Detalii privind incidentul de la Uzina Metalurgică din Râbnița

  • 12 Martie 2019 12:46
Detalii privind incidentul de la Uzina Metalurgică din Râbnița

Biroul politici de reintegrare a făcut o precizare privind incidentul produs la Uzina Metalurgică din orașul Râbnița, unde s-a oprit cuptorul. Instituția a confirmat că un astfel de incident a avut loc în această lună, dar serviciile de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) nu au fost solicitate, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Biroului se menționează că serviciile de intervenție ale IGSU nu au fost solicitate, deși la nivelul dialogului dintre Chișinău și Tiraspol există un grup de lucru pe probleme ce țin de situațiile excepționale. Instituția mai menționează că în cadrul comunicării cu Tiraspolul, se desfășoară o cercetare internă pentru clarificarea cauzelor incidentului.

Pe rețele de socializare s-a scris că autoritățile din Râbnița încearcă să mușamalizeze proporția avariei de la uzină, care s-ar fi soldat cu emisii de substanțe toxice în atmosferă. Pe rețele de socializare s-a mai scris că angajații uzinei ar fi semnat anterior angajamente de nedivulgare, iar oamenilor le este frică să-și piardă locul de muncă.

Administrația Agenției Naționale de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice a declarat pentru IPN că nu a fost informată despre incident și că va reveni ulterior cu un comentariu pe marginea acestui subiect.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău