Războiul declanșat de Rusia lui Putin împotriva unei mari țări independente europene, precum Ucraina, a readus competiția geopolitică dintre marile puteri pe tărâmul confruntării dintre libertate și opresiune, democrație și autoritarism. Spre consternarea lui Putin, planurile sale de a crește influența Rusiei în lume până la nivelul fostei URSS, puse în practică în ultimul timp, a generat efecte contrarii, făcând ca această influință să devină tot mai mică și ca metodele lui despotice să trezească repulsie generalizată. O Rusie democratică și pașnică, cu o economie eficientă, susținută și dinamizată de rezerve minerale uriașe ale acestei țări, ar fi creat premise mult mai consistente pentru divizarea Occidentului și sporirea pe acest motiv a nivelului de securitate a statului rus. Însă Putin, instaurând un regim autocratic în Rusia, a ratat această șansă, preferând să slujească interesele oligarhiei rusești și rămânând ostaticul culturii politice ruse tradiționale imperialiste.

Efecte exact inverse până la o nouă „cortină de fier”

Invazia rusă a Ucrainei a schimbat radical atmosfera geopolitică în lume, aruncând Rusia în mlaștina unui dezastru de imagine, cu o izolare internațională crescândă. Deja la această etapă a fost suspendată aderarea Rusiei la Consiliul Europei, au fost impuse sancțiuni personale împotriva lui Putin, Lavrov, deputaților Dumei de Stat și a unui număr impunător de demnitari ruși. Sancțiunile au fost aplicate principalilor bănci rusești. Exporturile țărilor occidentale în Rusia devin drastic restricționate, cu toate consecințele grave economice de limitare a accesului la tehnologiile avansate. Un număr crescând de state occidentale încetează să mai elibereze vize rușilor, concomitent s-a început deconectarea graduală a Rusiei de la SWIFT și multe alte măsuri restrictive. Adoptarea sancțiunilor personale este dureroasă și prin efectul pur simbolic al acestei măsuri, prefăcându-i în ostracizați pe liderii ruși pe scena internațională, dar provocând și efecte destul de puternice pentru membrii familiei cercului interior al lui Putin, care, de asemenea, sunt sancționați, aceasta restricții fiind un semnal foarte neplăcut pentru elita rusă.

Desigur, Ucraina a mizat pe o susținere din partea Occidentului mult mai puternică și mai eficientă. În ciuda faptului că Occidentul ia măsuri foarte serioase - cum ar fi abandonarea Nord Stream 2 - astăzi în UE continuă să existe forțe care împiedică sancțiuni la scară maximă împotriva Kremlinului. Principalul lucru în această situație este că Ucraina nu va primi sprijin cu forțe militare din partea altor țări, iar logica acestui lucru este clară. Vorbim despre un conflict cu o putere nucleară și nimeni nu va risca al treilea război mondial din cauza Ucrainei. În același timp, este evident că sprijinul politic și moral pentru Ucraina va crește, iar Rusia pe această dimensiune este pe punctul de a deveni paria al vieții internaționale în condițiile când mulți experți prorocesc iminența coborârii peste lume a unei noi perdea de fier în stilul Războiului Rece.

Acum devine clar, că reacția timidă a concertului internațional la agresiunea rusă asupra Georgiei în 2008, a servit ca un factor încurajator pentru Putin de a extinde politica sa agresivă și asupra altor vecini. Este tot atât de adevărat, că după „războiul de cinci zile” ruso-georgian din 2008, soldat cu aplicarea primelor sancțiuni economice împotriva Rusiei, amplificate după anexarea Crimeii în 2014, economia rusă nu a reușit să revină la nivelul „de dinainte de război” din prima jumătate a anului 2008, nici măcar după 14 ani. De exemplu, după indicele bursier, compania rusă Gazprom a fost una dintre cele mai scumpe cinci companii din lume – astăzi aceasta așa și nu a revenit la indicii anului 2008. Și nivelul de viață al cetățenilor ruși a avut de suferit din cauza sancțiunilor. Așa, de exemplu, în 2008,  cu un salariu mediu în Rusia se putea cumpăra 144 kg de unt, la sfârșitul lui 2021 - doar 126 kg. După părerea experților ruși, în scenariul sancțiunilor economice „blânde”, Rusia are de pierdut în perspectivă medie și lungă de la zece până la cincisprezece ani de dezvoltare. Aceste pierderi valorează aproximativ cât pierderea a tot ceea ce a câștigat, acumulat și economisit statul rus timp de zece ani. Pe când într-un scenariu dur de sancțiuni, pierderile se ridică la treizeci sau patruzeci de ani de dezvoltare. Și toate acestea se limitează doar la partea monetară a problemei.

Un nou Plan Marshall de dezvoltare pentru Europa de Est?

