Descoperire uluitoare | Virusul care contribuie la apariția bolii Alzheimer
-
23 Iunie 2018 18:11
Anumite tipuri de virus herpetic uman pot juca un rol important în apariția bolii Alzheimer, conform unui studiu publicat joi, efectuat pe mostre de creier prelevate de la persoane care au suferit sau nu de această boală, informează UPI.
Cercetătorii au făcut această descoperire după ce au analizat date puse la dispoziție de băncile de creier și obținute în urma unor studii de cohortă din programul ''Accelerating Medicines Partnership - Alzheimer's Disease'' (AMP-AD). Specialiștii au subliniat, însă, în concluziile publicate joi în jurnalul Neuron, că cercetarea nu dovedește că aceste tipuri de virus sunt direct responsabile de instalarea sau evoluția bolii Alzheimer.
În prezent, nu există nicio metodă de prevenție sau de tratament pentru această degenerescență progresivă a țesutului cerebral, a memoriei și a identității, însă oamenii de știință speră ca pe baza acestei descoperiri să poată fi elaborate tratamente noi, eficiente.
''Ipoteza potrivit căreia virusurile joacă un rol în boala creierului nu este nouă, însă acesta este primul studiu care oferă o dovadă solidă bazată pe abordări imparțiale și seturi generoase de date ce susțin această pistă'', a declarat directorul Institutului Național pentru Persoanele în Vârstă (NIA), Richard Hodes, într-un comunicat emis de Institutele Naționale de Sănătate.
''Această cercetare întărește din nou complexitatea bolii Alzheimer, creează oportunități de explorare aprofundată a acesteia și subliniază importanța schimbului de informații în mod liber și pe scară largă în rândul comunității de cercetători'', a adăugat el.
Cercetătorii de la Facultatea de Medicină Icahn de la Centrul Medical Mount Sinai și Centrul Banner de Cercetare a Bolilor Neurodegenerative al Universității din Arizona caută să afle dacă medicamentele utilizate pentru tratamentul altor boli pot funcționa și în cazul Alzheimer.
Echipa a studiat date obținute prin secvențierea ADN și ARN de la 622 de creiere ale donatorilor care prezentau caracteristici clinice și neuropatologice ale bolii Alzheimer și 322 de creiere de la donatori care nu prezentau această afecțiune. Experții au descoperit că biologia Alzheimer este afectată de un grup complex de factori virali și genetici.
''Aceasta este cea mai convingătoare dovadă prezentată până acum care indică o contribuție virală la cauza sau evoluția Alzheimer'', a indicat doctor Sam Gandy, profesor la Mount Sinai, coautor al studiului.
Oamenii de știință au explorat prezența virală în șase regiuni-cheie ale creierului a căror vulnerabilitate ridicată la Alzheimer este cunoscută. Ei au descoperit că virusul herpetic uman tip 6A și tip 7 era de două ori mai abundent în mostrele prelevate de la donatori cu Alzheimer în comparație cu cele de la persoane care nu avuseseră această boală.
Cercetătorii au menționat că teste efectuate în viitor vor putea indica dacă activitatea virusului herpetic este una dintre cauzele apariției Alzheimer.
Sursa: Digi24