Deputații spun care sunt prioritățile pentru sesiunea de toamnă a Parlamentului
-
01 Septembrie 2020 15:19
Sesiunea de toamnă a Parlamentului începe de astăzi, 1 septembrie. Deputații încep lucru în comisiile de specialitate, iar data primei ședințe în plen urmează a fi stabilită de Biroul permanent.
Contactați de IPN, reprezentanții fracțiunilor au spus că prioritățile au rămas în mare parte aceleași din sesiunea precedentă. Totodată, în timp ce unii parlamentarii speră că activitatea legislativă nu va fi afectată de campania electorală pentru alegerile prezidențiale, alții sunt convinși că tribuna legislativului va fi folosită pentru discursuri electorale.
Secretarul fracțiunii Partidului Democrat, Igor Vremea, a declarat că PDM își va continua aceleași activități de ordin social, economic, precum și se va axa pe implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Deputatul spune că fracțiunea își va continua activitatea în același regim de până acum și speră că activitatea legislativului să nu fie afectată de campania electorală pentru prezidențiale. Or, alegerile prezidențiale sunt alegeri prezidențiale, dar deputații au de soluționat multe chestiuni de pe agenda legislativă – de la cele de ordin social-economic, până la relații internaționale bilaterale și multilaterale.
Întrebat dacă vede și în continuare activitatea fracțiunii în actuala formulă de guvernare, Igor Vremea a declarat că, deocamdată, există majoritate și se lucrează în acest format.
Președintele fracțiuni ACUM, Platforma DA, Alexandru Slusari, a menționat că prioritățile sunt în mare parte aceleași din sesiunea precedentă. Pe dimensiunea socială rămâne dezideratul de a aduce treptat toate pensiile peste limita minimului de existență, printr-un program special de majorare de două ori pe an. Platforma DA își propune să insiste pe mai multă protecție pentru medici și profesori, pe dezvoltarea infrastructurii în localități. Pe dimensiunea economică, fracțiunea își propune să vină cu inițiative de protecție a producătorilor autohtoni, de susținere pentru businessul mic și mijlociu și, mai ales în acest an – de susținere a agricultorilor. Nu în ultimul rând, spune deputatul, inițiativele vor fi orientate pe descentralizare, astfel încât administrația publică locală „să nu stea cu mâna întinsă la Guvern”.
Alexandru Slusari crede că, spre regret, campania electorală va avea influență asupra activității legislative. Or, potrivit lui, „cu această majoritate parlamentară șubredă, evident că mulți deputați vor fi antrenați în campania electorală. Și în aceste condiții, lipsa unor deputați din majoritate va crea lipsă de voturi necesare pentru luarea deciziilor. Deputatul nu exclude că în general ar putea avea loc o reformatare sau chiar demisia Guvernului. În opinia sa, în actuala situație politică, până în luna noiembrie, activitatea parlamentară va fi profund marcată de campania electorală. Chiar și așa, acesta speră că, pentru mai multe inițiative importante, vor fi suficiente voturi.
Secretarul fracțiunii Partidului politic Șor, Marina Tauber, a spus că experiența sesiunii trecute a arătat că, deși fracțiunea a venit cu aproape 20 de proiecte de legi, acestea nici măcar nu au fost incluse pe ordinea de zi. În viziunea sa, se întâmplă astfel din cauză că „cei din majoritatea parlamentară nu vor ca cetățenii să trăiască mai bine”. Or, „inițiativele Partidului Șor țin de îmbunătățirea vieții cetățenilor, sunt proiecte sociale, implementate cu succes în localitățile conduse de membrii formațiunii”.
Marina Tauber a precizat că formațiunea deja a pregătit în jur de 12 inițiative legislative și speră că va reuși să-i convingă pe colegii din alte formațiuni să le susțină. Parlamentara crede că activitatea legislativă care urmează va fi mai mult una formală, așa cum a fost în ultima perioadă. „Mai ales cei din majoritatea parlamentară vor fi instrumente pentru promovarea unei singure persoane – Igor Dodon. E 1 septembrie, încă nu este nimic concret când vor fi ședințele comisiilor, ședința Parlamentului. Cred că va fi o formalitate, așa cum a fost și în ultima perioadă, majoritatea fiind în mâinile lui Igor Dodon, iar tribuna Parlamentului va fi utilizată pentru discursuri frumoase electorale. Însă noi vom lupta ca adevărul să fie mai presus”, a mai spus deputata.
Sergiu Sîrbu, secretarul Grupului parlamentar Pro Moldova, susține că, împreună cu colegii, vor lupta pentru a promova inițiativele sociale și economice, pentru a susține cetățenii. Mai ales acum când a început procesul educațional pe timp de pandemie. El spune că vor insista pe instituirea concediului pentru părinții care vor fi nevoiți să rămână acasă cu copiii, în caz că se va reveni la învățarea de la distanță. Vor insista pe toate inițiativele pentru susținerea agricultorilor, pe majorări salariale pentru medici, profesori etc.
Deputatul afirmă că, împreună cu colegii, vor taxa dur orice greșeală admisă de actuala guvernare care, în opinia sa, spre regret deja a intrat în campanie electorală. Potrivit lui, foarte des în campanii electorale activitatea legislativă devine ineficientă. Or, alegerile prezidențiale nu sunt parlamentare și legislativul nu trebuie să se oprească nici pentru o clipă, ci trebuie să continue să muncească. În opinia sa, deputații dacă au de mers în teritoriu, nu au decât să o facă în modul în care să nu sufere activitatea parlamentară, iar aceste acțiuni să nu fie făcute în timpul ședințelor și să nu aibă loc cu utilizarea resursele administrative.
Contactat de IPN, președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor, Corneliu Furculiță, nu a răspuns la telefon, iar secretarul fracțiunii, Vasile Bolea, a declarat că va oferi ulterior un comentariu.
Președintele fracțiunii PAS, Blocul ACUM, Igor Grosu, a declarat că formațiunea va ieși într-o conferință de presă cu o poziție oficială cu privire la prioritățile pentru sesiunea parlamentară de toamnă.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, Legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie.