Deputații Platformei Demnitate și Adevăr propun majorarea alocațiilor financiare pentru diferite fonduri și categorii de populație

  • 11 Decembrie 2019 14:07
Deputații Platformei Demnitate și Adevăr propun majorarea alocațiilor financiare pentru diferite fonduri și categorii de populație

Deputații Platformei Demnitate și Adevăr propun majorarea alocațiilor financiare pentru diferite fonduri și categorii de populație, în bugetul pentru anul 2020. Deputații acestei fracțiuni au amintit astăzi că au cerut aplicarea unui moratoriu pe legea care a transformat banii devalizați din bănci în datorie de stat.

Odată cu aplicarea acestui moratoriu, în anul 2020 vor fi economisite 853 de milioane de lei care pot fi redirecționați, a declarat președintele fracțiunii, Alexandru Slusari.

PPDA propune ca cea mai mare sumă – 400 de milioane de lei –să fie utilizată pentru suplimentarea Fondului de dezvoltare a agriculturii. De asemenea, se propune suplimentarea fondului pentru dezvoltare regională și a fondului ecologic național (380 de milioane de lei).

Deputații Platformei DA mai propun și alocarea a 8 milioane de lei pentru restaurarea Cimitirului Eroilor. Este propusă și majorarea compensațiilor pentru veteranii conflictului armat de pe Nistru.

În altă ordine de idei, PPDA propune reducerea în jumătate a bugetului prevăzut pentru președinție, iar diferența de 18 milioane de lei să fie redirecționată pentru Fondul de susținere a populației.

Amintim că Parlamentul a votat în prima lectură proiectele bugetelor pentru anul 2020.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
22,24
Nori împrăștiați
Umiditate:49 %
Vint:3,6 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău