Fondatorul armatei private, Evgheni Prigojin, care a mărșăluit recent cu trupele sale spre Moscova într-o tentativă de lovitură de stat, a confirmat că cimitirul aparține companiei sale.

I-am identificat pe cei doi moldoveni cu ajutorul Reuters, după ce agenția a documentat mai mulți deținuți din Rusia înmormântați la Bakinskaya. Am confirmat informațiile cu documentele și răspunsurile primite de rude chiar de la organizația Wagner. Rudele sunt convinse că cei doi n-au ajuns la război de bunăvoie.

Datele de pe cruci arată că bărbații ar fi murit în perioada august-octombrie 2022, la apogeul bătăliei pentru Bahmut.

Numărul deținuților moldoveni din închisorile ruse nu este cunoscut de autoritățile noastre. Ministerele responsabile au solicitat informații de la ambasada din Moscova după ce RISE Moldova a cerut aceste date cu câteva luni în urmă.

După mai bine de un deceniu de când plecase de acasă, un moldovean închis în Rusia trimite o scrisoare familiei:

„Mama, eu nici nu știu cum să încep să scriu. Vă rog, iertați-mă dacă puteți. Eu nu sunt vinovat de ce s-a întâmplat. […] Ajutați-mă dacă puteți! Pe mine mă acuză de uciderea concubinei. Omor neintenționat. Închisoare 15 ani. Regim strict. Îmi trebuiesc bani pentru avocat – 30.000 ruble (cam 727 euro, la cursul de atunci)”.

Le scrie la început de 2012. Ion* avea atunci 41 de ani și se afla în închisoare de aproape două luni.

Era ultima dată când Ion, unul dintre cei doi moldoveni al cărui nume apare scris pe o cruce, își contacta rudele din Moldova.

Se făceau 12 ani de când familia nu-l mai văzuse. Mai auziseră despre el doar de câteva ori după ce plecase în 2000 la muncă în Rusia.

Au urmat ani în șir de tăcere în care mama lui își întreba un alt fiu dacă să dea de pomană pentru el: „Nici nu știu dacă îi viu, îi mort. Să dau de sufletul lui sau nu?”.

În scrisoarea care arăta după atâția ani că era viu, Ion le spunea că i-a dat avocatului toți banii pe care îi adunase în ultimii doi ani:

„Eu aici n-am de la cine să cer bani în datorie. De care știți, s-au întors cu spatele la mine. Mama, te rog, nu lăsați nici pe o minută! Vă rog frumos, ajutați-mă! Eu știu, vouă tot vi-i greu. Eu tot înțeleg, dar mie încă mai tare mi-i greu pe suflet”.

Ca să poată să-l ajute pe Ion cu suma cerută, fratele său, care lucra atunci în construcții la Moscova, cu 150-200 de dolari pe lună, avea nevoie de jumătate de an ca să strângă banii. „30 de mii, d’apoi ăștia îs bani. Atunci 30 de mii erau o mie de dolari”.

Iar mama lor abia reușea să supraviețuiască cu banii din pensie. Așa că fratele i-a răspuns tot într-o scrisoare că nu are de unde să-i trimită atâția bani, dar că trebuie lămurită situația. „După asta, n-am mai primit nici o scrisoare și n-am mai știut nimic de el”.

Continuarea aici.