Occidentul deja a activat scenariul dur al sancțiunilor, efectele căruia se vor manifesta tot mai pregnant în timp. Cu cât mai mult va continua războiul în Ucraina, cu atât mai mult va avea de pierdut Rusia. Occidentul va fi de acord să reia dialogul cu Putin doar dacă Kremlinul va face pace cu Zelensky. O astfel de șansă rămâne, deși nu se va reveni la acordurile de la Minsk sau la formatul Normandiei. Principalul rezultat politic al agresiunii ruse este acesta: dacă regimul Putin supraviețuiește acestui război, atunci cei mai importanți jucători ai lumii nu vor mai avea încredere în Putin și în anturajul său. Putin a gafat iremediabil când a atacat militar Ucraina.

Însă această constatare defel nu înseamnă plecarea imediată al lui Putin de la cârma Rusiei. Procesul, cum arată experiența istorică, poate să se extindă în timp. Iar lumea se va acomoda realităților politice existente. Cum s-a întâmplat după 1945, când toate teritoriile din Europa Centrală și de Est au fost ocupate de Armata Roșie, iar blocul occidental a răspuns agresivității lui Stalin prin Planul Marshall și constituirea NATO cu scopul de a salva restul Europei distrusă de război și amenințată de coloana a cincea a comuniștilor - de includerea directă sau indirectă în imperiul sovietic. În acest fel a început Războiul Rece care s-a terminat cu prăbușirea sistemului sovietic în Europa și autodesființarea URSS.

Astăzi politica agresivă a Rusiei lui Putin provoacă perspectiva unui nou război rece. Este evident, că Putin s-a înșelat când a mizat pe invazia militară a Ucrainei ca factor de divizare a Occidentului. Rezultatul a fost invers: asistăm la o renaștere a unei bune conlucrări dintre NATO și UE, susținută de amplificarea prezenței militare NATO în Europa de Est. Politica lui Putin a făcut viral coșmarul conducătorilor sovietici și ruși care s-au temut mereu de trupele NATO în apropierea granițelor Rusiei. Tot așa, cum miza lui Putin pe dependenta Europei de gazul rus, în condițiile amplificării noului război rece între Occident și Rusia, inevitabil se va spulbera cu contribuția gazului lichefiat american și din alte surse – ceea ce, altminteri, s-ar fi întâmplat mult mai lent, dacă Putin ar fi dus o politică moderată. În sfârșit, prin analogie istorică, logica noului război rece va dicta Occidentului necesitatea reeditării unui fel de nou Plan Marshall de dezvoltare, de data aceasta pentru țările Europei de Est, ca remediu împotriva aspirațiilor agresive ale Rusiei și planurilor ei de divizare a Europei în zone de influență.

Remodelarea soluției conflictului transnistrean

Pentru Republica Moldova o asemenea perspectivă este una vitală, ea va duce la o desprindere efectivă de spațiul dominat geopolitic de Kremlin, spațiu în care rămânem încadrați datorită trecutului colonial, tradiției mentale a unei părți considerabile a societății moldovenești menținute de dominația factorului informațional rus, dependenței economice, în principal, energetice de Rusia. Pe această direcție o importanță deosebită o are modelarea soluției conflictului transnistrean. Încercarea de a rămâne în paradigma veche a soluționării conflictului condamnă Republica Moldova la dependență de interesele Federației Ruse, care de treizeci de ani utilizează separatismul transnistrean împotriva aspirațiilor europene de dezvoltare a Chișinăului. Războiul din Ucraina a demonstrat elocvent pericolul unui conflict separatist înghețat, care în orice moment poate fi reactivat împotriva statului gazdă. De aici provine necesitatea de a elabora și implementa o soluție a conflictului, care prevede decuplarea temporală a zonei secesioniste de paradigma de europenizare a Republicii Moldova, în hotarele controlate efectiv de organele constituționale ale statului.

O alianță defensivă moldo-română după modelul ruso-belorus

Războiul din Ucraina a adus în prim plan problema securității politico-militare a Republicii Moldova, în special, în raport cu forțele militare cantonate în Transnistria. Vulnerabilitatea Chișinăului în fața factorului alianței militare ruso-transnistrene este maximal. Contrabalansarea acestui pericol cel mai lesne poate fi atinsă printr-o alianță defensivă moldo-română, care ar decurge dintr-un tratat interstatal (Uniune interstatală) de colaborare multidimensională a Republicii Moldova cu România, după modelul statului unional Rusia-Belarus. Un asemenea tratat ar putea prevedea, după modelul unificării Germaniei, neextinderea infrastructurii militare NATO din România pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a atenua reacția agresivă a Moscovei. Un asemenea tratat moldo-român ar servi ca un element descurajant pentru orice potențial act de agresiune militară asupra Republicii Moldova, ar contribui major la europenizarea tuturor sferelor vieții societății moldovenești, inclusiv la depășirea, în ultima instanță, a multor animozități istorice ruso-române.

Sursa IPN.