Descinderi ale ofițerilor CNA în dosarul BEM

  • 06 Februarie 2015 14:37
Descinderi ale ofițerilor CNA în dosarul BEM

Ofițerii CNA și procurori anticorupție au efectuat în această dimineață percheziții în cadrul dosarelor Banca de Economii și Banca Socială.

Perchezițiile s-au desfășurat la 26 de adrese din municipiul Chișinău în cadrul a două dosare privind acordarea creditelor neperformante de către cele două bănci, a confirmat pentru Radio Chișinău, șeful direcției urmărire penala CNA, Bogdan Zumbreanu. El a menționat că, în acest moment, în cadrul acestor dosare nu figurează persoane publice.

”Este vorba despre încălcarea regulilor de creditare și abuz de serviciu din partea membrilor Consiliilor de administrație ale celor două bănci. Perchezițiile au loc la adresele acestora și la unii agenți economici care au beneficiat de credite, iar după efectuarea acestora, la sediul CNA vor fi aduse câteva persoane pentru a le fi adus la cunoștință faptul că sunt bănuite de comiterea infracțiunilor” a declarat Bogdan Zumbreanu.

Perchezițiile au avut loc inclusiv la compania IPTEH, unde își au sediul unele persoane vizate în dosare, a confirmat Bogdan Zumbreanu. De asemenea au avut loc descinderi și la companiile și domiciliul omului de afaceri Ilan Shor, care a fost președinte al Consiliului de administrare al Băncii de Economii.

Amintim că la sfârșitul anului trecut, BNM a instituit administrare specială la Banca de Economii și Banca Socială, iar Procuratura Generală a demarat investigații privind legalitatea acțiunilor fostei administrații a băncilor.  

Guvernul a pierdut pachetul de control asupra Băncii de Economii în luna septembrie a anului 2013, dar în noiembrie 2014 Banca de Economii a revenit în proprietatea statului prin decizia Curții Supreme de Justiție.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
30,97
Cer fragmentat
Umiditate:34 %
Vint:4,44 m/s
Sat
24
Sun
25
Mon
26
Tue
23
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău