Deputatul PAS Lilian Carp, președinte al Comisiei de apărare din Parlamentul de la Chișinău, și-a anunțat înscrierea în USR

  • 18 Noiembrie 2022 13:02
Deputatul PAS Lilian Carp, președinte al Comisiei de apărare din Parlamentul de la Chișinău, și-a anunțat înscrierea în USR

Deputatul PAS Lilian Carp, președinte al Comisiei de apărare din Parlamentul de la Chișinău, și-a anunțat vineri înscrierea în USR, în cadrul unei conferințe de presă susținute la București.

El a precizat că legea nu interzice statutul de membru PAS și cel de membru USR.

Lilian Carp a declarat că își dorește o reprezentare mai bună a USR în Republica Moldova, în fiecare raion, astfel încât să existe mai multe secții de votare, deoarece în prezent, pentru a-și exprima opțiunea electorală, un cetățean trebuie să parcurgă chiar și 60 - 70 de kilometri. Potrivit acestuia, 'politicul a ajuns pe ambele maluri ale Prutului să se influențeze reciproc'.

El a invocat reformele din domeniul Justiției și relațiile comerciale dintre Republica Moldova și România. Cătălin Drulă a declarat că, pentru USR, relația cu Republica Moldova reprezintă o prioritate și a reamintit că a efectuat recent o vizită la Chișinău, în cadrul căreia s-a întâlnit și cu președintele Maia Sandu.

Președintele USR, Cătălin Drulă, și vicepreședintele nDan Barna au anunțat, la rândul lor, extinderea partidului în Republica Moldova.

În prezent, organizația USR din Chișinău are aproximativ 20 de membri, dar, potrivit reprezentanților partidului, un număr mult mai mare de moldoveni cu dublă cetățenie sunt înscriși în filialele din România.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău