Deputatul Mihai Popșoi explică prezența scăzută a alegătorilor la urne
-
21 Octombrie 2019 08:36
Deputatul fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, blocul ACUM, Mihai Popșoi, este de părere că numărul redus de alegători care au fost prezenți la urne se datorează faptului că oamenii au obosit de atâtea scrutine de vot. După închiderea secțiilor de votare, Comisia Electorală Centrală a anunțat că la vot s-au prezentat 41,68%, transmite IPN.
„Aș pune această prezență scăzută pe seama perioadei în care a fost organizat scrutinul, dar și pe oboseala alegătorilor, care sunt solicitați destul de des să-și exprime votul. Există o serie de factori obiectivi cum ar fi oboseala electoratului. Am avut alegeri anul trecut pentru Chișinău, am avut alegerile parlamentare. Deci, acesta este al treilea scrutin pentru chișinăuieni și al doilea pentru restul țării în mai puțin de un an de zile și acest lucru, evident, lasă o amprentă asupra electoratului”, a declarat Mihai Popșoi, în platoul Pro TV. Deputatul spune că prezența la urne a fost una bună, dar putea să fie încă mai bună.
Deputatul democrat Sergiu Sîrbu a menționat că în municipiul Chișinău rezultatele pentru PDM sunt puțin mai bune decât acum patru ani. Totodată, democratul spune că PDM mai are mult de muncit în capitală pentru a atrage de partea sa simpatia alegătorilor. Sergiu Sîrbu a evitat să răspundă pentru cine va îndemna PDM alegătorii să voteze în turul doi de scrutin în municipiul Chișinău. „Vom analiza la partid. Urmează să decidem, trebuie să vedem care vor fi rezultatele. Vedem dacă merită vreun candidat, în genere, să ieșim noi la vot și să-i susținem”, a declarat parlamentarul.
În ceea ce privește formarea Consiliului Municipal Chișinău, Sergiu Sîrbu spune că va fi nevoie de o alianță pentru că nu există o majoritate clară. „Dacă PSRM și ACUM se unesc așa cum s-au unit în Parlament, atunci să vedem ce vor spune alegătorii”, a continuat deputatul.
Cele mai recente date prezentate pe pagina CEC arată că după procesarea a 306 procese verbale din cele 307 din municipiul Chișinău, rezultatele preliminare arată că Ion Ceban, candidatul PSRM, a obținut 40,16% din voturi, iar candidatul blocului ACUM, Andrei Năstase – 31,09% din voturi. Totodată, după procesarea a 304 procese verbale din cele 307, 37% dintre alegători și-au dat votul pentru candidații socialiști la funcțiile de consilieri, 33,27% - pentru cei ai blocului ACUM, 6,36% - pentru ai Partidului Liberal, 4% - pentru cei ai PDM, 3,85% - pentru candidații Partidului Șor și 2,78% pentru cei ai PUN.