turul doi, pe care l-a câștigat Petru Lucinschi. „Faptul că ești pe primul loc în primul tur, asta nu înseamnă că din start ai câștigat campania în turul doi. În 2016, s-au duelat tot aceeași candidați ca și în actualul scrutin, Maia Sandu și Igor Dodon, unde în primul tur Igor Dodon a fost pe primul loc, iar în cel de-al doilea a câștigat alegerile”.

În opinia lui Ion Duminică, nu pot fi făcute concluzii generale, dacă este un avantaj sau un dezavantaj de a fi pe primul loc în primul tur. „Imaginea candidatului Igor Dodon, priește la electoratul tradițional, familist și asta prinde la o parte de electorat. Dar s-ar putea ca anumiți alegători să consideră că acesta are o „familie” prea mare pe care trebuie s-o întrețină din contul celorlalți. De pe altă parte, Maia Sandu a venit în politica din Republica Moldova după 2010, dintr-o zonă occidentală fiind prezentată ca un candidat de succes care își orientează cariera strict pe domeniul politic, fără a fi împovărată de o „familie”. Mesajul adresat electoratului său este că ea își dedică viața întregii societăți”. Ion Duminică consideră că mesajul de campanie al Maiei Sandu „e vremea oamenilor buni” este și pozitiv, și negativ, pentru că „nu există un filtru al oamenilor buni”.

Dezbaterea „Punctele forte și punctele vulnerabile ale celor doi finaliști”, este ediția a 10-a din ciclul electoral „Noi și președintele: cine pe cine alege, cine pe cine reprezintă”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:74 %
Vint:3,09 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău