Deputatul Liviu Vovc cere anchetă pe marginea condamnării la închisoare a patru persoane
-
17 Septembrie 2019 16:21
Instituțiile de ordine trebuie să se autosesizeze despre cum a fost posibil ca patru persoane să fie condamnate la zece ani de închisoare pentru o pretinsă tortură. Solicitarea a fost făcută de Liviu Vovc, deputatul Fracțiunii ACUM, Platforma DA, transmite IPN.
Într-o conferință de presă susținută pe 17 septembrie, Liviu Vovc a menționat că, în calitatea sa de deputat, va scrie o solicitare oficială pentru a fi anchetat felul în care cele patru persoane, dintre care una îndeplinea funcția de pădurar, au fost condamnate.
Potrivit rechizitoriului, pădurarul Ion Ciobanu, împreună cu fiul său și alte două persoane care activau ca muncitori în cadrul Ocolului Silvic din localitatea Scoreni, au prins trei persoane care tăiau ilegal copaci, s-au năpustit în mod violent asupra lor, efectuând focuri de armă în aer, după care i-au doborât pe cei trei la pământ, i-au insultat și umilit și le-au aplicat multiple lovituri cu armele, pumnii și picioarele.
„În expertiza medico-legală a victimelor scrie că au suferit vătămări corporale neînsemnate, iar expertiza balistică a armei lipsește. Este clar că e vorba de un dosar cusut cu ață albă. Noi am mai avut precedente – Gheorghe Petic și Sergiu Cebotari – cărora, de asemenea, le-au fost intentate dosare politice. Acum trebuie să se termine cu acest lucru”, a declarat Liviu Vovc.
Deputatul a menționat că în orice canton, pădurarii erau obligați să dea lunar o sumă de bani partidului care s-a aflat la guvernare. „Cei care nu se conformau și nu acceptau să plece pentru că lucrau în interesul statului, li se întocmeau circumstanțe ca să fie obligați să plece”, a spus Liviu Vovc, care a precizat că cele patru persoane au fost închise pentru zece ani doar pentru ca alții să se îmbogățească.
Recursul depus de avocații celor patru condamnați a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, care a retrimis dosarul spre rejudecare unui alt complet de la Curtea de Apel/ Liviu Vovc a menționat că, la ședința din 18 septembrie, de la Curtea de Apel, judecătorii ar trebui să intre în esența dosarului și să analizeze cu adevărat probele.
În cadrul conferinței, Oleg Spânu, unul din avocații celor patru condamnați, a menționat că este pentru prima dată în cariera sa profesională când a întâlnit un dosar atât de prost anchetat. „Eu înțeleg că procesual nu se poate face nimic, dar se poate renunța la învinuire”, a spus avocatul.
Potrivit sentințelor date de judecători, Ion Ciobanu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în penitenciar de tip închis, fiul său a primit 9 ani de închisoare cu executare, iar cei doi muncitori au de stat după gratii câte 8 ani fiecare.