Detalii despre luarea de ostatici de la Mereni

  • 05 Noiembrie 2020 14:00
Detalii despre luarea de ostatici de la Mereni

Bărbatul care a luat ostatici trei copii în această dimineață în satul Mereni a dat buzna în casa rudei sale în jurul orei 06.00. Acesta i-a aplicat câteva lovituri de cuțit femeii și i-a luat ostatici pe cei trei minori, de un an, patru și șapte ani. Femeia a reușit să fugă și să anunțe polițiștii.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, totul a pornit după ce, în timpul nopții, bărbatul și-a sunat insistent soția, care s-a refugiat cu copiii la o rudă, și a amenințat-o că o va omorî dacă va da declarații împotriva lui, într-o cauză penală în care este vizat. Speriată, tânăra, în vârstă de 20 de ani, a plecat de acasă, lăsând cei trei copii în grija rudei.

După ce a fost alertată poliția, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, mascații de la „Fulger”, un psiholog și procurorii. Cât au durat tratativele, bărbatul ținea cuțitul la gâtul copilului de patru ani, amenințând că îl omoară.

Poliția a decis să intervină în forță, reușind să-l imobilizeze pe agresor. Un polițist a fost rănit și a avut nevoie îngrijiri medicale. Bărbatul este tatăl biologic al copilului de un an, ceilalți doi  fiind copiii femeii dintr-o relație anterioară.

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru „Luarea de ostatici”, bărbatul fiind reținut pentru 72 de ore. Acesta riscă închisoare de la 6 la 12 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 850 la 1 350 de unități convenționale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:90 %
Vint:2,57 m/s
Sat
5
Sun
7
Mon
6
Tue
6
Wed
9
Arhivă Radio Chișinău